Virgil Madgearu

Economistul epocii sale

Data și locul nașterii

14 Decembrie 1887, Galaţi

Data și locul morții

27 Noiembrie 1940, pădurea Snagov, Bucureşti

Educație

• Studiile elementare şi gimnaziale la Galaţi
• 1907 – termină Liceul Vasile Alecsandri din Galaţi
• 1907 – începe studiul economiei în cadrul Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Leipzig (profesor Karl Bücher)
• 1911 – devine doctor în ştiinţe economice şi financiare al Universităţii din Leipzig, cu lucrarea „Cu privire la dezvoltarea industrială a României”
• 1911-1912 – studiază la Londra ştiinţele social-economice
• 1990 – devine membru de onoare a Academiei Române (post-mortem)

Activitate

• 1912 – devine şef al Oficiului de studii la Casa Centrală a Meseriilor şi Asigurărilor Muncitoreşti
• 1916 – obţine prin concurs titlul de profesor definitiv la Catedra de Studiul practic al întreprinderilor comerciale şi industriale, studiul transporturilor şi tarifelor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale
• 1918 – fondează, la Iaşi, revista de studii economice şi sociale „Independenţa Economică”; fondează, tot în acel an, Asociaţia pentru Studiu şi Reformă Socială, care s-a transformat, în anul 1921, în Institutul Social Român
• 1925 – devine profesor titular al Catedrei de Economie Naţională
• 1927 – iniţiază (împreună cu alţii) înfiinţarea Institutului Român de Organizare Ştiinţifică în Domeniul Conducerii
• 1935 – preia Catedra de Economie politică
• 1937 – organizează (împreună cu alţii) Şcoala superioară de tehnică şi practică comercială

Mai mult +

Conferinţe
• 1936 – Milano, Italia, lucrarea „Statul şi viaţa socială”
• 1938 – Bergen, Suedia, lucrarea „Politica economică externă a României între anii 1926-1938”
Cursuri
• 1931 – Curs de economie industrială
• 1932 – Curs de introducere în ştiinţele economice
• 1936 – Curs de economie agrară
• 1935, 1937 – Curs de economie naţională
• 1937 – Curs de economie şi politică industrială
• 1938 – Curs de economie naţională. Politica agrară
• 1938, 1939, 1944 – Curs de economie politică
• 1939 – Curs de economie politică aplicată
Lucrări
• 1911 – Zur industriellen Entwicklung Rumäniens („Despre dezvoltarea economică a României”)
• 1913 – Industria la domiciliu şi asigurările sociale
• 1914 – Structura şi tendinţele băncilor populare în România
• 1915 – Teoria şi tehnica întreprinderilor comerciale şi industriale
• 1916 – Studiul transporturilor în economia socială
• 1919 – Organizarea comerţului exterior în epoca de tranziţie
• 1925 – Dictatură economică sau democraţie economică?
• 1930 – Romania's new economic policy („Noua politică economică a României”)
• 1932 – Înţelegerea economică a statelor dunărene
• 1933 – Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice
• 1933 – Notre collaboration technique avec la Société des Nations („Colaborarea noastră tehnică cu Liga Naţiunilor”)
• 1934 – Pentru apărarea avuţiei statului
• 1934 – Reorganizarea sistemului de credit
• 1937 – Realitatea finanţelor publice româneşti
• 1939 – La politique extérieure de la Roumanie 1927-1938 („Politica externă a României 1927-1938”)
• 1940 – Evoluţia economiei româneşti după primul război mondial
• 1944 – Studiul întreprinderilor industriale şi comerciale (post-mortem)
Iniţiator de legi
• 1929 – Lege asupra burselor; Legea minelor; Lege pentru crearea regiei autonome CFR; Lege pentru crearea regiei autonome a Porturilor şi căilor de comunicaţie pe apă; Lege pentru crearea regiei autonome a Poştelor; Lege pentru organizarea întreprinderilor şi avuţiilor publice; Lege pentru regia conductelor de petrol; Legea zonei libere
• 1930 – Lege pentru apărarea liniştei şi creditului ţării; Lege pentru înfiinţarea de credit ipotecar; Lege pentru modificarea legii monopolurilor; Lege pentru organizarea Înaltei Curţi de Conturi; Legea Regiei monopolului de gaz metan
• 1931 – Lege asupra contractului de gaj agricol; Legea Casei de Economie.
Politică
• 1919 – Secretar general al Partidului Ţărănesc
• 1920 – Secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc şi şef al organizaţiei din Ilfov
• 1928-1929, 1930 – Secretar general al Ministerului Industriei şi Comerţului; Ministru al Industriei şi Comerţului
• 1929 – Ministrul Comunicaţiilor; Ministrul Finanţelor
• 1930-1931 – Ministrul Agriculturii şi Domeniilor
• 1919-1931; 1932-1938 – deputat

Mai puțin -

Povești care ne merg la suflet

Despre
• „La V. Madgearu te izbea flacăra arzătoare a privirii. Această privire incomparabilă, sfredelitoare, plină de căldură, de viaţă şi de mişcare jovială dădea totuşi câteodată impresia unor ochi severi şi duri, pe o faţă tristă cu căutarea glacială” (Dimitrie Gusti).
• „Ar fi banal să spun că a fost o inteligenţă cu totul excepţională. V. Madgearu a fost o individualitate plină de voinţă. Toate iniţiativele luate de conducerea şcolii găseau la el sprijin. Mai mult, el dădea sugestii pe care le ţinem în seamă” (Ion Răducanu)
• „Erudit, vioi, binevoitor, om de vastă cultură, un adevărat dascăl, educator şi îndrumător, mereu dispus a sprijini şi îmbărbăta tineretul studios” (acad. Vasile Malinschi, doctorand a lui V. Madgearu).

Mai mult +

Moartea
• În anul 1940, i s-a stabilit domiciliu forţat la Mănăstirea Bistriţa. A fost asasinat în 27 noiembrie 1940 de o echipă de legionari, din care făcea parte, se pare, şi un student al său. Aceasta l-a ridicat de la domiciliul său din strada Vasile Conta nr.12, unde se afla la masă cu soţia, sub pretextul unei banale audieri; l-au dus în pădurea Snagov unde l-au împuşcat ziua, în amiaza mare, la orele 14,30.
Despre Academia de Înalte Studii Economice
• Inaugurarea cursurilor s-a făcut la 1 noiembrie 1913. În anul I s-au înscris 700 de studenţi, dintre care doar 210 au trecut în anul II. În anul următor s-au înscris doar 200 de studenţi. Cei mai puţini studenţi – 20 – s-au înscris în anul universitar 1916-1917. Primii licenţiaţi au fost în anul 1918: doi în sesiunea de vară şi şapte în sesiunea de toamnă.
Recunoaşteri
• Foarte multe Colegii Economice, Şcoli comerciale, Grupuri şcolare comerciale din România poartă azi numele „Virgil Madgearu”

Mai puțin -

Autori

  • Şerban Marinel

Legături utile