Max Wexler Arnold

Un cutezător al acuarelei

Data și locul nașterii

25 Martie 1897, Iaşi

Data și locul morții

29 Iulie 1946, Bucureşti

Educație

• 1913-1919 – a urmat Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, absolvind în anul 1920. Aici i-au fost profesori Gheorghe Popovici şi Octav Băncilă.
• 1923-1924 – a călătorit în Europa şi în Orient, mai apoi a plecat în Germania, la München şi Dresda, pentru a-I studia pe expresioniştii germani.
• 1925-1927 – şi-a continuat studiile în Italia, Roma la Institutul Superior de Arte, s-a întâlnit cu pictorii Sabin Popp si Lucian Grigorescu.

Activitate

• 1916 – debutează deja din timpul studenţiei la Salonul Oficial, fiind cel mai tânăr artist expozant, până la manifestările de succes la care a participat, dintre care cele mai reprezentative sunt expoziţia din 1922 de la Sala Mozart, unde prezintă aproximativ 90 de lucrări în ulei, pastel, creion şi acuarelă şi expoziţia de Artă Românească din 1927 deschisă la Bucureşti şi în Salon des Tuilleries, unde expune frecvent începând cu anul 1929, participând totodată cu lucrări şi la Saloanele Oficiale din Bucureşti.
• Pictorul evreu a lucrat de multe ori în Franţa şi a vizitat frecvent coasta Bretaniei franceze la Concarneau şi Douarnenez, unde a creat compoziţii de natură statică cu fructe de mare, creveţi, languste şi homari.
• Stilul său a fost influenţat de tehnici din partea estică şi a fost bazat în mare măsură pe spontaneitatea impresiei, aşa cum se vede în scenele sale portuare de ulei pe pânză sau chiar în portrete. Lucrările sale abordează o mare varietate de teme, ca peisaje orientale, dobrogene, de pe Sena, din Hyde Park, din Florenţa, nuduri, portrete, naturi statice, interioare, stradale.
• Perioada petrecută la Paris (1928-1929), îi va prilejui studierea picturii clasice franceze (Nicolas Puossin, Claude Lorrain, Chardin), a romanticilor (Delacroix), însă marea descoperire a lui Arnold a constituit-o arta lui Cézanne.
• În capitala Franţei vizitează muzeele, academiile din Montparnasse şi face parte din École de Paris. Îl mai atrag Van Gogh, Bonnard şi în mod deosebit Matisse, preţuindu-l totodată pe Picasso, Soutine şi Maillol.
• De la Paris, călătoreşte în Belgia unde cunoaşte operele pictorilor Bruegel şi Van Eyck. Vizitează Veneţia (1937), la invitaţia profesorului Nicolae Iorga, continuând cu Anglia, de unde se întoarce cu foarte multe lucrări, apoi în Olanda (1938).
• După o calatorie în Palestina, Egipt şi Siria, urmată de expoziţia de la Sala Hasefer (1927), a plecat la Paris, apoi în Spania. Urmează noi expoziţii, la Paris (1933) şi la Bucureşti (1934). S-a impus ca pictor în ulei şi acuarelist după călătoriile la Balcic, apoi în Bretania franceză, Belgia, Grecia şi Anglia.
• Principalele muzee, în care se regăsesc lucrări ale sale, sunt Casa memorială Ion Minulescu-Claudia Millian din Bucureşti, Muzeul Zambaccian din Bucureşti şi Muzeul de Artă din Iaşi

Povești care ne merg la suflet

• M.H. Maxy îl caracteriza astfel pe pictorul Max W. Arnold: „Un cutezător al acuarelei [...] de o vigoare şi o prospeţime în expresie cu totul personale. Colorist învederat, încearcă în acelaşi timp, într-o pastă densă, senzaţiuni cromatice de o frumoasă ţinută şi rară emoţiune.”
• Georgeta Pieleanu spune despre peisajele acuarelistului că „se articulează în jurul tensiunii dintre planurile largi şi elementele accidentale, decupaje de clădiri ori pâlcuri de copaci. Mai pregnant decât în opera oricărui alt acurelist român, Arnold se foloseşte de principii orientale de structurare a operelor sale, în special cele ale vrednicilor săi înaintaşi în tehnica acuarelei, chinezii. Măiestria cu care redă apa ori atmosferica eterică a oraşelor topite sub lumină, dar mai ales în echilibrul spaţiilor goale şi a volumelor, el pare să fi studiat alături de aceştia.”
• Max Arnold preferă „şcoala” studiului după natură, în numeroasele sale călătorii, fie prin realizarea de peisaje cu străzi, splaiuri, consemnate de cronicarii din epocă drept peisaje pline de mişcare, atmosferă şi lumină, fie prin realizarea de portrete, capete de studiu expresive, ce se bucură de cea mai înaltă consideraţie.
• Potrivit propriilor adeziuni, Max W. Arnold poate fi încadrat postmodernismului, preferând estomparea volumelor, libertatea compoziţională şi spontaneitatea gestului artistic.
• Dispărut prea timpuriu, el rămâne reprezentativ pentru generaţia sa, de care se detaşează prin abordarea personală şi distinctă a actului creator.

Autori

  • Neagu Ana-Maria

Legături utile