Constructorii României

Béla Bartók

Personalitate marcantă a muzicii secolului XX

Data și locul nașterii

25 Martie 1881, Sânnicolau Mare

Data și locul morții

26 Septembrie 1945, New York

Educație

• A primit primele lecţii de pian de la mama sa
• Din 1893 a studiat pianul şi compoziţia la Preßburg (azi: Bratislava, Slovacia)
• 1899–1903 – a studiat pianul cu István Thomán (un fost student al lui Franz Liszt) şi compoziţia cu János Koessler la Academia Regală de Muzică din Budapesta

Activitate

• 1903 – La 22 de ani compune poemul simfonic Kossuth, care portretizează viaţa revoluţionarului maghiar Lajos Kossuth
• Imediat după finalizarea studiilor, începe, împreună cu Zoltan Kodaly, să culeagă muzică folclorică. Împreună reuşesc să culeagă şi să transcrie
• 1907 -1934 – Este profesor de pian la Academia Regală de Muzică din Budapesta
• 1922 -1936 – Devine celebru ca un virtuoz al pianului. În această perioadă, susţine peste 40 de concerte în oraşe din Transilvania, Banat, precum şi în Bucureşti, din programul său făcând parte şi piese inspirate din muzica populară românească
• 1924 – Devine membru al Societăţii Compozitorilor Români
• 1924 – Primeşte premiul „Enescu”
• 1924 – Este decorat de către Ferdinand I, regele României cu ordinul „Bene merenti”
• 1934-1940 – Lucrează la Academia de Ştiinţe din Budapesta, în domeniul folclorului muzical
• 1940 – Din cauza războiului, emigrează în Statele Unite ale Americii
• 1940-1941 – Lucrează la Columbia University şi ca profesor de muzică în New York

Mai mult +

Opere selective
• 1904 – Rapsodie pentru pian
• 1908 – Concert pentru vioară
• 1908 – 14 bagatele
• 1911 – Allegro Barbaro
• 1911 – Castelul lui Barbă-Albastră
• 1914-1916 – Prinţul cioplit din lemn piesă de balet
• 1915 – Colinde româneşti
• 1918 – 15 Câncete populare maghiare
• 1918-1924 – Mandarinul miraculor
• 1926 – Sonată pentru pian
• 1930 – Cantata Profana
• 1939 – Divertimento (1939)
• 1940 – Concert pentru două piane (1940)

Mai puțin -

Povești care ne merg la suflet

• Începând din 1909 se ocupă intens de culegerea cântecelor populare româneşti şi ale altor naţionalităţi, reuşind să culeagă, transcrie şi clasifice peste 10.000 de melodii populare, mai mult de o treime dintre ele fiind româneşti. Rodul muncii lui sunt colecţiile „Cântece populare româneşti din Comitatul Bihor”, în 1913, „Cântece populare din Maramureş”, în 1923, „Melodien der Rumenischen Colinde”, în 1935, „Dialectul muzical al românilor din Hunedoara”.
• „Socot drept scop al vieţii mele să continui şi să isprăvesc studierea muzicii poporului român.” Béla Bartók
• „La ţăranii români muzica este o îndeletnicire obştească.” Béla Bartók
• „Ideea mea călăuzitoare este ideea fraternităţii popoarelor, în ciuda tuturor războaielor şi neînţelegerilor.” Béla Bartók
• „Cântă-mi şi îţi zic frate” Béla Bartók

Mai mult +

• „Cel ce vrea să simtă cu adevărat pulsaţia vitală a acestei muzici trebuie... să o trăiască, şi aceasta o poate realiza numai printr-un contact nemijlocit cu ţăranii. ” (Szabolcsi, Bence, Bela Bartok. Viaţa şi opera, Editura Muzicală , Bucureşti 1962, p.39)
• „Nu voi uita, prea curând, cum într-o seară, în timpul unei discuţii întâmplătoare, Béla Bartók îmi povesti că, întorcându-se, acum vreo 20-25 de ani, dintr-un sat unde lucrase, mergea de-a lungul unui râu, la apusul soarelui, purtându-şi legendarul fonograf Edison. Pe cărare, întâlni o ţărancă şi schimbară câteva cuvinte. Văzând-o încrezătoare, îi ceru să cânte, dar ea se apără sub pretextele bine cunoscute: <>… Totuşi, abia dispăruse după o cotitură a drumului şi cântecul său se auzi, umplând valea însorită, şi Bartok o ascultă mult timp. Şi când ridică capul, pe care îl ţinuse până atunci aplecat, mi se păru că văd o lacrimă voalându-i albastrul extraordinar al ochilor. Dar ce îl impresionase atât de mult în această amintire? Cântecul? Cunoştea sute asemănătoare. Peisajul? Văzuse mult mai frumoase. Seninătatea unui sfârşit al după amiezei de vară? O gustase de nenumărate ori. Era, dincolo de toate acestea, emoţia unor clipe privilegiate, în care ne este permisă o pătrundere în sufletul unei umanităţi ascunse şi pe care umbra începe deja să o acopere.” – Constantin Brăiloiu, 1958.

Mai puțin -

Autori