Mihail Kogălniceanu

„Inițiatorul” Micii Uniri

Data și locul nașterii

6 Septembrie 1817, Iaşi

Data și locul morții

1 Iulie 1891, Paris

Educație

• a fost educat la Mănăstirea Trei Ierarhi Iași, unde a fost instruit de către Gherman Vida (călugăr care aparținea Școlii Ardelene).
• a terminat școala primară din Miroslava, unde a învățat la pensionul lui Cuénim;
• a urmat să studieze în străinătate, inițial în orașul francez Lunéville;
• a studiat la Universitatea Humboldt din Berlin;
• a fost înscris la instituția de învățământ din Prusia (la sfârşitul anului 1835);
• a fost împiedicat să-și finalizeze doctoratul și a revenit la Iași (în 1838)

Activitate

Politică
• 1838 - revine în Iaşi şi este numit de către domnitorul Sturdza locotenent-aghiotant, iar mai târziu căpitan-aghiotant al domnitorului din 1840. Timp de aproape zece ani, Kogălniceanu desfăşoară o bogată activitate cultural-ştiinţifică. Activează ca scriitor, patron de tipografie, istoric, traducător şi publicist. De-a lungul acestor ani practică şi avocatura.
• 18 martie 1840 - este numit director al teatrului francez din Iaşi, alături de Alecsandri şi Negruzzi.
• 30 ianuarie 1840 - pune bazele revistei „Dacia literară”, al cărei prim număr apare la Iaşi sub redacţia sa, în data de 19 martie.
• 24 noiembrie 1843 - acceptă propunerea lui Ion Ghica, de a preda istoria românilor la Academia Mihăileană.
• 10 noiembrie 1852 - se căsătoreşte cu Ecaterina Jora, alături de care va locui în Ţicău, Iaşi.
• Octombrie 1855 - înfiinţează ziarul „Steaua Dunării”.
• 5 ianuarie 1859 - pledează pentru alegerea ca domnitor a colonelului Al. I. Cuza, în cadrul şedinţei istorice a Adunării elective din Moldova.
• 30 aprilie 1860 - devine ministru de interne al Moldovei.
• 11 octombrie 1863 - 26 ianuarie 1865 - activează ca preşedinte al Consiliului de Miniştri al României (prim- ministru).
• Deţine funcţia de redactor al publicaţiei “Propăşirea”.
• 19 iulie 1964 - 26 ianuarie 1865 - îşi desfăşoară activitatea ca ministru de interne, agricultură şi lucrări publice.
• 29 mai 1868 - este ales membru al Societăţii Academice.
• 16 septembrie 1868 - devine membru titular al Academiei Române.
• 26 august 1869 - 28 noiembrie 1869 - este ministru de externe al României.
• 27 aprilie 1876 - 23 iulie 1876 - este ministru de externe al României.
• 3 aprilie 1877 - 25 noiembrie 1878 - activează ca ministru de externe (în perioada războiului).
• 1 aprilie 1880 - 12 noiembrie 1881 - deţine funcţia de ministru plenipotenţiar la Paris, unde duce o luptă diplomatică glorioasă pentru recunoaşterea suveranităţii României.
• 18 martie 1887 - 28 martie 1890 - este ales preşedinte al Academiei Române, Forul ştiinţific şi cultural care îi recunoaşte imensa contribuţie la dezvoltarea culturii.
Publicații
• În 1837 a publicat primele studii, la Berlin în germană şi franceză: „Moldau und Wallachei. Romanische oder Wallachische Sprache und Literatur”, „Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue des Cigains, connus en France sur le nom de Bohemiens”.
• La Iaşi, în 1838 publică alături de Gheorghe Asachi şi preia ulterior de la acesta „Alăuta românească”, seria nouă a suplimentului literar al „Albinei româneşti”, care este interzisă după cinci numere.
• În 1839 Kogălniceanu publică „Foaea sătească a prinţipatului Moldovei” în care se evidențiază dorința pură de a rămâne veşnic român.
• În 1840 în „Arhiva Românească” vine cu propunerea de a se publica o colecţie a tuturor cronicarilor Valahiei şi Moldovei, „spre a le păstra românilor”. Această colecție se lansează în anul următor.

Mai mult +

• Este inițiatorul „Daciei Literare" revistă ce reunea mai mulți scriitori paşoptişti. Acesta explică importanța pe care o are promovarea istoriei noastre nefiind necesare scrierile altor popoare.
• În 1840 Kogălniceanu publică două mici comedii „Două femei împotriva unui bărbat” şi „Orbul fericit” la Iaşi. Acestea sunt prelucrate după „Deux femmes contre un homme” de Dumanoir şi Brunswick.
• Anul următor Kogălniceanu se face remarcat prin apariția nuvelei „Iluzii pierdute”, titlul fiind împrumutat de la Balzac. Aceasta nuvelă seamănă cu un prolog al unui român. Tot în 1841 apare şi cartea „200 rețete cercate de bucate, prafturi și alte trebi gospodărești” la care colaborează cu C. Negruzzi.
• La 24 noiembrie 1843 Kogălniceanu afirmă: „Departe de a fi părtinitorul unui simtiment de ură către celelalte părți a neamului meu, eu privesc că Patria mea, toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte, şi că istoria națională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfîşierea ei, a Valahiei şi a fraților din Transilvania. Această istorie este cursul meu.” (în „Cuvînt pentru deschiderea cursului de istorie naţională în Academia Mihăileană”).
• „Propăşirea” apare în 1844 la Iaşi, revistă săptămânală de cultură, sub redacția lui Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Ghica şi Petre Balș. La 10 luni de la apariție, revista a fost suspendată de cenzură din ordinul lui Mihail Sturdza.
• În 1846, aflându-se la Paris, se întâlneşte cu N. Bălcescu, cu care se înțelege foarte bine şi aceştia plănuiesc alcătuirea unui dicționar istoric.
• În broşura „Întâmplările din Moldova” în luna martie 1848, Kogălniceanu dă dovadă că este un spirit ponderat şi prevăzător distingând între modalitatea revoluționară şi cea reformistă de a rezolva problemele social-politice. El invocă „duhul veacului” şi temelia „slobodă” pe care se înalță lumea modernă, preconizând o redresare multilaterală.
• În 1854 apare a doua ediție „Histoire de la Dacie, des Valaques transdanubiens et de la Valachie” tot la Berlin.
• În octombrie 1855 Mihail Kogălniceanu a fondat ziarul intitulat „Steaua Dunării” (original „Steaoa Dunărei”) în care s-au grupat cei mai activi partizani ai Unirii Principatelor Române, dar a fost închis în septembrie 1856 din cauza suspendării legii presei. În 1856 apare în limba franceză la Bruxelles, până în 1858, sub numele de „L'Étoile du Danube”. Apare din nou la Iaşi în noiembrie 1858 până în 1860. Din ianuarie 1862 fuzionează cu „Zimbrul şi Vulturul”.
Scrieri literare
• „Adunări dănțuitoare”
• „Nou chip de a face curte”
• „Iluzii pierdute. Un întâi amor”
• „Fiziologia provincialului în Iaşi”
• „Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu”
• „Tainele inimii”
• „Bătălia de la Războieni şi pricinile ei, 26 iulie 1476”
• „Ștefan cel Mare architect”
• „Un vis a lui Petru Rareş”
• „Ștefan cel Mare în târgul Băiei”
• „Trei zile din istoria Moldaviei”
• „Introducție la Dacia literară”
• „Viața lui Alexandru Hrisoverghi”
Scrieri de tip istoric
• „Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională”
• „Prefață la Letopisețele Ţării Moldovei”
• „Prefață la Cronicele României sau Letopisețele Moldaviei şi Valahiei”
• „Dorințele partidei națonale în Moldova”
• „Dezbinarea țiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşi, emanciparea țăranilor” .
Nicolae Manolescu afirmă
• „Kogălniceanu trebuie considerat şi unul din primii noştri oratori parlamentari, cu începere din 1857, şi neîntrerupt până la moartea sa în 1891, dar cu deosebire în epoca lui Cuza, îmbinând, într-un stil în genere sobru, dar cu destule expresii familiare, o mare putere de persuasiune, datorată francheții sale neobişnuite şi bine strunitului său patetism, ca şi darului de a-şi formula cu un umor sarcastic ideile. “

Mai puțin -

Povești care ne merg la suflet

• Kogălniceanu a pledat într-un proces împotriva intereselor principelui Grigore M. Sturdza şi a tipărit petiţa „vechililor Obştei Botoşani” în 12 octombrie 1844 împotriva călugărilor greci de la Popăuţi. Aceasta susţine în instanţă, a doua zi, legitimele drepturi ale botoşenenilor. Kogălniceanu a fost arestat şi închis şapte săptămâni la Mănăstirea Rîşca, fiind obligat unui regim de severă supraveghere. Până acolo a fost escortat de un stegar şi doi slujitori suceveni cu ordinul: „Să nu poată ieşi cât de puţin afară din ograda mănăstirii şi să nu poată avea cu nimeni, sub orice închipuire, relaţii de întâlnire”. La 27 noiembrie 1844 marele logofăt Ghica raportează domnitorului că „maiorul Kogălniceanu se găseşte bolnav, umflându-i-se picioarele cu îndestule dureri la ciolane”. Mihail Sturdza aprobă că arestatul să fie dus la moşia părintească Hiliţa, cu precizarea: „va fi supt pază, ca afară de părintele său şi de doctori, alţii să nu aibă voie a merge spre întâlnire cu el”.

Mai mult +

Suferinţa sa evolua, iar în acest timp princepele Dumitrache Sturdza încearcă să îl asasineze prin ofiţerii săi: „au pus pe aghiotanţii săi ca să-l căsăpească cu sabia”. Tatăl său îi transmite lui Vodă o scrisoare prin care Kogălniceanu comunica: „Spune-i lui Vodă că dacă mă scoate primejdios, că dacă nu mă vrea în ţară, eu sunt gata a mă desţăra”. A fost eliberat de sub domiciliul obligatoriu la 9 decembrie, cu interdicţia de a mai profesa avocatura. Pregătindu-se pentru plecarea la Paris, Kogălniceanu a vândut o parte din biblioteca adunată la Lunéville şi Berlin Academiei Mihăilene. De pe un exemplar din Biblioteca lui Kogălniceanu, Gh. Ghibănescu, în „Surete şi izvoade”, XXV, Iaşi, 1933 a transcris următoarea notiţă în alfabet chirilic: „Această carte a fost scrisă în exil la mănăstirea Rîşca din judeţul Suceava, 1844.”

Mai puțin -

Autori

  • Coroi Mădălina Elena
  • Giosanu Andreea Eveline