Valori semantice

- un verb la perfect compus:
„(...) deşi venisem cu un nespus drag de a cunoaşte şi a învăţa cât mai mult, am rămas foarte abătut.”
(Grigore Băjenaru – Cişmigiu & Co)
- un verb la imperfect:
„Toţi cânii din jur se deşteptaseră şi zăpăiau.”
(Mihail Sadoveanu - Baltagul)
- un complement circumstanţial de timp:
La sosirea lui Andrei, toţi ceilalţi se adunaseră pe peron să îl întâmpine.

Prin faptul că se raportează la celelalte timpuri trecute, mai mult ca perfectul determină „o «ierarhizare» a acţiunilor verbale pe scara timpului” creând impresia de „relief în «spaţiul» timpului (trecut)” (Dumitru Irimia – Gramatica limbii române)

Structura morfologică

Verbele la mai mult ca perfect au aceleaşi terminaţii pentru persoană şi număr, indiferent de conjugare.