Gheorghe Grigore Cantacuzino

Lider politic conservator, cel din urmă reprezentant al boierului mare de odinioară

Data și locul nașterii

22 Septembrie 1832, Bucureşti

Data și locul morții

23 Martie 1913, Bucureşti

Educație

• Urmează studii primare la Bucureşti
• Obţine bacalaureatul la Paris
• Urmează cursuri universitare la Facultatea de Drept din Paris
• În 1858 Cantacuzino devine doctor în ştiinţe juridice, cu teza intitulată „Teoria inovaţiei în dreptul românesc şi cel francez”

Activitate

• După terminarea studiilor în străinătate, Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a întors în ţară, colaborând la unele publicaţii precum „Revista Română” şi „Revista Dunării”.
• 1862 – Se înscrie în magistratură, fiind judecător la Tribunalul Ilfov şi membru al Curţii de Apel Bucureşti.
• 1864 – Îşi prezintă demisia din această funcţie, ca semn de opoziţie faţă de politica reformatoare a lui Alexandru Ioan Cuza.
• Ulterior, se iniţiază în francmasonerie şi activează în „monstruoasa coaliţie”. După abdicarea domnitorului, Cantacuzino revine în magistratură şi este numit preşedinte de secţie la Curtea de Apel Bucureşti (18 aprilie 1866).
• Făcând parte dintr-o familie care deţinea întinse moşii, Cantacuzino se apropie de ideologia conservatoare.
• 1866 – Îşi începe cariera politică ca deputat de Prahova în Adunarea Constituantă.
• Între mai 1869 - ianuarie 1870 este ales primar al Capitalei
• Ca ministru al Finanţelor (16 decembrie 1873 - 7 ianuarie 1875), Cantacuzino a urmărit înfiinţarea unui Credit Funciar Rural, prima instituţie bancară cu capital românesc, şi a unui nou tarif vamal. .
• 1884 – Îmbolnăvindu-se de laringită a plecat în Franţa la tratament părăsind pentru o vreme viaţa politică.
• 1886 – Revine pentru a participa la dezbaterea legii asupra taxei moştenirilor, dar, incomplet refăcut, s-a întors în Franţa.
• 1888 – Pe 16 noiembrie devine preşedinte al Adunării Deputaţilor, calitate în care a acţionat pentru organizarea arhivei Adunării.
• Mandatul său ca şef al conservatorilor a fost marcat şi de celebrele contre politice cu junimiştii. Pe 7 iulie 1900, guvernul Cantacuzino a demisionat, principala cauză fiind grava criză financiară căreia guvernul nu-i găsise o soluţie, acesteia adăugându-i-se îmbolnăvirea liderului politic. Acesta a acceptat un guvern de coaliţie cu Partidul Constituţional, susţinându-l pe Petre P. Carp în funcţia de prim-ministru.
• Poziţia sa ferm conservatoare şi atitudinea manifestată în timpul răscoalei ţărăneşti au condus la pierderea mandatului de prim-ministru şi preşedinţia Partidului Conservator în primăvara anului 1907. Primul ministru cataloga revoltele ţăranilor drept „un vânt puternic de dezorganizare şi desfrâu, care suflă peste ţara întreagă, iar simţul de dezordine şi anarhie a pătruns adânc în mintea întunecată a populaţiunii noastre rurale”.
• Pe 3 aprilie, acelaşi an, este unul dintre susţinătorii unificării cu gruparea junimistă, iar pe 21 aprilie Petre P. Carp devine noul preşedinte Partidului Conservator.
• Gheorghe Cantacuzino a fost de câte două ori, atât preşedinte al Adunării Deputaţilor, cât şi preşedinte al Senatului României, din acestă ultimă funcţie trecând la cele veşnice în 1913.

Povești care ne merg la suflet

• El a renunţat la salariul ce i se cuvenea pentru funcţia de primar şi pe propria cheltuială a ridicat pe Câmpia Filaretului o fântână care îi poartă numele. Apoi, activează timp de două mandate ca ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Lascăr Catargiu. Principala preocupare a sa a fost dezvoltarea reţelei de căi ferate şi lucrările la poduri şi şosele. În acest context are câteva „incidente” cu societatea Strousberg, legate de darea în primire statului român a unor porţiuni de cale ferată, dar şi cu compania Lemberg.
• Mare latifundiar, Cantacuzino a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni ai epocii, fiind cunoscut atât pentru formidabila sa avere, cât şi pentru zgârcenia sa, fapt pentru care şi-a atras renumele de „Nababul”. În presa străină era descris ca unul dintre oamenii politici marcanţi ai României, care a ocupat toată viaţa sa funcţii înalte, o persoană calmă şi ponderată, care a respectat toate partidele. Pe de altă parte, contemporanul Constantin Gane declara că liderul conservatorilor nu avea decât două însuşiri: bogăţia şi vanitatea.
• Nicolae Iorga l-a numit „cel din urmă reprezentant al boierului mare de odinioară”

Autori

  • Popa Dragoş

Legături utile