Pagina mea personală

Introducere

Mă numesc Ioana, am 17 ani şi sunt elevă în clasa a 11-a D la Colegiul Naţional Emil Racoviţă Iaşi. Aceasta este pagina mea personală, în cadrul căreia voi prezenta lucrurile care mă definesc şi hobby-urile mele.

Lucruri despre mine:

Îmi place să mă implic în diferite activităţi, precum dezbaterile, teatrul şi voluntariatele. Am participat la mai multe evenimente, pe care le voi enumera mai jos.

Conferinţe MUN

Am participat la 11 conferinţe Model United Nations, ţn diferite oraşe ale ţării (Iaşi, Bucureşti, Bacău, etc.), atât ca reprezentantă a unei ţări în diferite comitete, cât şi ca preşedinte de comitet (Chairperson). Mai jos, găsiţi ataşată o fotografie de la conferinţa de dezbateri a şcolii noastre, IaşiMUN.

SITE-UL IASIMUN

Teatru

Încă din clasa a 9-a, m-am alăturat trupei de teatru JuniorS AcT, în cadrul căreia am participat la spectacole şi la festivaluri de teatru. Dând click pe butonul de mai jos puteţi viziona una din piese. Spectacolele le puteţi găsi pe pagina de Youtube JuniorS AcT.

PIESA TRENUL SPRE NICĂIERI

ThinkUp Academy

Sunt director operaţional în cadrul Programului Naţional Pentru Dezvoltarea Personală a Elevilor în ThinkUp. Scopul nostru este de a ghida tinerii din România pentru a-şi dezvolta proiectul antreprenorial. Pentru a fi acceptaţi, elevii trebuie să vină cu un plan de proiect, iar pe parcursul sesiunilor săptămânale de mentorat, îi vom ajuta să îl dezvolte şi să îl implementeze. Aceştia vor avea posibilitatea să facă parte dintr-o reţea calitativă şi să creeze conexiuni cu elevi cu interese similare din toată ţara.

VEZI SITE

Ce îmi place să fac în timpul liber?

Aici voi prezenta alte hobby-uri personale, pe care le practic în timpul liber.

Scrisul

Pe parcursul mai multor ani, am participat la diverse concursuri de scriere creativă, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, la care am obţinut diverse premii de-a lungul timpului. Obişnuiesc să scriu atât proză, cât şi poezie.

SCRISUL

Cititul

Îmi place să citesc cărţi de orice gen, atât clasice cât şi ale autorilor contemporani. Recent, am participat la Târgul de carte Gaudeamus de la Romexpo, unde am întâlnit-o pe scriitoarea de ficţiune istorică Ruta Sepetys, cu ocazia lansării romanului ei despre România Comunistă, "Sfârşitul şoaptelor. Decembrie 1989" (original: "I Must Betray You")

DESPRE EVENIMENT
pagina_personală_Albu.html Se afișează documentul pagina_personală_Albu.html.