Regimul comunist din U.R.S.S.

Regimul sovietic şi-a menţinut trăsătura de regim totalitar de la înfiinţare până la dezintegrare. Iniţiată în timpul lui Lenin şi exacerbată în timpul lui Stalin, teroarea devine difuză. Teroarea va înlocui legitimitatea din momentul în care Lenin ia cunoştinţă de primele proiecte de cod penal. Astfel sunt puse bazele legislaţiei sistemului totalitar care diferă de sistemul despotic. Diferenţa e clară: dacă trăsătura caracteristică despotismului este severitatea legislaţiei, cea a totalitarismului este caracterul fictiv al acesteia.

Din a doua jumătate a anului 1918 este declanşată Teroarea Roşie, când se va introduce sistemul împuşcării fără judecată, al luării de ostateci şi cel al lagărelor de concentrare (precizăm că Leon Troţki este autorul iniţiativei şi al noţiunii de “lagăre de concentrare”). Spre sfârşitul anilor `20, GPU (noua denumire pentru CEKA) inaugura metoda cotelor: fiecare regiune, fiecare district trebuia să aresteze, să deporteze sau să împuşte un procent dat de persoane aparţinând păturilor sociale “duşmane”.

 

Arhipelagul Gulag rusesc

Nebunia planificată şi mania statistică au invadat domeniul terorii. După metode “sociologice”, victimele erau selecţionate în funcţii de criterii precise, pe bază de chestionare.

Regimul din Rusia a cunoscut forma sa extremă, de tip totalitar, sub conducerea lui Iosif Visarionovici Stalin. Şi-a consolidat autoritatea în anii imediat următori morţii lui Lenin (1924), prin înlăturarea adversarilor politici (de exemplu, principalul său contracandidat, Leon Davidovici Troţki, organizatorul Armatei Roşii, care, expulzat fiind din Rusia, a fost asasinat în 1929 în Mexic din ordinul său).

Putem enunţa câteva din măsurile care se circumscriu politicii sale: centralizarea extremă, planurile cincinale (1928-1933), transformarea proprietăţii agricole private într-una de stat, chiar dacă această acţiune a contribuit la sărăcirea şi înfometarea populaţiei agricole.

Procesul edificării imperiului concentraţionar va lua dimensiuni gigantice sub Stalin, fiind cunoscut sub denumirea impusă şi expusă Occidentului de A. Soljeniţîn –“Arhipelagul Gulag”, destinat fiind “reeducării” şi creării omului nou, chiar dacă acest lucru a implicat sacrificarea a milioane de vieţi omeneşti. Epurarea îndreptată împotriva celor suspectaţi de a fi adversari ai politicii staliniste s-a extins chiar şi asupra membrilor de partid, asupra ofiţerilor Armatei Roşii. Instaurarea controlului total, atomizarea indivizilor prin teroare, propaganda, cenzura sunt doar câteva din instrumentele regimului comunist.

Cum se explică atracţia ideologiei comuniste

În contextul infernal al celui de al doilea război mondial, copleşitor prin ură, nedreptate, discriminare, corupţie, teroare, ideea comunistă strălucea ca o stea în întuneric. S-a impus mai ales ca o antiteză a sistemului ale cărui victime erau, în grade diferite şi ca unic antidot. Mulţi supravieţuitori ai războiului considerau că ideologia comunistă ar reuşi să extermine pentru totdeauna rădăcinile răului. Victime ale propagandei sau ignoranţi, ei atribuiau comunismului toate virtuţile.

Adeptă a respectării identităţilor naţionale, protectoare a populaţiilor oprimate, întemeiată pe dreptate şi egalitate, ideologia comunistă apărea ca un vector privilegiat al democraţiei. La acestea se adăuga şi participarea la lupta împotriva regimurilor fasciste, drept pentru care comuniştii primiseră un fel de brevet de democraţie.

Pe de altă parte, în condiţiile individualismului şi dezorganizării sociale care dominau societatea, comunismul oferea imaginea unei societăţi structurate, sudate şi întreprinzătoare.

Prestigiul URSS după război s-a datorat în bună măsură imaginii de stat învingător şi puternic, dar şi o ţară martiră. Mărturii nenumărate atestă admiraţia şi recunoştinţa popoarelor eliberate faţă de Armata Roşie: “Putem ieşi! Au venit ruşii!”. Printr-o propagandă subtilă, aceste imagini pozitive despre o Uniune Sovietică victorioasă, puternică şi erou al cauzei antifasciste se vor raporta în curând la conducătorul său, I.V. Stalin.

În ciuda acestei atracţii exercitate de U.R.S.S., instaurarea regimurilor comuniste în ţări din Europa şi Asia între 1945-1949 s-a făcut rareori în linişte, potrivit unui proces democratic. Omniprezenta Armată Roşie din Europa orientală şi balcanică a contribuit la acest proces deoarece în aceste ţări comportamentul sovieticilor este unul totalitar. Controlând sectoarele-cheie, vor reorganiza după bunul plac angrenajele acestor state (Bulgaria, Polonia, Ungaria, România, Cehoslovacia, Germania de Est).

Declanşarea războiului rece a slăbit poziţiile Rusiei sovietice, aceasta fiind lipsită de sprijinul foştilor aliaţi, drept pentru care va iniţia o coaliţie economică (C.A.E.R) şi militară (Tratatul de la Varşovia) cu statele satelite.

Moartea lui Stalin, urmată de politica de destindere a lui Hrusciov , a creat noi fisuri în blocul statelor comuniste şi, implicit, în controlul U.R.S.S.. Revoluţia din Ungaria (1956), Polonia, Cehoslovacia (“Primăvara de la Praga”-1968), preluarea puterii de către Gorbaciov (1985) vor avea drept urmare firească prăbuşirea regimurilor comuniste şi a controlului Rusiei în anul 1989.