Opere antume
• 1927 – “O poveste” – debutul activităţii în revista “Vlăstarul” a Liceului “Spiru Haret” din Bucureşti
• 1934 – Mathesis sau bucuriile simple
• 1936 – Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant
• 1937 – De caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului
• 1937 – Viaţa şi filosofia lui Rene Descartes
• 1940 – Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou
• 1943 – Două introduceri şi o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a „Criticei Judecării“)
• 1944 – Pagini despre sufletul românesc
• 1944 – Jurnal filosofic
• 1962 – Fenomenologia spiritului de GWF Hegel istorisită de Constantin Noica
• 1965 – Rândurile cuiva care n-a avut dreptate – în revista “Glasul patriei”
• 1969 – Douăzeci şi şapte de trepte ale realului
• 1969 – Platon: Lysis (un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri)
• 1970 – Rostirea filosofică românească
• 1973 – Creaţie şi frumos în rostirea românească
• 1975 – Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti
• 1976 – Despărţirea de Goethe
• 1978 – Sentimentul românesc al fiinţei
• 1978 – Spiritul românesc în cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan
• 1980 – Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului“)
• 1981 – Devenirea întru fiinţă. Vol. I: Încercare asupra filozofiei tradiţionale; Vol. II: Tratat de ontologie
• 1984 – Trei introduceri la devenirea întru fiinţă
• 1986 – Scrisori despre logica lui Hermes
Opere postume
• 1988 – De Dignitate Europae
• 1990 – Jurnal de idei
• 1990 – Carte de înţelepciune
• 1990 – Manuscrisele de la Câmpulung
• 1990 – Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru
• 1992 – Simple introduceri la bunătatea timpului nostru
• 1992 – Eseuri de duminică
• 1992 – Introducere la miracolul eminescian
• 1993 – Carte de înţelepciune
• 1998 – “Echilibrul spiritual. Studii şi eseuri” (1929-1947)
• 2000 – “21 de conferinţe radiofonice”
Publicistică
• 1994 – “Semnele Minervei”, vol I, ediţie de Marin Bucur
• 1996 – “Între suflet şi spirit”, vol II, ediţie de Marin Bucur
• 2003 – “Moartea omului de mâine”, vol III, ediţie de Marin Bucur
• 2007 – “Despre lăutărism”

• În 1947, Noica, împreună cu Eliade şi Cioran sunt trecuţi în opusurile comuniste ca autori interzişi, moment în care, la înţelegere cu soţia lui, Wendy, divorţează în ideea de a-şi feri familia de necazurile care se vor abate asupra tuturor familiilor “asupriţilor de clasă”. Astfel, după divorţ, soţia împreună cu copii să plece în Anglia pentru a nu rămâne muritori de foame în Bucureşti. Lucru care s-a întâmplat de altfel, prin interzicerea familiei lui Noica să părăsească ţara.
• Constantin Noica îşi alege domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel, unde a trăit predând copiilor din familiile înstărite meditaţii de matematică, franceză, engleză pentru a supravieţui.
• În 1955, după 8 ani de nesiguranţă, teamă, frig şi foame, Wendy Muston, fosta soţie a lui Constantin Noica îşi recâştigă cetaţenia britanică şi părăseşte ţara împreuna cu cei doi copii, Alexandra şi Răzvan.
• În decembrie 1958, Noica este ridicat forțat de la domiciliul din Câmpulung şi depus în arestul de la Piteşti, după o percheziţie în urma căreia au fost confiscate scrisori, manuscrise, lucrări bătute la maşină, caiete cu conţinut filozofic. Anchetatorii nici nu ştiau ce se urmăreşte, direcţiile anchetei schimbându-se pe parcurs în funcţie de ordinele primite.
• Prin sume de peste o mie de dolari de persoană, acestea puteau fi răscumpărate. Când au auzit cei din Londra numele lui Constantin Noica, în urma consultării unor liste, au cerut suma de zece mii de dolari. Suma s-a strâns, însă cu întârziere și nu a putut fi răscumpărat.
• Fiul lui Noica, părintele Rafail, nu a fost lăsat de mama şi sora sa să participe la înmormântare, de teama unor scenarii comuniste. Câtă dreptate au avut în acest gest se dovedeşte prin interesul pe care securitatea îl poartă – până în 1989 – faţă de cine vine la mormântul său cu floare.