Ion Dacian (Pulcă)

Mirele operetei românești

Data și locul nașterii

11 Octombrie 1911, comuna Saschiz, judeţul Mureş

Data și locul morții

8 Decembrie 1981, Bucureşti

Educație

• urmează în paralel cursurile Facultăţii de Drept şi ale Academiei de Muzică din Cluj, avându-l ca profesor de canto pe Ion Crişan

Activitate

• îşi începe cariera în 1934 la Opera din Cluj, apoi este adus cu destule sacrificii la opera bucureşteană
• este angajat de Nicolae Vlădoianu la Teatrul de Operetă şi Revistă Alhambra din Bucureşti în anul 1939, debutând în operetă şi regie (Prima operetă în care joacă este "Vânt de Primăvară" de Joseph Strauss)
• în perioada 1942–1947 este co-director al Teatrului Alhambra, interpretând roluri de june-prim în toate spectacolele muzicale ale lui Strauss
• în 1950 se înființează Teatrul de Stat de Operată, Ion Dacian fiind angajat ca prim-solist al teatrului
• numit director al teatrului în 1964, a fost eliberat din funcție, fără explicații, la începutul anilor 1970
• în cariera sa, Ion Dacian a interpretat 57 de roluri, jucând în peste 5000 de spectacole și luând parte la 120 de concerte cu diverse orchestre filarmonice; a fost un artist de mare popularitate, iubit de public
• apare într-o succesiune de spectacole de succes printre care "Liliacul" și "Sânge Vienez" de Johann Strauss (fiul), "Lăsați-mă să cânt" de Gherase Dendrino, "Lysistrata" de Paul Lincke, "Vânzătorul de Păsări" de Carl Zeller, "Văduva Veselă" și "Paganini" de Franz Lehár, "My Fair Lady" de Frederick Loewe, "Secretul lui Marco Polo" de Francis Lopez, "Anton Pann" de Alfred Mendelsohn și altele

Mai mult +

Recunoașteri
• pe 18 august 1964 tenorului Ion Dacian i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română "pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei"
• în 1990 Teatrul de Operetă a fost numit Teatrul de Operetă "Ion Dacian"; în anul 2000 prin hotărâre a guvernului, numele a fost schimbat în Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian" București
• în februarie 2011, Şcoala Generală din localitatea natală a primit numele său, devenind Gimnaziul de Stat "Ion Dacian"

Mai puțin -

Povești care ne merg la suflet

• Ion Pulcă, alias Ion Dacian, avocat şi artist liric, a fost descoperit de Nicolae Vlădoianu şi a ajuns cea mai proeminentă figură a operetei româneşti contemporane. A primit al doilea nume de botez chiar de la Nicolae Vlădoianu, fiind considerat un nume mai "ticluit", inspirat de cel al satului Dacia din împrejurimile Clujului
• În 1947, într-o cronică interbelică a fost numit: "mirele operetei". Era frumos, zâmbitor, optimist, spiritual şi comunicativ. Avea prestanţă, profesionalitate desăvârşită, cultură muzicală rafinată
• Ion Dacian devenise un nume de legendă către anii '70, fapt care începuse să deranjeze anumite figuri conducătoare ale epocii socialiste. Directorul Dacian trecuse la regie, cânta doar în anumite spectacole, cocheta mai mult cu străinătatea. Într-o bună zi s-a trezit cu o şedinţă de 48 de ore, unde a fost forfecat fără menajamente, după care a urmat adunarea cinică de înlocuire cu flori şi mulţumiri "tovărăşeşti pentru contribuţia aduse artei socialiste". Ionel a mai avut puterea să declare cu umor: "În ziua de azi, direcţia de teatru este ca maşina. Te bucuri de ea în doua momente: o dată când o cumperi şi o dată când scapi de ea!". Gestul l-a marcat însă cumplit. A făcut o congestie cerebrală, cu nedorite consecinţe locomotorii. A revenit cu greu pe un platou de televiziune pentru ultimele filmări. În plină iarnă (8 decembrie 1981) a trecut în lumea umbrelor, fiind îngropat în curtea Bisericii Sf. Gheorghe din Cartierul Andronache, ctitorie a lui Nicolae Vlădoianu.
Câteva citate despre Ion Dacian
• "talent exuberant şi inepuizabil", scria Radu Gheicu
• ca regizor avea "nerv şi simţ al măsurii", consemna Smaranda Oţeanu
• "fantezie senzaţională", aprecia Ada Brumaru
• "Se pare că artiştilor, ce au încălzit inimile oamenilor cu fiorul lor fierbinte, Dumnezeu le-a hărăzit zăpada şi îngheţul spre a rămâne veşnic cu figura de marmură rece." (Viorel Cosma, "Portret sentimental Ion Dacian")
• "Splendoarea operetei moderne s-a născut odată cu Ion Dacian şi s-a stins odată cu el. Ion Dacian nu a murit, s-a înălţat la cer, în eternitatea marilor valori. Vocea lui unică dăinuie în spaţiul nostru spiritual". (Margareta Zirra, prim balerină a teatrului de operetă)

Autori

  • Zamfirescu Teodora

Legături utile