Mihai Antonescu

Avocat, profesor, om politic, nr. 2 în guvernul Ion Antonescu

Data și locul nașterii

18 Noiembrie 1904, comuna Nucet, județul Dâmbovița

Data și locul morții

1 Iunie 1946, închisoarea Jilava

Educație

• După primii ani de școală din comuna natală (comuna Nucet, județul Dâmbovița), Mihai Antonescu a continuat la Pitești și apoi la colegiul Sfântul Sava din București.
• 1922-1926 – urmează cursurile Facultății de Drept din București, unde a obținut doctoratul.

Activitate

• 1929 – Devine asistent de drept internațional la Academia de Studii Comerciale și Industriale din București profesând în acelaşi timp și avocatura.
• În anii '30 devine membru al Partidului Liberal brătienist.
• 1938 – Îl cunoaşte pe generalul Ion Antonescu, pe care îl reprezentă într-un proces de bigamie; îi devine prieten și colaborator principal.
• 1940-1941 – Deține funcția de ministru al Justiției în guvernul lui Ion Antonescu.
• 1941-1944 – Deține funcțiile de ministru al Propagandei Naționale, al Afacerilor Străine, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și, în absența mareșalului, președinte ad-interim al Consiliului de Miniștri.
• 1941 – Colaborează cu Ion Antonescu în planificarea și formularea ordinelor de execuție a Pogromului de la Iași, a blocat emigrarea evreilor din România și a interzis ocrotirea și acordarea de asistență diplomatică evreilor români aflați în străinătate.
• 1944 – Mihai Antonescu este arestat la 23 august 1944 și predat spre anchetare Uniunii Sovietice.
• 1944-1946 – După perioada de detenție în URSS (septembrie 1944 – aprilie 1946) Mihai Antonescu este readus în România, judecat de Tribunalul Poporului din București, condamnat la moarte pentru crime de război și executat la 1 iunie 1946 la Închisoarea Jilava, împreună cu Ion Antonescu, Constantin Z. Vasiliu și Gheorghe Alexianu.
Publicaţii
• Deux années de gouvernement (6 Septembre 1940-6 Septembre 1942) Bucarest, s.l.,1942
• „În serviciul țării”, vol.1 „Cuvântări”, București, s.n., 1942
• Mareșalul Ion Antonescu, conducătorul României, Craiova, Scrisul românesc, s.d.
• Înfăptuirile de un an ale guvernării Mareșalului Ion Antonescu, București, Imprimeriile Timpul, s.d.
• Legile pentru reforma regimului presei și profesiunii de ziarist și expunerea de motive, București, Monitorul Oficial și imprimeriile Statului, Imprimeria centrală, 1944.
• 1926-1927: în acest interval de timp, Mihai Antonescu i-a trimis scrisori Viorelei Georgescu (în septembrie 1927, cei doi s-au căsătorit). Copia fragmentelor epistolare, conservate sub formă de sonete, poeme, texte lirice, i-au fost încredințate lui Alex Horeaux de Viorela Georgescu (stabilită în sudul Franței).

Povești care ne merg la suflet

Negocieri secrete de pace
Istoricul prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu relatează despre demersurile secrete de pace realizate de trimişii lui Mihai Antonescu cu delegaţii anglo-americanilor:
În primăvara anului 1943, atunci când, Axa Berlin-Roma-Tokio fiind într-o fază delicată a desfăşurării ostilităţilor pe toate fronturile, Adolf Hitler a decis să-l invite pe Ion Antonescu la Salzburg (Castelul Klessheim) pentru întrevederi planificate pe două zile (12-13 aprilie 1943). Cum Berlinul deja interceptase probe concrete relativ la negocierile secrete de pace angajate de trimişii lui Mihai Antonescu cu delegaţii anglo-americanilor şi cum, totodată, acesta se exprimase că „politica română e independentă faţă de Germania", Hitler a declanşat în prezenţa Mareşalului Antonescu un atac virulent la adresa ministrului de Externe al României. Mareşalul n-a scăpat asaltului decât dându-i Führerului asigurări de „loialitate" sau promiţându-i în mod ferm că „nu va lua niciodată vreo iniţiativă [în purtarea războiului] fără a-i da anterior de ştire". Cu toate acestea, „cazul" Mihai Antonescu avea să revină pe agenda convorbirilor Hitler – Antonescu de la Klessheim şi în ziua următoare, liderul român exprimând partenerului garanţii în sensul că principalul său colaborator „a munci prea mult şi nu s-a menajat deloc", fiind, mai mult decât sigur, „obosit şi surmenat".
Interesant este că toate reproşurile şi neliniştile lui Hitler în ceea ce-l priveau pe Mihai Antonescu erau întemeiate! Cercetările istoricilor români şi străini au dezvăluit că liderul diplomaţiei Bucureştilor, în adevăr, întreprinsese unele sondaje, mai mult ori mai puţin concrete, pentru o pace separată cu anglo-americanii. De altfel, nu a fost deloc straniu că, a doua zi după discuţiile Hitler - Antonescu, ministrul Italiei la Bucureşti, Renato Bova Scoppa, a aflat detalii pe marginea reuniunii de la Salzburg, astfel că în Memoriile avea să consemneze: „În aprilie 1943, Mareşalul Antonescu a făcut o altă călătorie la MCG German. Hitler l-a primit cu o anume răceală şi l-a interogat asupra tratativelor de pace pe care guvernul român le-a întreprins în ultima vreme în diverse direcţii. Hitler a dramatizat mult lucrurile şi i-a spus Mareşalului:
1) că ministrul român la Madrid, [Nicolae Gr.] Dimitrescu, se oferise faţă de «corpul diplomatic» (sic!) de acolo să trateze pacea în numele Axei;
2) că ministrul român la Berna, [Nicolae Enric] Lahovary, luase contact cu nunţiul apostolic Bernardini, în acelaşi scop;
3) că tratative similare au fost făcute de ministrul [Victor] Cădere la Lisabona, la Salazar;
4) că germanii descifraseră o telegramă transmisă de Cordell Hull la Lisabona, în care se dădeau instrucţiuni ministrului american în Portugalia «să susţină»eventualele iniţiative ale d-lui [Mihai] Antonescu. Hitler a declarat sec Mareşalului Antonescu: nimeni nu putea să vorbească în numele Axei; că el nu intenţiona să discute despre pace atunci când războiul trebuia considerat ca îndreptându-se spre victorie, graţie mai ales campaniei submarine [...] Întâlnirea [Hitler-Antonescu] s-a încheiat printr-un comunicat bătător la ochi, în care se vorbea despre «lupta împotriva plutocraţiei anglo-saxone» şi despre «război până la victorie, fără compromisuri». Tânărul [Mihai] Antonescu a simţit tot ridicolul situaţiei. Mi-a spus textul: «L-am întrebat pe Mareşal cum a putut să accepte un comunicat atât de emfatic şi mustrări netede contra suveranilor noştri şi dacă era normal ca, după toate sacrificiile făcute de România pentru cauza comună, să fim trataţi ca nişte funcţionari subalterni, cărora li se dă un blam public» ..."
Negocieri cu Benito Mussolini
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu relatează:
Mihai Antonescu se decise a trece la acţiune şi, în acest sens, la 27 iunie 1943, urmat a doua zi de Bova Scoppa, a plecat la Roma pentru a discuta personal cu Benito Mussolini problema constituirii unei "Axe latine" italo-române care să preia iniţiativa unor negocieri de pace separată cu Aliaţii anglo-saxoni. Ministrul român de Externe avea să fie primit la 1 iulie 1943 de către Mussolini, care însă îi va recomanda o aşteptare de două luni, după care Ducele se angaja să-l provoace personal pe Hitler. Iar, dacă acesta refuza, Mussolini a promis să acţioneze. N-a mai fost cazul, evident, în condiţiile în care Ducele, în urma complotului de la 25 iulie 1943, a fost înlăturat de la putere.
Regimul Antonescu
Raportul final elaborat de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România caracterizează regimul Antonescu astfel:
„Regimul Antonescu, care a fost plin de contradicţii ideologice şi considerat diferit de alte regimuri fasciste din Europa, rămâne dificil de încadrat. A fost un regim fascist care a dizolvat Parlamentul, s-a alãturat puterilor Axei, a decretat legislaţia antisemită şi rasistă şi a adoptat «Soluţia Finală» în anumite părţi ale teritoriului său. Totuşi, Antonescu a înăbuşit brutal mişcarea Gărzii de Fier şi a denunţat metodele ei teroriste. Mai mult, legile antisemite româneşti, inclusiv Statutul evreilor, erau în vigoare înainte ca Antonescu să preia puterea, iar regimul a reuşit să „cruţe” jumătate din populaţia evreiască aflată sub administraţia sa în timpul Holocaustului.”
Intrarea în război de partea Germaniei
Raportul final elaborat de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România menţionează:

În ianuarie 1941, Hitler şi Göring le-au dezvăluit lui Ion şi Mihai Antonescu planul Barbarossa de invadare a Uniunii Sovietice şi au fost de acord cu participarea armatei române la recuperarea Basarabiei şi Bucovinei. Mihai Antonescu a declarat: „În urma acestor convorbiri, participarea României la război de partea Germaniei a fost acceptată, am fixat ziua, şi doar noi doi, mareşalul Antonescu şi cu mine, ştiam ziua când România şi Germania vor declara război Rusiei”.Câteva luni mai târziu, în martie, „emisarii speciali ai Reich-ului şi ai lui Himmler”, aşa cum au fost descrişi de Mihai Antonescu, au sosit la Bucureşti pentru a discuta soarta evreilor din România. Emisarii au sosit imediat după reprimarea revoltei legionarilor, când situaţia politicã era încã nesigură. Aceasta a fost prima încercare a lui Himmler şi a RSHA de a controla soarta evreilor din România, într-o perioadă critică, atunci când masive forţe germane, care numărau 680 000 de soldaţi, staţionau pe pământul românesc. Mihai Antonescu a refuzat totuşi să cedeze controlul şi în aceastã perioadă el şi germanii au ajuns la anumite înţelegeri referitoare la deportarea şi exterminarea evreilor din Basarabia şi Bucovina.
Procesul
Referitor la proces, Raportul final elaborat de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România menţionează:
Regimul fascist care a condus România între 14 septembrie 1940 şi 23 august 1944 a fost adus în faţa justiţiei, în Bucureşti, la 26 mai 1946, şi, dupã un scurt proces, principalii lui lideri, Ion şi Mihai Antonescu şi doi dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lor au fost executaţi.[...]
În acest proces, au fost prezentate şi dezbătute doar ameninţările Germaniei naziste la adresa independenţei României. Cu alte cuvinte, tribunalul nu a permis discutarea liberă a alternativelor cu care s-a confruntat România în toamna şi iarna anului 1940, alternative pe care Mihai Antonescu le definea clar în cadrul procesului: „România a avut de ales între a fi ocupatã, ca alte state [vecine], sau a fi subjugată Germaniei din punct de vedere politic. Această din urmã situaþie ne-a adus la acest proces”.
Problema statutului Basarabiei ca teritoriu românesc anexat Uniunii Sovietice a fost, de asemenea, un subiect tabu, ca şi faptul că decizia strategică de a alătura România de partea Germaniei naziste după prăbuşirea Franţei a aparţinut ultimelor guverne ale regelui Carol al II-lea şi regelui însuşi.

Autori

  • Bombea Alina - Andreea

Legături utile