• 1919 – În urma procesului ziariştilor, învinuit de trădare şi colaboriţionism, Tudor Arghezi este condamnat la 5 ani de recluziune şi întemniţat, împreună cu Ioan Slavici, S. Grossman, D. Karnabatt şi Dem. Theodorescu. Cei cinci ziarişti condamnaţi au fost graţiaţi prin decretul regal din 31 decembie;
• 1919 – Colaborările de la revista „Hiena”, inspirate din perioada petrecută în închisoare, vor intra, alături de alte proze şi versuri, în volumele „Flori de mucigai” şi „Poarta neagră”;
• 1922-1924 – Este chemat să conducă revista „Cugetul românesc”. Lucrează timp de 2 ani în redacţia revistei. Îşi asumă conducerea ziarului „Naţiunea”, pe care îl scrie aproape în întregime singur. Tot în această perioadă colaborează la mai toate publicaţiile din ţară: „Viaţa românească”, „Adevărul literar şi artistic”, „Lumea”, „Gândirea”, „Lamura”, „Rampa”, „Cuvântul”, „Contemporanul” şi altele;
• 1927 – Tipăreşte primul său volum de versuri, „Cuvinte potrivite”. Critica literară, prin reprezentanţii ei de marcă – Eugen Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, G. Călinescu, M. Ralea, Şerban Cioculescu, Tudor Vianu, Perpessicius – salută apariţia volumului ca pe un eveniment de maximă însemnătate pentru lirica românească;
• 1928 – Apare revista „Bilete de papagal”, sub direcţia lui Tudor Arghezi, deschisă tuturor scriitorilor consacraţi, dar şi tinerelor talente;
• 1929 – Apare volumul „Icoane de lemn”;
• 1930 – Publică volumul „Poarta neagră”. Începe colaborarea şi la „Magazinul” , „Radio şi radiofonia” şi „Tiparniţa literară”. Familia Arghezi se instalează la Mărţişor;
• 1931 – Publică un nou volum de versuri, „Flori de mucigai”. Îşi schiţează în faţa oglinzii autoportretul, care a devenit celebru şi care însoţeşte albumul. Apare al treilea volum în proză, „Cartea cu jucării”, care inaugurează o direcţie secundară în creaţia sa. Este urmat de volumele „Cântec de adormit Mitzura”, „Buruieni”, „Mărţişoare”, „Prisaca”, „Zdreanţă” şi altele. Revistelor enumerate anterior li se adaugă colaborările la „Realitatea ilustrată”, „Mişcarea”, „Progresul social”, „Secolul”, „Dimineaţa”, „Arta”;
• 1933 – Apare volumul „Tablete din Ţara de Kuty”. Începe traducerea comediilor lui Moliére. Colaborează la săptămânalul „Vremea”;
• 1934 – Publică poemul în proză „Ochii Maicii Domnului”, în care evocă dragostea maternă şi devotamentul filial. Primeşte „Premiul Naţional de Poezie”, împreună cu George Bacovia;
• 1935 – Apare o nouă carte de versuri, intitulată „Cărticică de seară”.
• 1936 – Apare „Cimitirul Buna-Vestire”– „cel mai frumos roman fantastic din literatura noastră” (Pompiliu Constantinescu);
• 1937 – Publică volumul de poeme în proză „Ce-ai cu mine, vântule?”;
• 1939 – Publică un nou volum de versuri, „Hore”. Se îmbolnăveşte foarte grav. Este vindecat, în mod miraculos, de doctorul Grigoriu-Argeş;
• 1942 – Apare romanul „Lina”, subintitulat „Poem”;
• 1943 – Colaborează la revistele „Vremea” şi „Duminica”. Conferenţiază la Ateneul Român despre Mihai Eminescu. La 1 octombrie este publicat cunoscutul pamflet „Baroane”, în care este atacat ambasadorul german la Bucureşti, Manfred von Killinger. Ziarul este imediat interzis iar autorul este închis la Bucureşti şi ulterior în lagărul de la Târgu Jiu. Aici scrie piesa „Seringa”. La 20 decembrie este eliberat;
• 1946 – Apar două volume din tabletele publicate în ziare şi reviste: „Bilete de papagal” şi „Manual de morală practică”. I se decernează „Premiul naţional pentru literatură” şi „Meritul cultural”. Este sărbătorit împreună cu Gala Galaction pentru împlinirea a 50 de ani de activitate;
• 1948 – Apariţia articolului „Poezia putrefacţiei şi putrefacţia poeziei”, semnat de Sorin Toma, determină eliminarea din viaţa literară a numelui şi creaţiei lui Tudor Arghezi. Singurul contact oficial cu literatura rămân traducerile, care vor asigura, alături de fructele grădinii din Mărţişor, existenţa zilnică;
• 1954 – După o lungă absenţă, reintră în literatură cu volumul de versuri pentru copii „Prisaca”. Reîncep colaborările la principalele reviste literare si în presa centrală;
• 1955 – Publică volumul de versuri „1907–peizaje” şi culegerea de publicistică literară „Pagini din trecut”. La împlinirea vârstei de 75 de ani, este ales membru al Academiei;
• 1956 – Apare „Cântare Omului”. Acest volum, împreună cu „1907–peizaje”, reprezintă rodul anilor în care pana poetului n-a putut străpunge zidul tăcerii;
• 1957 – Îi apar „Stihuri pestriţe”, pamflete în versuri şi fabule, şi volumul cu note de călătorie „Din drum…”;
• 1958 – Apar volumele „Lume veche, lume nouă” şi „Cartea mea frumoasă”, cu desene de Mitzura Arghezi;
• 1960 – Apar volumele „Tablete de cronicar”, „Culegere de articole” şi „Versuri”. Academia şi Uniunea Scriitorilor îl sărbătoresc la împlinirea vârstei de 80 de ani;
• 1961 – Publică volumul de versuri „Frunze”, inaugurând seria anuală a plachetelor de versuri inedite, şi volumul de tablete „Cu bastonul prin Bucureşti”;
• 1962 – Apare primul volum din ediţia de autor, „Scrieri”;
• 1963 – Este prezent în librării cu placheta „Poeme noi”. Apar volumele 2,3 şi 4 din „Scrieri”;
• 1964 – Publică placheta „Cadenţe” şi volumul 5 din „Scrieri”;
• 1965 – La împlinirea vârstei de 85 de ani, Tudor Arghezi este sărbătorit pe plan naţional. Universitatea din Viena îi decernează premiul „Gottfried von Herder”. Este ales membru al Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Litere. În acest an apar: placheta „Silabe”, „Cuvinte potrivite”, ediţie bibliografică în 85 de exemplare, nepusă în comerţ, precum şi volumele 6, 7, 8, 9, 10, 11 din „Scrieri”;
• 1966 – Publică placheta „Ritmuri”, volumul „Răzleţe”, „Culegere de proze” şi „Scrieri”, volumul 12. În revista „Argeş” publică, lunar, un articol, sub acelaşi generic de neînlocuit–„Bilete de papagal”. La 29 iulie, Paraschiva, soţia poetului, se stinge din viaţă. Este acceptată donaţia prin care Tudor Arghezi îşi exprimă dorinţa ca ansamblul de la Mărţişor, aşa cum arăta după aproape cincizeci de ani de strădanie, să fie transformat în muzeu. Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor” îşi va deschide porţile în anul 1974;
• 1967 – Publică placheta „Noaptea”, cu versuri închinate Paraschivei şi „Scrieri”, volumele 13, 14, 15 şi 16. Apare volumul „Litanii”, o selecţie de versuri şi poeme în proză în memoria Paraschivei. La 14 iulie, la orele nouă seara, Tudor Arghezi se stinge din viaţă. Este înhumat în grădina casei din Mărţişor, alături de Paraschiva, „soţia, sora şi prietena de-o viaţă”. (tabel cronologic alcătuit de Mitzura Arghezi)
Premii
1934 – Premiul Naţional pentru Poezie;
1946 – Premiul Naţional pentru Literatură şi Meritul Cultural, acordate cu prilejul aniversării sale şi a lui Gala Galaction, la împlinirea a 50 de ani de activitate;
1965 – premiul Gottfried von Herder, acordat de Universitatea din Viena.

Deţinut politic
În 1918 este închis 1 an la Văcăreşti împreună cu alţi scriitori, printre care şi Ioan Slavici, fiind acuzat de colaboraţionism cu autorităţile germane, în timpul Primului Război Mondial. În 1943 este din nou închis pentru atitudinea sa antifascistă, explicit exprimată în pamfletul „Baroane”. Textul este îndreptat împotriva şefului Legaţiei Germane în România, baronul Manfred von Killinger. Iată un fragment din acest pamflet:
„Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit? Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.
Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune!
I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.
Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!... Scrie Ştefan? ? Nu scrie!... Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete şterse de sânge?”

Citate
• „Pamfletarul este mai crud decât un asasin. Un criminal omoară un om de multe ori involuntar, pentru a-l prăda mort. Pamfletarul se strecoară pretutindeni. Se ocupă de afaceri care nu-l privesc şi când nu gândeşti, chinuindu-şi victima cu o sadică voluptate.” (Tudor Arghezi)
• „M-a posedat intenţia de a împrumuta vorbelor însuşiri materiale, aşa încât unele să miroase, unele să supere pupila prin scânteiere, altele să fie pipăibile, dure sau muşculate şi cu păr de animal. Toată viaţa am avut idealul să fac o fabrică de jucării şi lipsindu-mi instalaţiile, m-am jucat cu ceea ce era mai ieftin şi mai gratuit în lumea civilizată, cu materialul vagabond al cuvintelor date.” (Tudor Arghezi)
• „Fiecare scriitor este un constructor de cuvinte, de catapitesme de cuvinte, de turle şi de sarcofagii de cuvinte. Cuvântul construit poate să aibă gust şi mireasmă; poate oglindi în interiorul lui profunzimi imense pe-o singură latură construită; el dă impresii de pipăit aspru sau catifelat, după cum sapă-n lespezi sau se strecoară prin frunze.” (Tudor Arghezi)
• „Nicio jucărie nu e mai frumoasă ca jucăria de vorbe.” (Tudor Arghezi)
• „E miraculos cuvântul pentru că la fiecare obiect din natură şi din închipuire corespunde un cuvânt. Vocabularul e harta prescurtată şi esenţială a naturii, şi omul poate crea din cuvinte, din simboluri, toată natura din nou, creată din materiale în spaţiu, şi o poate schimba.” (Tudor Arghezi)