• 1952 – Creează fixatorul Palade (tetraoxid de osmiu 1% în tampon de veronal sodic), pentru microscopia electronică
• 1953 – Descrie structura ultrafină a mitocondriei şi reuşeşte să pună în evidenţă nişte particule, numite mai târziu ribozomi, la nivelul cărora se realizează biosinteza de proteine; în onoarea sa, ribozomii au fost numiţi pentru o vreme „granulele lui Palade”
• 1954 – Descrie, împreună cu Keith Porter, reticulul endoplasmic, precizându-i funcţiile; pune la punct, în aceşti ani, tehnica autocitoradiografiei
• 1956 – Devine profesor de biologie celulară la Universitatea Rockefeller din New York
• 1961 – profesor fiind, devine şeful Departamentului de Biologie Celulară al Institutului Rockefeller din New York şi membru al Academiei Naţionale de Ştiinţe (S.U.A.)
• 1973 – Începe să predea biologia celulară la Universitatea Yale
• 1983 – Devine asistentul decanului Universităţii
• 1990 – Începe să lucreze la Universitatea din San Diego, California
Premii şi decoraţii
• 1961 – A fost ales membru al Academiei de Ştiinte a SUA
• 1964 – Premiul Passano
• 1966 – Premiul Albert Lasker, cel mai prestigios premiu ştiinţific al Statelor Unite. Cu prilejul decernării înaltei distincţii, este numit “exploratorul unei lumi noi, al cărei principal cartograf rămâne”
• 1967 – Premiul Gairdner Special Award
• 1970 – Premiul Louisa Gross Horwitz pentru biologie
• 1974 – Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină
• 1975 – Devine membru de onoare al Academiei Române
• 12 martie 1986 – Preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, i-a conferit Medalia Naţională pentru ştiinţă
• 1989 – A fost ales membru de onoare al Academiei româno-americane de arte şi ştiinţe (ARA) la Universitatea din California
• 2007 – Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul naţional „Steaua României” în grad de Colan

• Interviu cu prof. dr. Radu Şerban Palade, UMF “Carol Davila“ Bucureşti
“ – George Emil Palade a plecat în SUA ca o personalitate formată sau una în curs de formare?”
“– A plecat ca o personalitate cu formarea încheiată. Am văzut ce rol au jucat anii studiului universitar la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi ce concepţie biologică amplă şi interesantă aveau să-i insufle cei trei mari corifei: Fr. Rainer, Gr. T. Popa şi André Boivin. Însă, în cazul lui, care a iniţiat studiul extrem de complex al biologiei celulare, este evident că acesta a necesitat continuarea, în forme superioare, a instrucţiei complexe în varii domenii ale biologiei. [...] Urmează o perioadă extrem de importantă, în care sunt finalizate cercetări de însemnătate capitală, urmate de descoperiri ce aveau să ducă la apariţia unei noi ştiinţe: biologia celulară. Contribuţia sa la realizarea acestor cercetări fundamentale, de natură să revoluţioneze gândirea biologică şi medicală, a fost majoră. De aceea, Günter Blobel, cel dintâi discipol al lui, laureat al Premiului Nobel, a afirmat: „Palade a fost pentru biologia celulară ceea ce Einstein a fost pentru fizică“. […] Creator al unei noi discipline ştiinţifice, biologia celulară, a instruit specialişti în acest domeniu, aflaţi astăzi pe toate continentele şi meridianele. Elevii lui, de la Rockefeller Institute, de la Yale University sau de la California University din San Diego au ajuns profesionişti de prestigiu în lumea largă. Ca o împlinire a sorţii, la 7 octombrie 2008, când G. Em. Palade ne-a părăsit, la Stockholm se anunţa că un alt elev al lui, Roger Tsien, primea Premiul Nobel! Acesta fusese adus la insistenţele lui George la California University din San Diego şi lucraseră împreună în laboratoarele Palade. [...] Formaţia medicală solidă şi complexă, gândirea analitică, dar şi integrativă, cultura biologică amplă, câştigate în timpul activităţii universitare din Bucureşti, au jucat cu siguranţă un rol important în munca titanică de la Institutul Rockefeller, care a dus la desluşiri de mare însemnătate în cunoaşterea universului subcelular. Român şi american, George Emil Palade ilustrează performanţa de elită a Şcolii româneşti şi a Facultăţii de Medicină bucureştene.”
• Interviu cu prof. dr. C. D. Zeletin, scriitor, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale, preşedintele Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România
“– Domnule profesor, după câte ştiu cunoaşteţi bine şi „pe viu“ biografia marelui savant, George Emil Palade, primul român laureat al Premiului Nobel (1974) pentru medicină, şi familia sa – din care faceţi parte. Care sunt prima dv. amintire şi, fireşte, primele impresii pe care vi le-a făcut?”
“ – Aveam şase sau şapte ani, deci în 1941 sau 1942, acasă în Burdusacii mei natali din fostul judeţ Tecuci, astăzi judeţul Bacău, când, într-o seară, mai exact entre chien et loup, cum spune francezul, adică atunci când începi să nu mai desluşeşti bine, cineva bătu într-o scândură a gardului dinspre hudiţă, nu în poarta de la drum, cum ar fi fost firesc. Bunica Natalia trebăluia pe acolo şi eu pe lângă ea. Un tânăr chipeş, înalt, cu un fel de a vorbi luminos şi apăsat, se recomandă: „Bună seara, doamnă! Numele meu este Traian Bocioacă. Sunt numit învăţător la Burdusaci şi aş vrea să mă prezint domnului director Constantin Dimoftache“. Perspicace, bunică-mea îşi dădu seama, chiar dacă nu-l vedea clar, că tânărul de după şipci nu ştie că bunicul se pensionase de şase ani. Pe deasupra, îl recunoscu după timbru. „Măi, măi, da’ mata n’ăi fi cumva Gigi Palade?“ „Te pomeneşti că m-ai nimerit! Sărut mâna, mătuşică Natalia, da’ iscusită ureche ţi-a mai dat Dumnezeu!“ Era, bineînţeles, fiul fratelui ei, Emil, George Emil („Gigi“), viitorul laureat al Premiului Nobel [...] Primele mele impresii? Era voios, foarte frumos, nu foarte apropiat, înzestrat cu un simţ particular al plasticităţii limbii. Părea că îşi înfrânează permanent exuberanţa nativă, impresie pe care mi-a lăsat-o toată viaţa. [...] Existenţa unchiului George, chiar dacă nu mai era în ţară, a fost de-a lungul vieţii mele un reper înalt, mai ales în privinţa minţii lui de o acuitate mare şi de un echilibru perfect, a vieţii devotate complet ştiinţei şi, deci, a descoperirilor lui epocale, fundamente ale biologiei celulare lăsate în urmă. Eu sunt unul dintre admiratorii lui. Am avut de timpuriu revelaţia geniului său. Nimeni, niciunde şi nicicând, nu mi-ar fi transmis mai bine inefabilul pe care îl presupune geniul. Dacă aş fi respirat în preajma lui Pasteur, n-aş fi fost impresionat mai mult.”
• Interviu cu George Emil Palade
Tudor I. Oprea (TIO): “Domnule profesor, dacă ar fi să priviţi înapoi la cele şase decenii de activitate ştiinţifică, ce sfaturi aţi avea pentru tinerii cercetători?”
George E. Palade (GEP): “Le-aş spune să aleagă teme de cercetare cu semnificaţie deosebită. Probleme care să deschidă noi perspective şi noi căi de abordare ale fenomenelor analizate. Să gândească întotdeauna pe termen lung şi să nu meargă pe căi înfundate.”
TIO: “Cum pot fi alese problemele cu semnificaţie deosebită?”
GEP: “De departe, această decizie este cea mai importantă din cariera unui om de ştiinţă. Ar trebui să alegeţi, aşadar, teme de cercetare ale căror soluţii să conducă la noi teme de cercetare – evitând astfel “căile înfundate”.”
TIO: “Ce v-a determinat să plecaţi din România?”
GEP: “Aveam sentimentul că nu ştiu destul, şi că dacă vreau cu adevărat să fac ceva semnificativ trebuie să merg în altă parte – adică în acele locuri unde se desfăşoară activităţi ştiinţifice cu adevărat interesante.”
TIO: “Schimbarea climatului politic a jucat vreun rol în decizia Dvs.?”
GEP: “Comuniştii şi politica lor m-au influenţat în două moduri. Am pornit de la premiza că România nu va fi pururea comunistă, şi că trebuie să fim mai bine pregătiţi în ceea ce priveşte experienţa cercetării ştiinţifice în anii imediat următori căderii comunismului. De asemenea, că modul în care măsurăm succesul în ştiinţă necesită o îmbunătăţire serioasă.”
TIO: “Favorizaţi o cultură a elitelor?”
GEP: “Nu este vorba de ce favorizez – este o chestiune de probabilitate. Care este probabilitatea ca, în cadrul populaţiei generale, oameni cu un coeficient de inteligenţă diferit, respectiv cu o educaţie diferită, să realizeze ceva cu adevărat semnificativ? Cât despre condiţii, aş crea un sistem educaţional care să faciliteze exprimarea deplină a potenţialului genetic al acestor indivizi – şi bineînţeles aş crea infrastructura necesară pentru a-i face pe aceşti oameni cu adevărat productivi.”
TIO: “Vi se va răspunde “Nu avem bani”.”
GEP: “Ceea ce ne aduce la problema fundamentală a României, şi anume starea economică a ţării. Guvernul ar trebui să favorizeze integrarea României într-un cadru care să-i permită revigorarea economică, respectiv revigorarea ştiinţifică.”
TIO: Aţi alege o carieră ştiinţifică în România, vis-à-vis de străinătate? Puteţi să oferiţi vreun sfat acelora dintre românii care se confruntă cu această dilemă?
GEP: “Ar trebui să înceapă prin a deveni cercetători în România. Cei mai buni dintre ei ar trebui, mai apoi, să dobândească suficient de multă experienţă în [laboratoare din] străinătate. În acest fel, s-ar întoarce mult mai bine pregătiţi pentru a produce ştiinţă performantă în România. Sau ar putea la fel de bine să-şi continue activitatea în străinătate.”
TIO: “Aţi dorit vreodată să vă repatriaţi în România, şi să lucraţi acolo ca cercetător?”
GEP: “Această problemă nici n-am putut să mi-o pun pentru o foarte lungă perioadă, deoarece nu am vrut să mă reîntorc pentru a sfârşi în închisoare. Sunt însă de părere că repatrierea este posibilă. De exemplu, te poţi întoarce ca să predai [într-o universitate], aşa cum faci domnia ta. Această activitate este printre cele mai nobile. Poţi, de asemenea, să te întorci ca să desfăşori activităţi de cercetare ştiinţifică. Această formulă este practică şi inteligentă, deoarece oferă posibilitatea de a lucra pe două fronturi – atât înăuntrul cât şi în afara graniţelor României.”
TIO: “Mircea Eliade spunea undeva că exilul este o rană care nu se vindecă niciodată. Aţi simţit vreodată nevoia de a vă întoarce în România?”
GEP: “Nu am privit exilul ca pe o rană. L-am privit ca pe o provocare, să arăţi de ce eşti capabil.”
TIO: Aţi putea atribui României ceva unic, ceva care n-aţi mai întâlnit nicăieri?”
GEP: “Da: tendinţa politicienilor de stânga şi de dreapta de a trăi într-o lume a imaginarului.”