Mihai Viteazul (n. 1558, Oraşul de Floci ? – d. 9 august 1601, câmpia de lângă Turda, judeţul Cluj) a fost un boier muntean, ban al Craiovei, domn al Munteniei, Moldovei şi Transilvaniei.

Mihai s-a născut cel mai probabil în anul 1558, în Oraşul de Floci (sau Târgul de Floci sau Cetatea de Floci), situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Mama sa s-a numit Tudora.Identitatea tatălui lui Mihai este disputată. Unii cercetători consideră că el este fiul legitim al lui Pătraşcu cel Bun, alţii că este fiul nelegitim al aceluiaşi. Sunt istorici care afirmă că Mihai nu are nici o legătură cu voievodul Pătraşcu cel Bun.La vârsta de 26 ani Mihai s-a căsătorit cu Stanca, văduva lui Dumitru postelnicul din Vâlcăneşti şi nepoata lui Dobromir, mare ban al Olteniei. Stanca a mai avut doi fraţi, pe Dragomir, fost mare postelnic al lui Alexandru Vodă, şi pe Ioan Monahul.
Mihai şi Stanca au avut doi copii: pe Nicolae (uneori apare sub numele de Nicolae-Pătraşcu) şi pe Florica. Mihai a mai avut o fiică, nelegitimă, Marula, de la o femeie cu numele de Tudora din Târgşor.
Fiul lui Mihai, Nicolae, s-a căsătorit cu Ancuţa, fiica voievodului Radu Şerban, cu care a avut o fiică, Ilinca.
Fiica lui Mihai, Florica, s-a măritat în anul 1603 cu cu Preda postelnicul.
Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, a murit de ciumă în anul 1603 şi a fost înmormântată în biserica episcopiei din Râmnicu Vâlcea.

Mihai a fost numit domn al Munteniei în luna septembrie 1593. În luna octombrie a aceluiaşi an a ajuns la Bucureşti. Aici îl aşteptau şi creditorii fostului domn, care îşi cereau banii înapoi. Din acest motiv, în primul an de domnie, supuşii lui Mihai au fost obligaţi să plătească, pe lângă birul obişnuit, şi un număr mai mare de alte biruri, ceea ce a făcut ca apăsarea fiscală să devină insuportabilă. Împreună cu boierii mari şi mici, Mihai a decis ridicarea împotriva Porţii Otomane. Momentul era favorabil, pentru că Papa Clement al VIII-lea cerea cu stăruinţă monarhilor creştini să pornească lupta împotriva turcilor. Împăratul Rudolf al II-lea, în jurul căruia urmau să se adune forţele creştine antiotomane, s-a aliat printre alţii cu Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, şi cu Aron Vodă, domnul Moldovei, în anul 1594. Mihai s-a aliat şi el în acelaşi an cu ultimii doi principi. Ca urmare a alianţei cu Sigismund, două mii de soldaţi ardeleni, conduşi de căpitanul cetăţii Făgăraş, au sosit la Bucureşti.

După uciderea creditorilor, Mihai a pornit atacul împotriva cetăţii Giurgiu, care avea garnizoană otomană, însă aceasta a rezistat atacului. În acelaşi timp, Aron Vodă îi măcelărea pe turcii de la Iaşi. Alte cetăţi turceşti de la Dunăre au fost atacate de Mihai: o luptă a avut loc lângă Oraşul de Floci, alta la Hârşova (1 ianuarie 1595), una la Silistra (8 ianuarie 1595). În toate aceste confruntări, turcii au fost învinşi. Între timp, la Constantinopole se decisese înlocuirea domnitorilor răzvrătiţi. Bogdan, fiul lui Iancu Sasul, urma să fie pus în locul lui Mihai, iar Ştefan Surdul în locul lui Aron Vodă. Pentru realizarea acestui plan, două armate turceşti au pornit spre Dunăre. Una dintre ele a mers spre Rusciuk, cealaltă spre Silistra. Mihai a pornit cu oastea sa împotriva armatei turceşti ce se îndrepta spre Rusciuk. În timp ce observa armata turcă, Mihai a aflat că era în pericol de a fi atacat de tătari în flanc, dinpre vest. Aceşti tătari luptaseră până atunci în Banat şi acum, la ordinul sultanului, se îndreptau împotriva răzvrătiţilor. Pentru a împiedica joncţiunea tătarilor cu turcii, Mihai şi-a retras tabăra mai spre nord şi a trimis pe fraţii Buzeşti împotriva tătarilor. Tătarii au fost bătuţi de Buzeşti de două ori consecutiv, la 14 ianuarie 1595 la Putineiu şi la 16 ianuarie 1595 la Stăneşti, dar au reuşit să facă joncţiunea cu turcii. Inamicul a înaintat până la Şerpăteşti, unde a fost înfrânt de trupele conduse de paharnicul Manta. Oastea turco-tătară se retrage la Rusciuk, unde este atacată de oastea lui Mihai, care a trecut Dunărea pe gheaţă. Armata turcă e înfrântă la 25 ianuarie, ambele paşale care o conduceau sunt ucise, iar pretendentul Bogdan abia scapă cu fuga. În acelaşi timp, cea de-a doua armată turcească, cea de la Silistra, e distrusă de banul Mihalcea, iar pretendentul Ştefan Surdul este ori ucis, ori scapă cu fuga. Din acest moment, el nu mai este menţionat în istorie. Trupele lui Mihai avansează pe tot malul drept al Dunării, ajungând până la Munţii Haemus, în Balcani, ridicând la revoltă pe localnicii creştini. Localitatea Turtucaia (Tutrakan, Bulgaria) este arsă, Babadagul jefuit de moldoveni, iar cetatea turcească a Brăilei este cucerită de creştini.

Generalul Basta ştia că imperialii nu doreau ca Transilvania să fie condusă de o personalitate puternică precum Mihai Viteazul. Mai mult, Basta ar fi dorit pentru sine puterea, ca reprezentant al împăratului. La 9/19 august 1601, în dimineaţa în care Mihai se pregătea să plece din tabăra de la Turda spre Făgăraş, un detaşament de 300 mercenari au fost trimişi să îl aresteze pe Mihai. Acesta s-a opus arestării, moment în care un mercenar valon l-a împuşcat, un altul l-a înjunghiat în piept, iar alţii l-au lovit cu halebardele, după care i-au tăiat capul. Corpul lui Mihai Viteazul a rămas dezbrăcat şi aruncat în praful taberei. După trei zile câţiva sârbi l-au îngropat pe furiş. Comisul Radu Florescu a luat capul şi l-a dus în Muntenia, unde a fost înmormântat la mănăstirea Dealu. Unde a fost înmormântat trupul lui Mihai Viteazul nu se ştie. Unele izvoare spun că ar fi fost dus la Alba Iulia şi înmormântat într-o biserică de acolo, dar că biserica a fost distrusă în 1714-1715. Alte izvoare spun că ar fi fost înmormântat lângă Turda, pe raza actualului sat Bogata, unde azi se află ridicată o biserică în amintirea marelui voievod.