Alexandru Averescu

Comandantul Armatei Române în Primul Război Mondial

Data și locul nașterii

9 Martie 1859, satul Babele, astăzi în Ismail, Ucraina

Data și locul morții

3 Octombrie 1938, Bucureşti

Educație

• Iniţial Averescu se înscrie la Seminarul Teologic din Ismail, dar după un an, se mută la Bucureşti şi urmează cursurile Şcolii de Arte şi Meserii.
• 1877 – La 18 ani se înscrie ca voluntar in Războiul de Independenţă, fiind încadrat în Regimentul I Roşiori. Pentru curajul de care a dat dovadă acesta este înaintat la gradul de sergent.
• 1881 – După aceasta experienţă, Averescu se hotărăşte să urmeze o carieră militară, astfel se înscrie la Şcoala Divizionară de la Mănăstirea Dealu, obţinând gradul de sublocotenent.
• 1886 – Şi-a continuat studiile militare în Italia (la Torino) unde termină şef de promoţie.

Activitate

Activitatea sa militară
• 1894-1895 – Este comandant al Şcolii Superioare de Război.
• 1895-1898 – Este ataşat militar al României la Berlin
• 1899-1904 – Este şeful Secţiei Operaţii in Marele Stat Major.
• 1907 – Pe 12 martie, Averescu este numit ministru de război în guvernul Sturza. Din această poziţie, a avut sarcina de a reprima răscoala ţărănească izbucnită în Moldova. Printr-un plan bine întocmit, a fost organizată una dintre cele mai violente represiuni anti-ţărăneşti din istoria României.
• 1911-1913 – Este numit Şef al Marelui Stat Major, conducând acţiunile militare ale României în Primul Război Mondial, în acest timp, fiind înaintat la gradul de general de divizie, la 1 aprilie 1912.
• Generalul de divizie Alexandru Averescu a îndeplinit funcţia de comandant al Armatei a II-a (14 - 26 august 1916, 26 septembrie 1916 - 30 ianuarie 1918).
• A iniţiat celebra manevră de la Flămânda (1916), a condus Armata a II-a în bătăliile de la Mărăşeşti şi Oituz (1917).
Activitatea politică
• Într-un moment dificil pentru România, regele Ferdinand îi încredinţează lui Averescu misiunea formării unui guvern, care să încheie pacea cu Puterile Centrale. După îndelungi tratative, acesta reuşeşte să semneze doar preliminariile acestei păci, pe 20 februarie 1918, la Buftea, fiind înlocuit apoi în fruntea guvernului de Alexandru Marghiloman. Acesta este momentul în care Averescu decide ieşirea sa din armată şi începerea unei cariere politice.
• Pe fondul unei popularităţi exacerbate, partidul creat de acesta, Liga Poporului (din 1920, Partidul Poporului), s-a bucurat de o foarte mare popularitate, mai ales în rândul populaţiei din mediul rural.
• La insistenţele lui Ion. I. C. Brătianu, Averescu acceptă un nou mandat în fruntea Guvernului, partidul său obţinânând o majoritate zdrobitoare la alegerile din mai 1920.
• Deşi a reuşit să înfăptuiască unificarea monetară, reforma financiară şi reforma agrară, aşteptările populaţiei erau mult mai mari, cel mai dezamăgit segment social fiind cel al ţăranilor.
• Pe fondul acestor probleme, Averescu îşi depune mandatul pe 13 decembrie 1921.
• După o perioadă de opoziţie faţă de PNL, Averescu acceptă din nou propunerea liderului liberal, Ion I. C. Brătianu, de a fi prim-ministru al României.
• Contrar opiniei publice care îl considera un „locţiitor” al guvernului Brătianu, acesta se îndepărtează de linia dictată de liderul liberal, astfel întrând în conflict cu acesta.
• Averescu îşi depune din nou mandatul. La următoarele alegeri parlamentare, partidul său nu a mai reuşit să întrunească pragul de 2% pentru intrarea în Parlament.
• Iese din viaţa politică până în anul 1938, când Carol al II-lea îl va numi ministru de stat, apoi consilier regal. De asemenea, tot în anii domniei lui Carol al II-lea, Averescu va fi avansat în gradul de mareşal, pentru recunoaşterea meritelor sale.

Povești care ne merg la suflet

• Alexandru Averescu a fost fiul unui fost ofiţer în armata ţaristă.
• A fost înmormîntat în cripta situată în locul unde a fost spart frontul german la Mărăşti, în mausoleul edificat în cinstea eroilor bătăliei din vara anului 1917. Pentru meritele sale în cele 3 războaie în care a luptat a fost distins cu peste 120 de decoraţii şi medalii româneşti şi străine.
• Un colaborator apropiat al generalului, Constantin Argetoianu, scria în notele sale politice:
„În toamna anului 1919, popularitatea lui Averescu ajunsese la apogeul ei. În sate, oamenii îl vedeau în vis, unii jurau că-l zăriseră coborându-se dintr-un aeroplan în mijlocul lor, cei care făcuseră războiul povesteau că trăiseră cu el în tranşee. Printre ţărani, numele lui Averescu era pe toate buzele; în el se cristalizau nădejdile, numai de la el se aştepta minunea unui trai lipsit de griji şi de nevoi. Popularitatea lui era ceva mistic, ceva supranatural şi fel de fel de legende începuseră să-şi facă drum în jurul acestui nou Mesia al neamului românesc. Popularitatea generalului Averescu a fost o psihoză a frontului şi demobilizaţii au dus-o în sate cum ar fi adus orice altă boală. Originea acestei psihologii trebuie căutată în faptul că ori de câte ori se ivise o greutate pe front, generalul Averescu fusese trimis să descurce lucrurile şi izbutise mai totdeauna să facă faţă până şi situaţiilor disperate. ”
Câteva citate memorabile ale lui Alexandru Averescu
• „Am intrat în viaţa politică împins de împrejurări: nici nu-mi trecea prin minte că într-o zi voi juca în ţara mea un rol politic, pe care evenimentele din urma războiului mi l-au rezervat [..] în mijlocul frământărilor de război, conştiinţa generală şi-a dat seama că răspunderea nenorocirilor prin care trecea se datorează mentalităţilor oamenilor care au avut destinele ţării în mâini, adică partidelor politice care au cârmuit ţara până la război. S-a născut atunci dorinţa neînfrânată de a se rupe cu trecutul şi a se porni pe o cale nouă în viaţa politică. Această dorinţă a fost generală. Privirile tuturor acelora care au fost luaţi de noul curent s-au îndreptat asupra mea. Am crezut că m-aş fi făcut vinovat de adevărata lipsă de iubire de ţară şi de neam a nu primi steagul ce mi se punea din senin în mână.”

Autori

  • Ciobotaru Robert

Legături utile