Conservarea culturii Cultura definește un popor, îi dă o identitate și continuitate. Importanța ei nu trebuie trecută cu vederea. Într-un mod foarte concis, aici se află scopul acestui site, combaterea uitării. Istoria O știință fără de care, indubitabil, omul nu s-ar putea dezvolta. Fiind o unealtă atât de puternică, odată ajunsă în mâna unui conducător, ea poate face ravagii. Manipularea istoriei poate distruge cultura unui popor, o crimă fără egal. Ce legătură au toate astea cu muzica interbelică? Ei bine, comunismul este unul dintre principalele motive pentru care în ziua de astăzi rar întâlnești un om care a auzit de Cristian Vasile, Maria Tănase, darămite un om care să fi și ascultat lucrările acestor artiști. Viețile marilor artiști interbelici Au fost documentate pe acest site cu scopul de a aduce în vedere artiștii pe care comuniștii au încercat din răsputeri să îi suprime. Unii au luptat, alții s-au lăsat duși de soartă, însă cu toții au avut de suferit. O Românie Mare Perioada Interbelică a redefinit identiatea României, proaspăt unită sub forma României Mari. Muzica a devenit un simbol al diversității contribuind la dezvoltarea unei culturi distincte. Stilurile de muzica române, moldovenești, rusești, maghiare se influențează una pe alta și definesc, în final, stilul românesc. Cenzura Odată cu instaurarea regimului comunist, statul a modelat media româneasca pentru a promova ideile partidului prin cenzurarea artiștilor cu idei libere: reprofilare forțată, extrădare, pușcărie, iar pentru cei care s-au conformat la ideile partidului versurile erau controlate și modificate. Unii artiști au imigrat în țările vestice pentru a exprima liber ideile anticomuniste, muzica aceea fiind redescoperită după revoluție. Surse www.romania-muzical.ro www.radioromaniacultural.ro www.adevarul.ro www.casedemuzicieni.ro www.wikipedia.org |
---|