Tristan (Samuel Rosenstock) Tzara

Cofondator al mişcării culturale dadaiste

Data și locul nașterii

16 Aprilie 1896, Moineşti

Data și locul morții

25 Decembrie 1963, Paris

Educație

● Până în 1914 îşi face studiile la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti
● 1914 – Se înscrie la Universitatea de matematică şi filosofie
● 1915 – Pleacă la Zűrich, unde se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie. Alături de Hugo Ball, Hans Arp, M. Iancu ş.a.m.d., lansează aici mişcarea „Dada”, la cabaretul Voltaire, în februarie 1916
● 1920 – Urmează la Paris studii de chimie şi participă la mişcarea dadaistă, apoi suprarealistă

Activitate

● 1912 – Publică revista „Simbolul” împreună cu Marcel Iancu şi Ion Vinea, cu binecuvântarea lui Alexandru Macedonski şi cu ajutorul lui Iosef Iser. În această perioadă semnează cu pseudonimul S.Samyro, pe care îl va schimba în Tristan Ruia mai apoi în Tristan Tzara.
● 1915 – Tzara ajunge în Zűrich (în timpul Primului Război Mondial); curând se alătură unui grup de intelectuali care pun la cale „happening-urile” de la Cabaret Voltaire. Astfel s-a născut mişcarea culturală Dada care „nu ar fi devenit niciodată ceea ce a devenit fără eforturile de popularizare şi diplomaţia lui Tzara” (parafraza după R. Huelsenbeck)

Mai mult +

● 1919 – Se mută la Paris într-o încercare de a lansa Dada pe o scenă cu adevărat universală. Fiind la Paris s-a angajat în activităţi tumultoase cu André Breton, Philippe Soupault şi Louis Aragon pentru a şoca publicul şi a dezintegra structurile limbii.
● 1924 – O întâlneşte pe artista modernistă suedeză Greta Knutson (1899-1983) cu care se va căsători pe 8 august 1925 şi cu care va avea un copil, Cristophe (născut la 15 martie 1927). Se despart în 1937 dar separarea se va oficializa pe 25 octombrie 1942
● 1929 – intră în activităţile mai constructive ale Suprarealismului sătul fiind de distrugere şi nihilism.
● 1947 – Intră în Partidul Comunist Francez
● 1956 – Demisionează din partid ca protest împotriva reprimării revoltelor din Ungaria de către Uninunea Sovietică
Opere
● 1916 – La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine (Prima aventură cerească a domnului Antipyrine)
● 1918 – Vingt-cinq poèmes, Collection Dada, Zürich
● 1920 – Cinéma calendrier du coeur abstrait, Collection Dada, Zürich
● 1924 – Sept manifestes Dada, Éditions du Diorama, Paris
● 1925 – Muchoir de nuages, tragédie en 15 actes, Éditions de la galerie Simon
● 1928 – Indicateur des chemins de coeur, Éditions Jeanne Bucher, Paris
● 1929 – De nos oiseaux, Editura Kra, Paris
● 1930m – L'arbre des voyageurs, Éditions de la Montagne, Paris
● 1931 – L'Homme approximatif, Imprimerie Union par les Éditions Fourcade, Paris
● 1932 – Où boivent les loups, Éditions des Cahiers Libres, Paris
● 1933 – L'antitête, Éditions des Cahiers Libres, Paris
● 1947 – La Fuite, poème dramatique en 4 actes et un épilogue, Gallimard, Paris
● 1950 – Parler seul, Maeght, Paris
● 1961 – Juste présent, La Rose des Vents, Lausanne

Mai puțin -

Povești care ne merg la suflet

„Pentru a face o poezie dadaistă
Luaţi un ziar.
Luaţi o pereche de foarfeci.
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi să o daţi poeziei voastre.
Decupaţi articolul.
Tăiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol şi puneţi toate aceste articole într-un săculeţ.
Agitaţi-l încetişor.
Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le cuviincios. Poezia vă va semăna.
Şi iată-vă un scriitor infinit de original şi înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deşi, se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.”
(Tristan Tzara „Ca să faceţi un poem dadaist”)

Mai mult +

Citate
● „Orice operă de artă, care poate fi înţeleasă, este produs de jurnalism”
● „Restul, numit literatură, este un dosar de imbecilitate umană pentru îndrumarea profesorilor viitori”
● „Din principiu sunt împotriva principiilor”
● „Fugă de cal vioi mi-a fost viaţa”
● „Poezia este teascul de stors glanda lacrimală a fetelor. De orice vârstă”

Mai puțin -

Autori

  • Tîrpescu Andrei

Bibliografie

    Legături utile