Ion Mincu

Întemeietorul școlii românești de arhitectură, iniţiatorul stilului neo-românesc

Data și locul nașterii

20 Decembrie 1852, Focșani

Data și locul morții

6 Decembrie 1912, Bucureşti

Educație

• Studiile secundare le efectuază la Liceul Unirea din Focșani, între anii 1863-1871.
• În anul 1871 se înscrie la Școala Națională de poduri și șosele din București, pe care o absolvă în 1875 și obține diploma de inginer.
• Între 1877-1884 studiază la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de Louanges și J. Gaudet, și obține diploma de arhitect.

Activitate

• În 1883 primește premiul Societății centrale a arhitecților francezi.
• Întors în țară, între 1892-1897, are o activitate didactică și își aduce aportul la înființarea Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români.
• Între 1898-1912 este profesor la atelierul de proiecte al Școlii Naționale de Arhitectură, iar apoi la Școala Superioară de Arhitectură din București.
• Între 1895 - 1899, Ion Mincu a fost deputat în Parlamentul României.
• Între 1903-1912 este președintele Societății Arhitecților Români.

Mai mult +

• Lucrările lui Ion Mincu:
o primă grupare a construcţiilor proiectate de acesta o constituie o serie de locuinţe de tip vilă sau locuinţe reprezentative, ale unor familii aristocrate, cum sunt: Casa Vitzu – 1884, Casa Lahovary – 1886, Casa Monteoru – 1889, Casa Robescu din Bucureşti – 1890, Casa Robescu din Galaţi – 1896, Vila Robescu din Sinaia – 1897 și Casa N. Petraşcu – 1904.
o Din categoria edificiilor publice, trebuie amintite următoarele proiecte : Şcoala centrală de fete – 1890, Palatul administrativ din Galaţi – 1904, Banca Comerţului din Craiova, construcţia finalizată în anul 1912, „Bufetul" sau „Cârciuma românească" din Bucureşti – 1892.
o Arhitectul a realizat în cimitirul Belu din Bucureşti arhitectura cavourilor, pentru familiile: Gheorghieff, Cantacuzino şi Ghica, care întregesc opera arhitectului „cu o notă de gravitate monumentală".
o Ion Mincu, merită a fi semnalată atenţia acordată de acesta artelor aplicate, precum proiectarea mobilierul catedralei din Constanţa. Pentru a doua comandă primită ca arhitect, „Casa Lahovary" din Bucureşti, Ion Mincu a studiat timp de un an mai multe mănăstiri şi case vechi ţărăneşti din judeţul Argeş şi Vâlcea, după care a trecut la executarea proiectului. Această clădire ridicată în anul 1886 era prima încercare de a se realiza o arhitectură inspirată din tradiţia naţională.

Mai puțin -

Povești care ne merg la suflet

• A utilizat roșul pompeian în decorarea caselor și instituţiilor proiectate de el, tencuielile în similipiatră. S-a inspirat din arhitectura bisericească bizantină, din cea a vechilor conace boierești și a caselor ţarănești. A proiectat case cu foișor și scară exterioară.
• O caracteristică a lucrărilor lui Ion Mincu, care se regăseşte şi la Casa Lahovary, îl constituie arcul lanciolat (are forma unui vârf de lance), despre care specialiştii o consideră „nu doar o imagine pitorească, reflectând unele înclinaţii romantice de inspiraţie mauro-veneţiană. Originea arcului lanciolat din majoritatea lucrărilor româneşti ale lui Mincu trebuie căutate în faptul că el constituia un element caracteristic ultimei perioade a sec. al XVIII-lea din Bucureşti, şi care se recunoaşte – printre altele - la biserica Sf. Elefterie, Batişte şi mai ales Stavropoleos”. Ce este deosebit de expresiv la Casa Lahovary şi ce constituie elementul dominant, este peronul de acces acoperit, pe care arhitectul îl tratează sub forma unui pridvor de casă boierească.

Autori

  • Lupu Elena Diana
  • Rotundu Andreea

Bibliografie

  • Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1982

Legături utile