Colegiul Naţional Emil Racoviţă Iaşi Misiunea Colegiului Naţional "Emil Racoviţă" Iaşi este promovarea excelenţei în educaţie, exprimată în termeni de valoare adăugată şi valoare creată, prin dezvoltarea fiecărui elev la potenţialul sau maxim. Misiunea Colegiului Naţional "Emil Racoviţă" poate fi esenţializată în cuvintele: Mereu mai buni, cel puţin egali cu noi înşine! |
Concursul LERIS - Limba si Literatura Romana Concursul Leris la limba şi literatura românã pentru clasele a Va şi a VI-a oferă elevilor abia intraţi în gimnaziu ocazia unui prim concurs important în care aceştia vor concura cu copii excelenţi la aceste materii, având ocazia de a îşi verifica nu doar nivelul clasei. Vã informãm cã în data de 22 mai 2011, Colegiul Naţional „Emil Racoviţã” organizeazã, în colaborare cu Fundaţia Leris, cea de-a şaptea ediţie a Concursului Leris, pentru disciplina limba şi literatura românã, destinat elevilor claselor a V-a şi a VI-a. Înscrierile se fac pânã la data de 19 mai 2011, pe baza unei cereri de înscriere. |
Fundaţia Leris Aceasta a fost fondată în anul 2001, având ca scop sprijinirea Colegiului Naţional"Emil Racoviţă", constitiurea unor mijloace de susţinere a foştilor şi actualilor profesori, precum şi a actualilor şi foştilor elevi ai şcolii, şi recompensarea elevilor cu rezultate excepţionale. |