Krikor Zambaccian

O viaţă dăruită colecţiei de artă

Data și locul nașterii

6 Februarie 1889, Constanţa

Data și locul morții

18 Septembrie 1962, Bucureşti

Educație

• Şi-a început studiile la Constanţa, oraşul natal.
• Cursurile secundare le-a continuat în Bucureşti, fiind încă din acea vreme pasionat de artă, urmărind cu interes fiecare expoziţie.
• Din anul 1907 a continuat studiile la Institutul Superior de Comerţ din Anvers, Belgia şi apoi de la Paris, pregătindu-se sa devină un om de afaceri însă fără să intuiască faptul că afacerile sale vor fi legate de artă.

Activitate

Activitatea de colecţionar
• Timp de patru decenii, Krikor Zambaccian, om de afaceri de origine armeană al cărui spirit comercial a fost dublat de o pasiune nedomolită pentru artă, a alcătuit o colecţie de artă importantă.
• Pasiunea şi seriozitatea i-au adus in 1947 premiul „Meritul Cultural” şi calitatea de membru al Academiei Române.
• Fără să fie el însuşi un creator de artă, s-a simţit atras privind pânzele lui Rubens, ale lui Rembrandt sau van Dick. Zambaccian a simţit cum se îndrăgosteşte de universul artelor şi n-a pregetat să cheltuiască puţinii bani de care dispunea atunci, ca să achiziţioneze opere de valoare, când se iveau ocazii favorabile. Atunci a fost marcat de curentul renascentist dar şi de cel impresionist.
• La Paris s-a familiarizat cu arta occidentală şi i-a cunoscut pe pictorii Matisse, Dufy, Derain, Bonnard. Aceste contacte l-au ajutat să înţeleagă şi să aprecieze arta contemporană. Frecventând cercurile intelectuale şi artistice din Bucureştii anilor 1920-1950, a început să colecţioneze lucrări ale unor pictori deja consacraţi sau chiar ale unor tineri încă necunoscuţi. În timp şi-a transformat propria casă în spaţiu de expoziţie.
• Zambaccian descoperă şi lansează pictori şi sculptori, achiziţionează cele mai valoroase opere ale multora dintre ei şi deseori dă comenzi speciale unor artişti aflaţi la începutul carierei, artişti al căror talent îl apreciază în mod deosebit, precum Alexandru Padina, Alexandru Ciucurencu, Ion Ţuculescu, Corneliu Baba, Horia Damian. Sculpturi de Brâncuşi (Cap de copil), Paciurea (Bust de femeie), Miliţa Petraşcu, Oscar Han (Arcaşul) şi Cornel Medrea întregesc expunerea.
• O parte dintre picturile prezente în colecţia sa au fost accesibile publicului încă din 1947, când a fost inaugurat muzeul. Colecţia se remarcă prin calitatea excepţională a lucrărilor de artă românească care reflectă gustul desăvârşit al colecţionarului. Operele prezentate alcătuiesc o veritabilă istorie a picturii româneşti moderne în capodopere. Sunt prezente lucrări de vârf ale maeştrilor secolului al XIX-lea sau de la începutul secolului al XX-lea: Aman (Autoportret), Grigorescu (Intrare în pădurea Fontainbleau, Peisaj din Bretagne, Portret de femeie), Andreescu (Iarna la Barbizon), Luchian (Lăutul, Scară cu flori, Tufănele în ulcică). Alături de aceştia se regăsesc lucrări ale artiştilor din perioada interbelică: Tonitza (Katiuşa lipoveanca, Nina în verde), Pallady (Natură statică cu mănuşă neagră), Petraşcu (Autoportret cu beretă roşie, Natură statică, Portretul lui Zambaccian), Iser, Dărăscu, Ressu etc. Capacitatea colecţionarului de a intui adevărata valoare artistică era egalată doar de generozitatea sa, Zambaccian fiind un sprijin moral şi material pentru mulţi dintre artiştii de valoare ai epocii.
• Sunt prezentate acum în totalitate cele 19 pânze aparţinând maeştrilor şcolii franceze: Delacroix, Corot, Renoir, Sisley, Pissarro, Cézanne, Picasso, Matisse, Bonnard, Utrillo, Marquet, Laprade, Campigli. Aceasta este cea mai substanţială şi valoroasă grupare de pictură franceză dintr-o colecţie publică românească.
• Deşi restrânsă, selecţia de sculptură include lucrări ale unor mari maeştri: Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Corneliu Medrea, Ion Jalea, Gh. Anghel, Constantin Brâncuşi.
• Prin intrarea trupelor sovietice în Bucureşti, în august 1944, Zambaccian a simţit o ameninţare în ceea ce priveşte siguranţa colectiei sale. Ca urmare, a hotărât să pună în practică un gând mai vechi al său şi să doneze întreaga colecţie statului, unde tezaurul părea să fie mai în siguranţă. Colecţia era compusă la acea dată din „205 picturi, 38 sculpturi şi 8 piese de mobilier”.

Activitatea literară
Krikor Zambaccian a ajuns un apreciat critic de artă, scriind numeroase eseuri şi articole critice precum şi monografii ale unor pictori de seamă ai momentului. Astfel, printre lucrările lui publicate se numără:
• Pagini de artă, 1943
• Gheorghe Petraşcu, 1945
• Grigorescu,1945
• Th Pallady,1945
• N. Tonitza,1955
• Însemnările unui amator de artă,1957
• C. Medrea, 1957
• Corneliu Baba, 1958.

Povești care ne merg la suflet

Autoportretul lui Pallady
Colecţionarul Zambaccian a fost în permanenţă competiţie cu un alt colecţionar bucureştean celebru în acea vreme, dr. Dona însă armeanul nu ezita să îşi pună la bătaie averea şi timpul personal. Unul dintre cele mai faimoase „dueluri” între cei doi colecţionari a fost pentru achiziţionarea „Autoportretului lui Theodor Pallady”. În acest sens este reprezentativă istorisirea Danei Dragomir, curatorul muzeului Zambaccian: „Pallady – care era un pictor destul de arogant, aristocrat şi prin naştere şi prin modul lui de a se comporta – cerea preţuri mari pe anumite lucrări. Şi, pentru că nu se putea hotărî cui se le vândă, trimitea câte o scrisoare colecţionarilor, în special lui Zambaccian şi doctorului Dona şi le spunea: „Am de vânzare o lucrare. O voi vinde celui care va sosi primul la Paris". Zambaccian a plecat imediat la Paris, dr. Dona a plecat şi el. Ajunşi la Paris, dr. Dona s-a dus la hotel, şi-a lasat bagajele şi după aceea s-a dus la Pallady. Zambaccian s-a dus direct la pictor acasă şi a cumpărat lucrarea. El nu pierdea nicio ocazie. Aşa reuşea să cumpere lucruri deosebite. Avea un ochi desăvârşit şi un gust extraordinar artistic şi simţea într-un tânăr pictor talentul care îl va face celebru”.
Colecţia Zambaccian
În actul de donaţie al muzeului către statul român, domnul Zambaccian îşi expune motivaţia acestui gest, făcând referire şi la originea sa: „Fac această donaţie drept omagiu către poporul român şi în amintirea tatălui meu decedat Hagop K. Zambaccian, născut în Cezareea Capadociei în anul 1860 şi stabilit la Constanţa încă de pe vremea stăpânirii Dobrogei de către turci şi care m-a crescut şi instruit în limba şi spiritul culturii româneşti şi în dragostea pentru ţara unde m-am născut.
Donaţiunea imobilului se face în scopul de a rămâne şi mai departe operele de artă dăruite prin acest Act, ca şi cele ce le-aş mai dărui, în acelaşi loc în care au fost puse la dispoziţia publicului, sub denumirea de „Colecţia Zambaccian", denumire ce urmează a fi păstrată.”
Nu oricine poate fi colecţionar
Jacques Lassaigne aprecia efortul colecţionarului în impresionantul său articol „Colecţia Zambaccian” din ziarul „Universul literar” din 1940: „Nu oricine poate fi colecţionar. Nimic nu este mai greşit decât credinţa că banii sunt de ajuns ca să strângi capodopere. Rolul social al colecţionarului implică un adevărat plan prealabil de cercetări, o cultură întinsă, o capacitate de judecată imediată şi sigură.”

Mai mult +

Prietenul Ion Jalea
Ion Jalea, prieten încă din copilărie cu Krikor Zambaccian, a conturat prin cuvintele sale nebănuita putere şi dorinţă pe care o avea colecţionarul în scopul său de a crea o istorie universală a artei: „Am fost cel dintâi căruia i-a cerut sfat pentru începutul colecţiei lui de artă. Dar nici sfatul meu de atunci şi nici al altora, nu-i puteau ajuta. El avea nevoie de propria lui experienţă, de convingerea ce vine cu vremea, după lungi observaţii, lungi reflecţii şi cercetări ale obiectului de artă. Am fost martor al dezvoltării şi perfecţionării acestui estet, care prin muncă şi stăruinţă a căpătat o certitudine ce de atâtea ori s-a verificat. O astfel de certitudine însă, nu se poate căpăta numai prin muncă şi stăruinţă, ci trebuie şi un simţ deosebit pentru frumosul artistic, dar mai presus de toate trebuie o dragoste necondiţionată pentru acest frumos.”
Ca un student sărac...
Despre nestăpânita lui dorinţa şi sacrificiile pe care colecţionarea obiectelor de artă le cuprindea suprinde Constantin Baziliade: „Când pleca în străinătate călătorea ca un student sărac, dar se întorcea strângând la piept un Delacroix, un Matisse sau un Bonnard. Dacă afla cumva că o floare de-a lui Luchian sau o pădure de-a lui Andreescu sunt de vânzare nu mai avea astâmpăr. Dorinţa lui devenea patimă chinuitoare şi nu-şi regăsea liniştea decât odată cu pânza.” Despre această dorinţă frenetică chiar el mărturisea: „Decât să merg să joc la Casino, la Monaco sau la Nisa prefer să stau la un hotel de mâna doua, dar să cumpar un tablou sau două, care toată viaţa îmi va rămâne în viaţă”.
Donaţia Zambaccian
Într-o seară între prieteni Zambaccian vorbea despre donaţia sa: „Le dau pe toate, le dau cu mare bucurie şi-mi simt sufletul liniştit. Le dau poporului românesc pentru că el m-a primit şi a înteles, pentru că lui i-am dat în război din sângele meu şi pentru că toţi Luchienii, Andreeştii şi Grigoreştii sunt de la ei şi sunt ai lui. Au fost oameni care în numele originii mele mi-au cerut pânzele pentru alte scopuri. Nici n-am vrut să aud. Dacă le-aş fi dat altcuiva aş fi fost un criminal...!”.
Despre echilibru
Spiritul său artistic şi bucuria complemplării unei piese de artă este sugestivă în cartea sa „Însemnările unui critic de artă” în care dezvăluie înţelegerea sa deplină a obiectelor de artă: „Odată ce în pictură ne exprimăm prin culori, e de la sine înţeles că frumuseţea coloristică întăreşte valoarea operei de artă, dar suavitatea armonică, preţiozitatea materiei sau plăcuta sonoritate a unor tonuri nu sunt suficiente pentru a determina ele singure valoarea operei de artă, dacă toate aceste calităţi nu se sprijină îndeajuns pe formă şi nu converg cel puţin spre o funcţie plastică (volumul). [...] O operă de artă trebuie să tindă la perfecţiune, ea trebuie să păstreze un echilibru de însuşiri, din care să rezulte o unitate, la care nu se poate adăuga nimic, sau din care nu se mai poate sustrage nimic, fără ca să se descumpănească sau să se clatine logica lucrurilor”.

Mai puțin -

Autori

  • Horduna Manuela

Bibliografie

  • Zambaccian K., (1965). Pagini despre artă. Bucureşti: Editura Meridiane.
  • Zambaccian K., (2004). Însemnările unui amator de artă. Bucureşti: Editura LiterNet.
  • Laissagne J., (1940). Colecţia Zambaccian. Ziarul Universul literar. an 49,nr. 25.
  • Bălăcescu L., (1943). Cartea de artă a domnului Zambaccian. Ziarul Universul literar. an 52, nr. 26.
  • Jalea I., (1994). Zambaccian – o viaţă pentru artă . Ziarul Literatorul . nr. 42.
  • Anghelescu V., (2008). Krikor Zambaccian. Ziarul Adevărul literar şi artistic. an 17, nr. 504.
  • Anatolie, T. (1991). Colecţia de artă franceză K.H.Zambaccian. Ziarul Contemporanul. nr. 2.

Legături utile