Bine ai venit!

Bună ziua! Mă numesc Moisiuc Diana și sunt elevă la Colegiul National Emil Racoviță , în clasa a 10-a B.
Fiecare persoană a descoperit de-a lungul vieții o activitate pe care prefera să o facă în timpul liber. Eu am avut o perioada în care îmi plăcea să dansez și mergeam la concursuri (unde, desigur, ocupam unul dintre primele locuri). Apoi mi-am investit multe ore pe zi încercând să desenez cât mai bine pentru că îmi plăcea să evoluez și să fac lucrurile perfect de fiecare dată, dar am crescut mai mare și a ajuns să îmi placă altceva. Cu toate că am început din acest an, se spune că niciodată nu e prea târziu, așa că acum citesc cărți din diferite genuri, mici sau mari, în română sau în engleză. Însă singura pasiune care nu a disparut, ba chiar a devenit mai mare pe parcursul anilor a fost muzica. Recunosc că cea mai mare influență asupra mea a avut-o tatăl meu, un alt iubitor de muzica, dar el doar m-a introdus în lumea muzicii, iar eu am continuat să descopăr tot mai multe. Dacă aș reuși vreodată să învăț să cânt la un instrument, aș alege, cu siguranță, chitara (clasică sau electrică).

Prin urmare, voi împărți pasiunile mele în două secțiuni, muzică și cărți .

Muzică

Mai întâi, am ales 10 piese care încă îmi plac chiar dacă le-am ascultat de mult prea multe ori:

Mai mult, am decis să aduc în discuție și albumul meu preferat la care mă întorc mereu și, de asemenea, trupa care a compus aceste piese:
Albumul AM de la Arctic Monkeys:
Albumul AM

Albumul conține 12 piese numite Do I Wanna Know? , R U Mine? , One For The Road , Arabella , I Want It All , No. 1 Party Anthem , Mad Sounds , Fireside , Why'd You Only Call Me When You're High? , Snap Out Of It , Knee Socks , I Wanna Be Yours , durează aproximativ 41 de minute și a fost lansat pe data de 9 septembrie 2013.

Trupa engleză s-a format în anul 2002, iar membrii acesteia sunt:
- (1)Jamie Cook (chitară, tastaturi)
- (2)Matt Helders (tobe, cor)
- (3)Alex Turner (voce principală, chitară, tastaturi)
- (4)Nick O'Malley (chitară bas, cor)

Cărți


Cartea mea preferată:

Cartea

NUMERE - Rachel Ward

Descriere: Atunci când vezi numerele tuturor, viaţa nu este uşoară. Jem nu a ştiut întotdeauna ce înseamnă acele numere, însă acum patru ani, moartea mamei sale în urma unei supradoze de heroină a făcut ca totul să fie mai clar. Numărul pe care Jem îl vede atunci când priveşte pe cineva în ochi nu este nimic altceva decât data morţii acelei persoane. Nu e de mirare că Jem a dus o viaţă de izolare până să îl cunoască pe Spider, un băiat cu totul haotic, dar care e dispus să lupte pentru ea. În timpul unei excursii la Londra, Jem vede moartea în ochii unor turişti, chiar în acea zi. Groaza care o cuprinde odată cu această realizare o face să fugă cât mai departe de acel loc, însă decizia pripită îi propulsează atât pe ea, cât şi pe Spider în capul listei de suspecţi ai atacului terorist ce a urmat imediat.

Tip: Acțiune
Anul apariției: 2009
Nr. pagini: ~250
Mi-a plăcut:
-conceptul, posibilitatea de a vedea data morții unei persoane
-cum evoluează relația dintre Jem și Spider pe parcursul cărții
-intriga (atacul terorist)


Câteva cărți citite în această vară:

Cartea

1. OGLINDA SPARTĂ - Agatha Christie

Descriere: Agitația cuprinde întregul sătuc St. Mary Mead atunci când celebra actriță Marina Gregg cumpără o casă aici. Vine să facă un film, are de gând să se stabilească în sat și chiar va organiza o serbare! Toată lumea se grăbește să participe la petrecere. Mai puțin Miss Marple, care nu este astfel de față când o admiratoare a actriței moare după ce bea un cocktail otrăvit. Dar cine ar fi avut motiv să ucidă o femeie cam băgăreață, e drept, dar absolut inofensivă? Sau poate doza fatală de otravă era destinată chiar frumoasei Marina Gregg? Cu ajutorul relatărilor contradictorii ale martorilor și al intuiției sale fără greș, Miss Marple descoperă că uneori o întâmplare banală din trecut poate avea consecințe dezastruoase.

Tip: Roman polițist
Anul apariției: 1962
Nr. pagini: ~300
Mi-a plăcut:
- înțelegerea profundă a naturii umane
- pentru că dovedește cât de mare este iubirea unei mame pentru propriul ei copil
- că este ușoară de citit și plăcută


Cartea

2. PĂDUREA NORVEGIANĂ - Haruki Murakami

Descriere: Povestea lui Toru Watanabe urmărește firul implicațiilor psihologice născute din dragostea imposibilă pentru iubita prietenului mort. Totul se petrece pe fundalul unor episoade marcate la tot pasul de scene erotice în camere de cămin studențesc, de afișe și discuri cu Jim Morrison, Miles Davis sau Bach, de lecturi din clasicii literaturii universale.

Tip: Ficțiune
Anul apariției: 2004
Nr. pagini: ~350
Mi-a plăcut:
- că se pune accent asupra problemelor psihice, cum ar fi PTSD (stres post traumatic) sau depresia.
- că au fost adăugate multe melodii de-a lungul cărții <- marcă a lui Murakami
- conține citate puternice

! Murakami a ales titlul cărții după celebra piesă de la The Beatles - Norwegian Wood !


Cartea

3. ARTA RĂZBOIULUI - Sun Tzu

Descriere: Acesta este unicul ghid al victoriei fără greș. Daca inamicul ocupă o poziție de forță, hărțuiește-l, daca e bine hrănit, înfometează-l, dacă se odihnește, împinge-l la acțiune. Războiul este o problemă de o importanță vitală pentru Stat, domeniu al vieții și al morții, calea care duce spre supraviețuire sau spre nimicire. E neapărat necesar să fie studiat temeinic.

Tip: Dezvoltare personală
Anul apariției: 2007 (cartea este din secolul V i.Hr)
Nr. pagini: ~94
Mi-a plăcut:
- pentru că se citește repede (este foarte scurta)
- deoarece Sun Tzu dovedește că războiul ține doar de strategie
- că unele amănunte din aceasta carte pot avea legătura cu un moment din viața noastră (exemplu: liderul trebuie să câștige încrederea echipei cu care lucrează)
- te învață cum să fii mai deștept decât inamicul tău într-un război
-


Cărți pe care vreau să le citesc:

Cartea Stralucirea

1. STRĂLUCIREA - Stephen King

Descriere: În hotelul Overlook se ascunde o forță monstruoasă, care începe să strălucească și să-și desăvârșească sinistra lucrare odată cu sosirea lui Jack Torrance și a familiei sale. Nebunia izbucnește cu o furie uriașă, în timp ce forțe stranii se manifestă în jurul lui Danny, băiețelul de cinci ani care are un dar unic. Destinul teribil al lui Jack Torrance și dezastrul unei familii – victime ale unui rău necunoscut – au stârnit imaginația cititorilor din toată lumea, devenind o poveste-cult, ecranizată magistral de Stanley Kubrick, cu Jack Nicholson în rolul principal.

Tip: Roman gotic, de groază
Anul apariției: 1977
Nr. pagini: ~544
De ce aș vrea să o citesc:
- vreau să încerc prima mea carte horror
- curiozitatea de a descoperi un autor nou
- este una dintre cele mai cunoscute cărți de la Stephen King
- descrierea interesantă


Cartea

2. ALCHIMISTUL - Paulo Coelho

Descriere: Alchimistul, extraordinarul roman al lui Paulo Coelho, a inspirat milioane de cititori din întreaga lume. Cartea, uluitoare prin simplitatea și înțelepciunea ei, este povestea unui păstor andaluz pe nume Santiago care își părăsește casa din Spania, aventurându-se în deșertul egiptean pentru a găsi o comoară îngropată în Piramide. Nimeni nu știe care este comoara sau dacă Santiago va avea puterea să depășească obstacolele întâlnite în drumul prin deșert. Dar ceea ce începe ca o călătorie în căutarea unor bunuri lumești se transformă treptat în descoperirea comorii ascunse înlăuntrul său.

Tip: Ficțiune
Anul apariției: 1988
Nr. pagini: ~220
De ce aș vrea să o citesc:
- curiozitatea e a descoperi un autor nou
- pentru a înțelege viața dintr-un alt punct de vedere (spiritual)
- foarte cunoscută și scurtă