Cuvinte de încurajare

Veţi descoperi în rândurile următoare o serie de citate, opinii şi păreri ale absolvenţilor Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi despre ce au însemnat, în viaţa şi formarea lor ca oameni, anii petrecuţi în această şcoală.

ŞCOALA

O şcoală înţeleaptă, inimoasă, conştiincioasă.
O şcoală nici severă, nici îngăduitoare.
O şcoală a spiritului. Căutarea permanentă a adevărului, a binelui şi a frumosului.
O şcoală a aspiraţiilor limitate : a dobândi, a deveni, a avea, a termina.
O şcoală a aspiraţiilor nelimitate. Spiritul. Căutarea. Eternitatea.
Spiritul nu e ereditar, nu se transmite genetic. Se dobândeşte din tradiţii, obiceiuri, cultură şi limbă. În şcoală . Îmbinarea de bine, adevăr şi frumos.
O şcoală a toleranţei. Intoleranţa produce vexare, maliţie, agresivitate.
O şcoală care-şi educă uşor copiii. Risipa de spirit îi face buni.
Ambianţa de bine, adevăr şi frumos. Adevărurile sunt aceleaşi în şcoală, în cărţi şi în viaţă.
În şcoală adevărul e suveran. Ştiinţele umaniste la fel de exacte cu cele exacte, dar mai puţin perisabile.
O şcoală fericită cu destui neînţeleşi. Fericirea constă în a fi înţeles. Şcoală a înţelegerii. Şcoală a fericirii.

Prof. Anca Cehan, absolvent 1972
Liceul „Emil Racoviţă” Iaşi

Ce înseamnă pentru voi „LER”?

Am păşit pentru prima oară pragul acestui liceu, când am trecut în clasa a V-a. Deci acum şapte ani. Şapte ani din viaţa mea i-am împărţit cu profesorii şi colegii mei aici, în sălile de clasă, pe culoarele acestui liceu.
Şapte ani - şapte clipe, uneori dulci, alteori amare. L.E.R. a fost şi mai e încă un cămin, o familie.
L.E.R. e adolescenţa mea. Şi nu o adolescenţă terorizată de „profesori pedanţi” şi examene grele, ci o adolescenţă obişnuită. Chiar dacă sună banal, e totuşi adevărat. L.E.R. nu a fost pentru mine nici „Lagăr de Exterminare Rapidă”, nici… BASTILIE (fie ea şi a elevilor inteligenţi) şi nici „cimitir al tinereţii mele”.
Chiar dacă fac şi eu parte din blazata, debusolata, etc. generaţie de sacrificiu, nu am dreptul să spun, ca altii, că „mi-am înmormântat tinereţea între zidurile acestui liceu”. Nici nu aş avea motive. A fost greu, dar nu exagerat. L.E.R. e o şcoală obişnuită, un liceu ca oricare altul, cu singura deosebire că aici se face carte.
L.E.R. e pentru mine drumul spre maturitate, un drum iniţiatic, i-aş spune şi experienţele vor culmina cu Bacul ce se apropie ameninţător. L.E.R. înseamnă pentru mine tot farmecul vieţii de elev pe care, din păcate, nu-l vom mai regăsi decât în amintiri.

Care au fost satisfacţiile majore pe care le-aţi trăit aici?

Alături de profesorii şi prietenii mei am trăit destule clipe plăcute, am avut multe satisfacţii, dar, ce-i drept, mărunte, de moment. Cel puţin, aşa îmi apar ele acum, când privesc înapoi de-a lungul celor şapte ani de şcoală la L.E.R. Pentru că cea mai mare satisfacţie rămâne calificarea la etapa naţională a olimpiadei de istorie. Pentru mine e o realizare extraordinară, mai ales în perspectivele examenului de admitere la facultatea de Drept şi tot ce-a fost până aici, lacrimi, oboseală, nelinişti, nu mai contează acum. Este şi cred că va rămâne multă vreme cel mai frumos mărţişor pe care l-am primit vreodată de 1 Martie.

Au fost şi vise năruite?

Sigur, nimic nu e perfect. Au fost şi zâmbete şi lacrimi… Unde-ar fi farmecul vieţii de elev fără micile eşecuri inerente existenţei umane? Şi la urma urmei, şi eşecurile sunt necesare uneori.
Eu încă mai sper că visele năruite cândva îşi vor găsi, până la urmă împlinirea.
De ce n-ar fi aşa?...

Gagiua Raluca Ioana
Clasa a XII-a D

Ce înseamnă pentru voi „LER”?

„LER” reprezintă pentru mine o instituţie de învăţământ în care mi-am petrecut cele mai frumoase vârste ale mele: copilăria (clasele V-VIII) şi adolescenţa (clasele IX-XII), o instituţie în care am învăţat să fiu om, o instituţie în care ni se preda şi eram ascultaţi în primul rând la lecţia vieţii şi abia pe urmă la română, matematică, fizică etc., o instituţie în care am descifrat rând pe rând capitolele vieţii. A fost un univers care mi-a dezvăluit sub îndrumarea - de cele mai multe ori severă, prea severă a profesorilor, misterele lumii.

Care au fost satisfacţiile majore pe care le-aţi trăit aici?

O satisfacţie a reprezentat cei opt ani petrecuţi în acest liceu. Cred că zi de zi am avut satisfacţii mai mari sau mai mici după cum şi deziluziile au fost multe.
Pe plan profesional nu prea am avut satisfacţii majore, zi de zi trecând cât se poate de monoton. În schimb am avut satisfacţii pe plan spiritual şi cea mai mare a fost clipa în care am înţeles că viaţa trebuie privită în faţă, că nu avem voie să abandonăm sau să tratăm în glumă. Totul trebuie să fie cât se poate de serios şi viitorul nostru depinde în primul rând de noi, că visele nu se pot realiza fără vise.

Au fost şi vise năruite?

Nu, „vise năruite” nu am avut până acum, căci în momentul în care visez la ceva nu mă mulţumesc doar cu visul, ci încerc să-l îndeplinesc, să nu-l las să se spulbere în vânt, ci să devină realitate. Uneori e greu, dar cu cât este mai greu, cu atât sunt mai fericită când visul îmi spune: „Iată-mă sunt aici, primeşte-mă în viaţa ta ca pe o realitate de care să te bucuri”!

Frenţescu Roxana