Marx şi Engels

• “Revoluţia este posibilă numai prin răsturnarea violentă a oricărei ordini sociale”
• Revoluţia presupune o criză economică datorată decalajului între evoluţia forţelor de producţie şi menţinerea vechilor relaţii, dar şi o criză politică, datorată exacerbării luptelor dintre exploatatori şi exploataţi
• Teza celor cinci stadii susţine că societăţile trec, înainte de comunism, prin cinci stadii:

1. Comunitatea primitivă, în care proprietatea privată nu există
2. Regimul sclavagist, în care, odată cu proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, apare exploatarea omului de către om.
3. Regimul feudal, caracterizat deopotrivă de o proprietate funciară şi de un avânt important al forţelor de producţie
4. Regimul capitalist, caracterizat prin proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie
5. Regimul socialist, a cărui ultimă fază nu poate fi decât comunismul

“…oare după prăbuşirea vechii societăţi va exista dominaţia unei noi clase exprimată într-o nouă putere politică? Nu…clasa muncitoare va înlocui, în cursul dezvoltării ei, vechea societate burgheză cu o asociaţie care exclude clasele şi antagonismul dintre ele iar puterea politică propriu-zisă nu va mai exista…”

(Karl Marx, Misere de la philosophie, 1847, Ed. Sociales, 1947)

Karl Kautski

• Societatea capitalistă este falimentară; destrămarea ei e doar o problemă de timp…Edificarea unei noi forme de societate în locul societăţii actuale nu mai e doar o dorinţă ci a devenit un lucru inevitabil.

Rosa Luxemburg

• Munca omenească abstractă descoperită de Marx nu este altceva decât banul într-o formă dezvoltată
• Imperialismul reanimează creşterea economică şi pare să aducă o soluţie contradicţiilor interne ale capitalismului în măsura în care acestea sunt compensate în mod aparent prin extinderea câmpului exterior al producţiei şi deci al consumului.

Lenin

• Imperialismul constituie începutul perioadei asaltului “necesar”al revoluţiei împotriva capitalismului ajuns la maturitate
• Considera ca “reacţionară” ideea de a “căuta salvarea clasei muncitoare în afara dezvoltării capitalismului, în timp ce, în ţări ca Rusia, clasa muncitoare suferă nu atât din pricina capitalismului, cât din pricina insuficientei dezvoltări a acestuia”.
• Spre deosebire de Troţki susţine ideea alianţei dintre muncitori şi ţărani în cadrul unei revoluţii democratice
• În manifestul său, “Ce-i de făcut ?” (în Opere complete, vol. 6, Bucureşti, Ed. Politică, 1961), modurile de organizare preconizate sunt profund antidemocratice: nu sunt admise nici publicitatea, nici electivitatea funcţiilor, se impune o disciplină de fier şi o riguroasă selecţie a membrilor.
• O altă lucrare a sa: Principala sarcină a zilelor noastre, 11 martie 1918, în Opere complete, vol. 36, Bucureşti, Ed. Politică, 1965

Nikolai Buharin

• Evocă posibilitatea unei treceri de la capitalismul de stat ca o formă de adaptare a capitalismului la faza imperialistă şi deci de stabilizare relativă pentru o lungă perioadă de timp.

Troţki

• Susţine teoria Revoluţiei permanente
• Nu are încredere în capacitatea revoluţionară a ţăranilor
• Consideră că proletariatul poate realiza un salt calitativ
• Critică tezele lui Lenin
• Insistă asupra rolului decisiv al unui Partid construit pe baza unui “centralism strict şi autoritar”

Stalin

• Teza “crizei generale a capitalismului”. Industrializarea şi puterea crescândă a URSS îngustează geografic şi economic piaţa mondială a economiei capitaliste şi accelerează prăbuşirea ei.
• Nu renunţă la ideea că existenţa statelor socialiste exacerbează concurenţa imperialistă
• Respinge teza “capitalismului de stat”. Încearcă integrarea progresivă a ţăranilor prin sistemul cooperativelor şi al industrializării agriculturii.
• Anii 1928-1929 marchează o cotitură în constituirea stalinismului, acum fiind consumată ruptura cu “dreapta” lui Buharin.
• Teoria socialismului într-o singură ţară este completată cu un proiect de industrializare rapidă care impune necesitatea lichidării chiaburilor.
• Proclamă apariţia societăţii fără clase.

“Particularitatea societăţii sovietice de astăzi este că, spre deosebire de orice societate capitalistă, în sânul societăţii sovietice nu mai există clase antagoniste, vrăjmaşe, că clasele exploatatoare au fost lichidate…”

(Stalin, Question du leninisme, 1926, în Problemele leninismului, Bucureşti, Ed. pt. literatură politică, 1952)