Ion Ionescu de la Brad

Primul profesor de ştiinţe agricole din România, militant energic pentru împroprietărirea ţăranilor

Data și locul nașterii

24 Iunie 1818, Roman

Data și locul morții

31 Decembrie 1891, Brad (Filipeni)

Educație

• A studiat la Roman şi la Academia Mihăileană din Iaşi unde a avut dascăli de primă mărime, precum Gheorghe Asachi şi Eftimie Murgu
• Susţinut financiar de domnitorul Mihail Sturdza, studiază agronomia, ştiinţele naturii şi ştiinţele economice în Franţa.

Activitate

• 1842-1848 – Devine primul profesor de ştiinţe agricole din ţară, la Academia Mihăileană din Iaşi
• 1845 – Luând contact cu Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, C. Negri, V. Alecsandri și cu alți patrioți români, a aderat cu însufleţire la programul de eliberare naţională şi socială
• 1848 – În timpul revoluţiei, a condus Comisia proprietăţii, creată cu scopul de a găsi soluţii la problemele agrare
• A fost arestat de armata otomană chemată să înăbuşe revoluţia, dar a reuşit să evadeze şi a trecut în Transilvania, unde a stat până la mijlocul lunii februarie 1849
• 1849-1857 – A fost exilat în Turcia, unde s-a preocupat de studii ştiinţifice, îndeplinind şi unele funcţii ca expert şi consilier imperial, director al Şcolii de agricultură de la San-Stefano, administrator al domeniilor din Tesalia ale marelui vizir, unde a înfiinţat o şcoală profesională de agricultură şi trei ferme model mici pentru ţăranii greci
• 1857 – A fost primul director al statisticii din Moldova
• A fost profesor de contabilitate, economie politică şi financiară la Iaşi.
• Ca recompensă pentru creaţia lui ştiinţifică, a fost ales membru corespondent şi apoi membru de onoare al Academiei Române şi membru al Societăţii de statistică din Londra.
• 1861-1863 – A înfiinţat patru gazete, cea mai cunoscută fiind Ţeranul român
• 1864-1869 – Bun cunoscător al problemelor rurale, Ion Ionescu de la Brad a fost consultat de Alexandru Ioan Cuza la alcătuirea legii pentru reforma agrară. El a fost numit inspector general al agriculturii pentru toată ţara, funcţie în care a îndrumat aplicarea reformei agrare.

Mai mult +

Lucrări publicate
• 1850 – Călătoria unui agricultor prin câmpia Dobrogei (Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja)
• 1866 – Agricultura română în judeţul Dorohoi
• 1867 – Agricultura română în judeţul Mehedinţi
• 1869 – Agricultura română în judeţul Putna
• Manual de agricultură

Mai puțin -

Povești care ne merg la suflet

Prima statistică oficială în România
La 12 iulie 1859, Alexandru Ioan Cuza semnează Ordonanţa domnească nr. 276 de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, marcând crearea statisticii oficiale din România. În acelaşi an, demarează şi Recensământul populaţiei din 1859-1860, prima investigaţie de acest fel care a urmărit atât aspecte demografice, cât şi economico-sociale, simultan, în cele două provincii unite. Metodologia de lucru şi indicatorii înregistraţi au diferit de la o provincie la alta, Dionisie Pop Marţian, la Bucureşti, şi Ion Ionescu de la Brad, la Iaşi, având puncte de vedere diferite privind modul de abordare a acţiunii. Dar, dincolo de chestiunile tehnice, şi unul, şi celălalt aveau aceeaşi viziune privind principiile şi obiectivele statisticii, locul ei în sistemul instituţiilor publice şi misiunea sa în slujba programului social într-o Românie în care, pentru prima oară după secole de aşteptare, apăruseră condiţiile dezvoltării unitare şi dinamice, ca premiză de prosperitate pentru toţi cetăţenii ţării unite. În această vastă activitate, cei doi pionieri ai statisticii oficiale româneşti s-au completat, orizontul mai larg şi experienţa europeană caracteristică formaţiei ştiinţifice a lui Dionisie Pop Marţian întregindu-se fericit cu buna cunoaştere pe teren a realităţilor ţării, proprie lui Ion Ionescu de la Brad.
Ferma-model de la Brad
A înfiinţat la Brad, locul copilăriei sale, o fermă pe care a condus-o peste două decenii. La ferma din Brad, el a introdus asolamentul ştiinţific în culturile agricole, a aplicat prima dată îngrăşămintele minerale la culturile agricole, a experimentat şi atestat cultura sfeclei de zahăr în ţara noastră, iar pentru protecţia terenurilor agricole a realizat primele perdele arboricale. Toate acestea în cadrul propriei ferme de la Brad, loc din care cele mai eficiente rezultate au fost răspândite în întreaga ţară.

Mai mult +

Comisia proprietăţii
Comisia proprietăţii, creată în scopul de a găsi soluţii problemei agrare trebuia să întocmească un proiect de lege pentru înfăptuirea articolului 13 din Proclamaţia de la Islaz. Ion Ionescu de la Brad a combătut cu tărie atitudinea reacţionară a proprietarilor şi a sprijinit prin intervenţiile sale, cererile îndreptăţite pe care la formulau ţăranii.
Corespondenţa cu Ion Ghica
Din cele 12 scrisori trimise în perioada exilului lui Ion Ghica se desprinde pasiunea lui Ion Ionescu de la Brad faţă de adevărul ştiinţific şi abordarea sa pentru un viitor mai bun al poporului său.

Mai puțin -

Autori

  • Platon Ioana Victoria

Bibliografie

  • Enciclopedia Universală Britannica, editura Litera, Bucureşti, 2010, vol. 8, pag 126

Legături utile