Lazăr Edeleanu

Chimist român, a descoperit metode noi de extracție și rafinare a hidrocarburilor

Data și locul nașterii

1 Septembrie 1862, Bucureşti

Data și locul morții

7 Aprilie 1941, Bucureşti

Educație

• Şcoala generală din Focşani.
• Liceul “Sf. Sava” din Bucureşti.
• Urmează cursurile Universităţii din Berlin, studiind chimia.
• În anul 1887 obține titlul de doctor în chimie cu cercetarea „Asupra unor derivați ai acizilor fenilmetacrilici și fenilizobutirici” în cadrul căreia descoperă fenilizopropilamina, cunoscută în medicină sub numele de „benzedrină”, cu o importantă acțiune stimulatoare asupra sistemului nervos.

Activitate

• Lucrează în Londra, ca şef de lucrări la Royal Artilery College.
• Face cercetări în vederea obținerii unui tip de mătase artificială neinflamabilă.
• Lucrează împreună cu R. Meldola pentru obținerea unor coloranți pe bază de oxazină.

Mai mult +

• A fost asistentul chimistului Constantin I. Istrati.
• A fost şef de lucrări la catedra de chimie organică a Facultaţii de Ştiinţe din Bucureşti.
• În 1897 este numit director al Laboratorului de Chimie din Serviciul Minelor.
• În 1906 șeful Laboratorului de Chimie al Institutului Geologic (înființat în acel an) și în același timp director al rafinăriei Vega.
• În 1907, face parte din comitetul de organizare al Congresului Petrolului de la București și publică împreună cu Ion Tănăsescu importanta sa monografie „Studiul petrolului român - Proprietăți fizice și tehnice”.
• A obţinut 212 brevete de invenţii, în Romania, dar şi în SUA, Germania, Franţa, Austria, Suedia, Olanda.
• Principalele direcţii de cercetare au fost în domeniile derivaţilor acidului fenilmetacrilic şi fenilizobutiric, acizilor nesaturaţi din seria aromatică, acţiunii clorurii de sulf asupra anilinei, acţiunii cloratului asupra oxiacizilor, sintetizării fenilizopropilaminei (benzendrinei), chimiei rafinării şi chimizării petrolului.

Mai puțin -

Povești care ne merg la suflet

• A fost director la „Allgemeine Gesellschaft für Chemiche Industrie”, care, în onoarea inventatorului român, a primit numele de „Edeleanu Gesellschaft” și care funcționează și astăzi în Frankfurt .
• În anul 1960, existau 80 de „instalații Edeleanu” în diferite țări ale lumii. „Procedeul Edeleanu, sublinia Costin D. Nenițescu, a devenit și este astăzi încă, sub forma multiplelor sale variante, procedeul de bază al fabricării uleiurilor de calitate superioară”.

Autori

  • Ciornei Carmen-Elena
  • Augustin Iolanda

Bibliografie

  • Gerald Brace, Magdaleine Moureau - Dictionnaire du petrole et d'autres sources d'energie anglais- français

Legături utile

Lazăr Edeleanu, părintele petrochimiei româneşti şi europene