Nicolae Grigorescu

Pictorul satului românesc

Data și locul nașterii

15 Mai 1838, comuna Pitaru, judeţul Dâmboviţa

Data și locul morții

21 Iulie 1907, Câmpina

Educație

● Trebuie menţionat că „meşterul Nicu” n-a avut parte de o educaţie serioasă, la şcoală. Astfel copiii familiei Grigorescu au învăţat să scrie şi să citească de la mama lor, după cum chiar Nicolae mărturisea mai târziu („Cu acul ne-a crescut biata mama. S-a trudit, sărăcuţa de ea şi-a învăţat singură să citească şi să scrie, ca să ne înveţe şi pe noi puţină carte. Că ce şcoli erau pe vremea aceea?”).
● 1848-1850 — Copilul Nicolae îşi face ucenicia ca zugrav de icoane la atelierul unui pictor ceh numit Anton Chadleck, care este stabilit în Bucureşti.
● 1856-1857 — Tânărul Grigorescu este dornic de o învăţătură temeinică şi serioasă în pictură, aşa că îi trimite o petiţie caimacanului Alexandru Ghica, solicitându-i un sprijin material care să îl ajute. Solicitarea îi este însă refuzată, iar în anul următor participă la un concurs pentru o bursă de studii în străinătate, dar îi este preferat mediocrul C. I. Stăncescu.
● 1861 — Mihail Kogălniceanu îl întâlneşte pe Grigorescu la Agapia, unde îi apreciază talentul şi îl ajută pe meşter să plece şi să studieze la Paris. Tânărul Nicolae se înscrie la Şcoala de arte frumoase, dar după un an părăseşte această şcoală şi se alăturează pictorilor realişti din satul Barbizon. În aceeaşi perioadă Grigorescu îi studiază pe marii maeştri ai picturii universale (Rembrandt, Rubens, Gericault, Courbet) care îi vor influenţa unele compoziţii de mai târziu.

Activitate

● 1852-1856 — Tânărul pictor a lucrat icoane pentru mănăstirile din Băicoi şi Căldăruşani.
● 1856 — Realizează prima sa compoziţie istorică – „Mihai scăpând stindardul”.
● 1858-1861 — Este chemat pentru a picta biserica mănăstirii Agapia, pe care o realizează în stilul laicizant al vremii, fiind remarcabilă interpretarea realistă a chipurilor sfinţilor, dar şi coloritul foarte luminos.
● 1859 — Unirea Ţărilor Române (Moldova şi Ţara Românească), ce îl găseşte la Agapia, îi dă un puternic imbold spre pictura istorică, Grigorescu realizând mai multe desene alegorice pe tema Unirii.

Mai mult +

● 1862 — Aflându-se în Franţa, la Barbizon, pictorul îşi regăseşte mediul său firesc şi se deprinde să picteze după schiţe executate în aer liber. Astfel tematica sa începe să se îndrepte hotărât către oamenii de la sate, spre poezia simplă şi directă a priveliştilor din natură.
● 1867 — Realizează compoziţii din viaţa omului simplu („Paznicul de la Chailly”, „Bătrâna cu gâştele”), surprinde de altfel şi nişte admirabile privelişti din natură („Apus de soare la Barbizon”)
● 1870 — Nicolae Grigorescu, întors în ţară de un an, participă cu 26 de lucrări la Expoziţia artiştilor în viaţă.
● 1873 — Participă cu peste 140 de compoziţii la expoziţia de la Bucureşti, organizată de “Societatea amicilor artelor frumoase”, astfel el atrăgând atenţia generală asupra sa.
● 1873-1874 — Grigorescu realizează şi în Italia nişte picturi cu tematica omului simplu sau care reprezintă privelişti din natură.
● 1877 — La războiul de independenţă este chemat ca reporter pe front. El execută cu siguranţă şi rapiditate sute de desene care ilustrează scene ale războiului. Aceste desene îi folosesc pentru a picta ulterior numeroase tablouri pătrunse de patriotism („Spionul”, „Sentinela” – 1877; „Convoi de prizonieri turci” – 1877–1878).
● 1881 — Dezgustat de climatul care se instaurează în ţară, pictorul pleacă în Franţa de această dată pentru o perioada mai îndelungată.
● 1881-1887 — Această perioadă este una înfloritoare din punct de vedere al creaţiei, Grigorescu având o activitate bogată, în această epocă remarcându-se anumite tablouri, impresionante prin transparenţa atmosferei („Pescăriţă la Granville”, „Stradă la Vitre”, „Plajă la ocean”). În 1887 maestrul încheie această perioadă cu o expoziţie, care îl consacră drept pictor de valoare europeană.
● 1890 — Se întoarce în ţară şi astfel se concentrează două decenii asupra transpunerii în pictură a vieţii satului nostru pitoresc şi a priveliştilor ţării, astfel evocând atmosfera specifică a peisajului românesc, pentru care este numit de Alexandru Vlahuţă „rapsod al poporului român”. Din această perioadă putem aminti câteva lucrări semnificative („Ciobănaş”, „Car cu boi de la Orăţii” – 1890–1900).

Mai puțin -

Povești care ne merg la suflet

• Este foarte interesant că marele Grigorescu, deşi a avut în viaţă un progres extraordinar şi s-a bucurat de succes pe plan internaţional, totuşi plasează cea mai frumoasă zi din viaţa lui în perioada când locuia cu mama şi fraţii lui în Mahalaua cărămidarilor. Astfel, el îi împărtăşeşte o dată prietenului lui Alexandru Vlahuţă: „Doamne cu ce bucurie am venit eu acasă după cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece scoroveţi – şi când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la bani, apoi la mine şi m-a întrebat îngrijorată de unde-s – că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva şi s-a întors repede cu faţa spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viaţa mea. Eram mare, aduceam parale în casă, bucurie la ai mei, eu, cu munca mâinilor mele… Cine mai era ca mine ?!”

Mai mult +

• „…Regret timpul preţios ce am pierdut. Dacă Statul mi-ar fi făcut un modest atelier acum câţiva ani când abia aveam cu ce trăi, dar când eram în putere, câte pânze de valoare pentru neamul nostru n-aş fi făcut… Ce aş fi lăsat după mine!...”
• „Uneori, săptămâni întregi se primbla pe plaiuri, prin păduri, pe lunci; umbla pe jos foarte mult şi totdeauna repede; se oprea din când în când, se uita lung la câte-o potecuţă ce s-adâncea într-un desiş de crâng, la câte-un mesteacăn sfios, alb, delicat, răzleţit de ceilalţi copaci, se uita la cer, sta puţin pe gânduri şi, fluierând încetişor o doină, pleca mai departe.” (Alexandru Vlahuţă)
Aprecieri critice
„Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în toată opera sa... Prietenia cu artişti francezi nu a reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti, amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei dulci ţări de coline, cu vii şi căsuţe acoperite cu şindrilă. ...El rămâne poet, iar arta sa este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru şi spiritual în maniera sa.” (Henri Focillon)

Mai puțin -

Autori

  • Marincean Ioan

Bibliografie

    ● Valentin Ciucă – Pe urmele lui Nicolae Grigorescu, Editura „Sport-Turism, Bucureşti, 1987● Nicolae Grigorescu – colecţia Arta pentru toţi, editura Meridiane, Bucureşti, 1962

Legături utile