Ion Ţuculescu

Expresionist întârziat de extracţie impresionistă

Data și locul nașterii

19 Mai 1910, Craiova

Data și locul morții

27 Iulie 1962, Bucureşti

Educație

• 1917-1922 – Urmează gimnaziul la şcoala „I. H. Rădulescu” din Craiova
• 1923-1927 – Urmează cursurile Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova
• 1928 – Se înscrie la Facultatea de Ştiinţe Naturale din Bucureşti
• 1929 – Se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti
• 1939 – Doctoratul în Medicină, cu calificativul „Magna cum Laude”

Activitate

• La vârsta de 15 ani, la Craiova, a deschis pentru prima dată o expoziţie împreună cu fratele său, unde a prezentat lucrări banale, dar nu puerile.
• A absolvit Colegiul Naţional „Carol I”, unde la orele de desen a fost îndrumat de primul său profesor, Eugen Ciolac.
• În 1927 a lucrat în atelierul pictorului Th. Romanati.
• A urmat Facultatea de Ştiinţe Naturale a Universităţii, făcând studii de biologie care aveau să îl pasioneze până la sfârşitul vieţii.
• În anul 1934, la insistenţele încurajatoare ale soţiei, s-a reapucat de pictură. Nu cunoştea nimic despre pictură, nici măcar denumirile tehnice ale culorilor. Vocaţia sa artistică a înfrânt lipsa pregătirii profesionale.
• Între 1936 şi 1937 a fost profesor la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica. L-a cunoscut pe pictorul Octav Angheluţă. A trimis la Salonul oficial lucrarea intitulată „Crapul”.
• A avut prima expoziţie personală în 1938, în sala Ateneului Român din Bucureşti.
• La expoziţia din anul 1941 a afişat o notă mai echilibrată, dar şi uşor mai impersonală, în peisajele de ţară şi în portrete, care au apărut masiv în producţia pictorului.
• Opţiunea nonconformistă, expresionistă, a devenit vizibilă şi s-a accentuat în expoziţia din anul 1942.
• Lucrările au devenit mai limpezi şi mai tranşante odată cu expoziţia din 1943, considerată de unii un „moment crucial al plasticii româneşti”.
• În 1943 a fost trimis pe front ca medic.
• Din 1950 a devenit Cercetător Ştiinţific în cadrul Academiei Române.
• Între 1951 şi 1954 a fost şef de lucrări la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti.
• Până în 1960 a expus în cadrul mai multor expoziţii colective, între care Salonul Oficial din 1941 şi 1945, şi a avut nu mai puţin de şapte expoziţii personale la Ateneul Român.
• A murit la 27 iulie 1962. O retrospectivă postumă dedicată întregii sale activităţi artistice, organizată în 1965, a prezentat publicului creaţia unuia dintre cei mai importanţi pictori postbelici români.

Povești care ne merg la suflet

Creaţia
Creaţia lui Ion Ţuculescu se grupează în cicluri de lucrări cu subiecte inspirate din realitate şi prezentate în imagini simbolice.
• În faza denumită „folclorică”, desfăşurată aproximativ între anii 1947 şi 1956, Ţuculescu a pus accentul pe sugestiile artei populare, pentru înfăţişările ei decorative, gândindu-se la oamenii care au creat această artă şi, deci, la spiritualitatea şi actele lor de viaţă.
• Faza decorativ-abstractă, în care acordul cromatic, ce se bazează pe raportul albastru-oranj, anticipând preferinţele pictorului din ultima fază a creaţiei sale, este simţită în „Marina cu fluturi oranj”. Fluturii, semn al puterii, simbolizează vremelnicia vieţii umane, zborul sufletului, ca şi în folclor.
• În faza „neagră”, din perioada abstract-simbolică a creaţiei pictorului, a fost pus în valoare motivul ochilor. Ochiul, elementul cel mai expresiv al fizionomiei umane, devine la el un laitmotiv pictural, într-o viziune total personală, simbolic-fantastică, evocând o lume de basm tulburătoare: „Ochi călători”, „Ochii demiurgului” şi altele. Negrul are o funcţie substanţială în pictura lui Ţuculescu, nu mai este fond sau fundal şi potenţează aproape întotdeauna, prin contrast, culorile calde.
Citate
• „Am vrut să las oamenilor o operă plină de dragoste de viaţă – am vrut să calc peste toate tristeţile, peste toate neliniştile sufletului meu, dar n-am putut. [...] Ce aş putea spune oamenilor pentru a-i convinge că viaţa e frumoasă, veselă şi fericită? Ca să fiu sincer, în viaţa de toate zilele nu mai pot trăi fericirea. Nu mai trăiesc decât în artă, în pictură şi mai ales în muzică.” („Contemporanul Nr. 8, 1965”)
• „Raţiunea a dirijat o pictură senină, senină ca scoarţele olteneşti. Pictorul secret din mine a visat la altceva, la misterul cosmic... Nu mi-a fost dat să urc până Sus.”
Aprecieri critice
• „Ţuculescu a revoluţionat într-un fel cromatismul picturii româneşti.”
• „Pictura lui Ţuculescu surprinde prin excepţionala ei forţă cromatică, prin insolitul raporturilor de culoare, prin intensităţile care ni se imprimă obsesiv pe retină.” (A. Baconsky, 1972)
• „Ion Ţuculescu a pictat până în ultima clipă, credincios ţelului său, lăsând în urma lui o operă trainică şi cutezătoare, cu care, în anii următori, poporul nostru se va mândri tot mai mult, cum s-a petrecut şi cu opera lui Constantin Brâncuşi. Biruinţa lui Ţuculescu este mare şi pilduitoare, fiindcă este una dintre acele biruinţe mari şi pilduitoare de după moarte care, din timp în timp, ne zguduie conştiinţele şi îmbogăţesc tezaurul spiritual al omenirii.” (Geo Bogza, extrase din „Timpul începutului”)
• „Baza stilului său de neconfundat va fi o contaminare neobişnuită şi fericită a elementelor naturaliste şi fantastice, de realitate şi de abstracţie, motive vii, folclorice şi de rafinate începuturi literare. Forţa imaginaţiei sale, temperamentul vulcanic, libertatea şi spontaneitatea în pictură, sensurile filosofice şi mitice legate de originile folclorului, i-au conferit originalitatea artistică, un sens umanist întregii creaţii şi un prestigiu valoric, care l-au situat printre fruntaşii artei româneşti şi universale.” (Lorenza Trucchi, în „Fierra Litteraria”)

Autori

  • Stoleru Teodora

Legături utile