• 1915-1924 – După absolvirea şcolii primare din Fălticeni, urmează cursul secundar la Liceul Nicu Gane din acelaşi oraş, unde a participat la punerea în scenă a unor piese de teatru, pictând decorurile. A făcut parte din prima promoţie a liceului, alături de viitorii actori Grigore Vasiliu-Birlic şi Jules Cazaban.
• 1924-1928 – Este student al Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea şi Oscar Han. În timpul studenţiei, a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril din Oprişeni-Fălticeni.
• 1930 – În urma unui concurs, obţine o bursă de studii a şcolii române din Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris şi se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, fiind în special influenţat de sculptura lui Antoine Bourdelle.
Activitate
• 1928 – La absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziţia de Pictură şi Sculptură din Bucureşti.
• 1928-1930 – Este profesor de desen la Şcoala Normală din Fălticeni
• 1932 – I se acordă Menţiunea de onoare a Societăţii artiştilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris.
• 1934-1936 – Profesor de desen la Gimnaziul Aurel Vlaicu din Paşcani
• 1938-1940 – Profesor de desen la Liceul de băieţi din Slatina
• 1940-1950 – Este numit profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din Iaşi; din 1944 fiind rector
• 1950-1955 – Profesor la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj
• 1965 – Profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti.
• În 1956 participă la Bienala din Veneţia, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziţia de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris. Expune de asemenea la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varşovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria.
• În 1975 donează muzeului oraşului Fălticeni un mare număr de sculpturi şi desene, cu care se înfiinţează Colecţia „Ion Irimescu".
• Este ales în 1978 preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, unde activează până în 1989.
• Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, sculptorului Ion Irimescu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii şi artelor plastice”.
• La sfârşitul vieţii, s-a retras la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăposteşte jumătate din operele sale şi pe care Irimescu le-a donat oraşului (aproximativ 300 sculpturi şi 1000 desene), dând naştere astfel celei mai mari colecţii permanente de autor din România. Una dintre lucrările lui, statuia prinţului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante şi Shakespeare.
Premii şi distincţii
• Menţiunea de onoare a Societăţii Artiştilor Francezi (1932)
• Premiul Fundaţiei Elena şi Anastase Simu (1935)
• Meritul Cultural în grad de Cavaler clasa I
• Premiul Ministerului Culturii şi Artelor (1942)
• Maestru emerit al artei (1954)
• Premiul de Stat clasa I (1955)
• Artist al Poporului (1964)
• Preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici (1978-1990)
• Membru de onoare al Academiei Române (1992)
• Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer (2001)
• Premiul pentru Excelenţă în Cultura Română (2001)
• S-a stins din viată la sfârşitul lui 2005, când avea 102 ani. După Cella Delavrancea, a fost al doilea artist român încă în viaţă când Academia i-a sărbatorit centenarul. „Loc al copilăriei şi adolescenţei, al primelor căutări artistice, Ion Irimescu alege Fălticenii ca antecameră a veşniciei. Artistul îşi doarme somnul de veci, alături de părinţi şi de soţie, în cimitirul Bisericii Oprişeni, biserică pe care o zugrăvise, student pe atunci, în 1926.” (Cartea Fălticenilor – Cătălin Ciolca, Editura Omnia 2005)
• Premiindu-l pe artist, criticul literar Eugen Simion, pe atunci preşedintele Academiei Române, spunea: „Mai toate chipurile lasă impresia că vin de departe, din adâncurile timpului, şi sunt purtătoare de mituri. (…) Este o încântare să priveşti aceste figuri care lasă impresia, cum am spus, că stau de vorbă cu Dumnezeu într-o eternă dimineaţă a lumii.”
• Portretul este o constantă în opera sculptorului: „Portretul, această minunată carte vie, în care se citesc cu uşurinţă toate trăsăturile şi însuşirile intelectuale şi sufleteşti, este pentru mine tema cea mai pasionantă, de care rămân ataşat şi de care mă apropii cu un sentiment de interiorizată comuniune, stabilind un permanent dialog între mine, lucrare şi model.”
Acasă
