Dimitrie Paciurea

Primul sculptor expresionist

Data și locul nașterii

2 Noiembrie 1873, Bucureşti

Data și locul morții

14 Iulie 1932, Bucureşti

Educație

• 1890-1894 – A studiat în Bucureşti la Şcoala de Arte şi Meserii, fiind îndrumat şi sprijinit de profesorul său, sculptorul Wladimir Hegel.
• 1896-1900 – Profesorul său îi obţine o bursă şi îşi continuă studiile la Paris.

Activitate

• 1894 – debutează la Expoziţia Artiştilor, continuând să îşi facă tot mai des apariţia la Saloanele Oficiale la manifestările „Cercului artistic” şi ale „Tinerimii artistice”.
• 1909 – a devenit profesor de sculptură la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti.
• 1905 – realizează „Gigantul”
• 1906 – realizează „Omul primitiv”
• 1907 – realizează „Christ încoronat cu spini”, iar operele îi sunt prezentate la Ateneul Român în Bucureşti în expoziţii personale

Mai mult +

• 1913, 1924, 1930 – participă la expoziţii de artă românească deschise la Munchen, la Bienala de la Veneţia şi la Bruxelles.
• 1912 – realizează „Madona Stolojan”.
• 1913 – realizează „Sfinxul”.
• După anul 1913 trece la realizarea seriei de „Himere” – Himera văzduhului, Himera pamântului, Himera apei, Himera nopţii.
• 1916 – realizează „Zeul războiului”.
• 1919 – devine membru fondator al Societăţii „Arta română”.
• 1920 – a realizat un mare număr de portrete, compoziţii, de exemplu „Fata cu ulciorul”.
• 1922 – operele îi sunt prezentate în Bucureşti împreună cu Cornel Medrea şi Gabriel Popescu.
• 1923 – realizează „Cap de fetiţă” (Mioara)
• 1930 – operele îi sunt prezentate în Bucureşti împreună cu Gabriel Popescu şi Iosif Steurer.

Mai puțin -

Povești care ne merg la suflet

• Deşi Dimitrie Paciurea şi Constantin Brâncuşi au fost contemporani, deşi Dimitrie Paciurea a fost puternic influenţat de Auguste Rodin, maestrul lui Brâncuşi, totuşi stilurile lor artistice sunt diferite, temele abordate sunt diferite, iar evoluţia lor pe scena culturii a fost diferită. Geniul lui Paciurea a rămas cvasi-necunoscut.
• Cea mai importantă parte a creaţiei lui Dimitrie Paciurea o reprezintă seria himerelor, dintre care se enumeră “Himera văzduhului”, “Himera pământului”, “Himera apei” şi “Himera nopţii”. Această serie de lucrări conţine foarte multe simboluri şi metafore; personajele sunt redate într-o manieră suprarealistă, ilustrând experienţa dramatică a existenţei umane şi sentimente precum singurătatea şi disperarea. Ciclul de lucrări cu personaje fantastice i-au conferit lui Paciurea imaginea artistului-geniu, care a ajuns la ruperea completă de realitate în urma tensiunilor interioare şi suferinţelor. Aceste himere au făcut ca Paciurea să fie considerat primul artist expresionist, datorită noutăţii atât reprezentării, cât şi a temelor.

Mai mult +

• Prima comandă foarte serioasă pe care a primit-o artistul a fost “Gigantul”, fiind susţinut de fostul său profesor, Wladimir Hegel. Iniţial, pentru grota parcului Filaret (mai târziu, Parcul Libertăţii iar astăzi, Parcul Carol), Paciurea urma să realizeze un proiect gigantic alături de alţi artişti. La marginea dinspre sud a lacului a fost expus ansamblul statuar care reprezintă “Legenda jepilor”. Acest grup era organizat astfel încât lacul să reflecte imaginea unei peşteri păzite de doi giganţi puternici, cu privirile îndreptate spre trupul nud al unei femei adormite. Legenda spune că, în jocul ei, tânăra s-a aruncat în apă, urmând ca acela care o va salva să îi devină soţ; cei doi uriaşi îi întruchipează pe fraţii rivali, care s-au pândit unul pe celălalt, lăsand-o să se înece. Ulterior, pe vremea comunismului, peştera care făcea parte din ansamblu a fost distrusă, iar giganţii au fost mutaţi într-o parte şi în alta a aleii principale, privind de la intrarea în parc spre mausoleu, cel din dreapta fiind al lui Paciurea, iar cel din stânga, al colegului său de generaţie, Fritz Storck. Oscar Han, unul dintre elevii lui Paciurea, a afirmat, într-o broşură pe care a scris-o în 1935, că “Gigantul din piatră al lui Paciurea, înmărmurit în faţa frumoasei din peşteră, într-o încordare supraomenească, desfăşoară toată splendoarea corpului uman. Celălalt, indiferent, în poză de model, inanimat, reaminteşte fotografic figura lui Matei Chirlov, fost model la Belle Arte”.
• Profesorul Hegel, ieşind la pensie, îl recomandă pe Paciurea pentru preluarea catedrei. Concursul durează doi ani, cu expoziţii şi paraexpoziţii, cu anulări şi casări ale concursului. Principalul concurent al lui Paciurea fiind acelaşi Fritz Storck, un artist remarcabil, dar care nu atingea geniul primului. In sfârşit, Spiru Haret, pe atunci ministru, dă ca tema a unui nou concurs: Unirea. Paciurea îl realizează şi câştigă concursul. Din păcate monumentul a rămas în stadiu de machetă.
• Maestrul Ion Irimescu, unul dintre elevii lui Paciurea, îl evocă pe artist ca având un aer blând, nişte ochi pătrunzători şi albaştri şi lipsit de orice pedanterie profesională; spunea că trecea absent printre studenţi, absorbit într-o lume numai a sa. Îl descria ca fiind singuratic şi simplu, intrând în atelier timid dar devenind îndată preocupat de ce făceau discipolii săi. Era un om exigent care dădea o atenţie deosebită detaliilor, intrarea lui în sală provocându-le emoţii tinerilor sculptori ale căror opere urmau a fi evaluate. Se pierdea cu firea atunci când vedea o lucrare care era greşit construită, lipsită de expresivitate, începând corectura cu o bucată de lemn pe care elevii se asigurau s-o aibă tot timpul la dispoziţie. La început, nu spunea nimic, urmând ca după aceea să vorbească încet, fiind ascultat cu mare fascinaţie de discipoli. Irimescu relatează că Paciurea le explica importanţa cunoaşterii anatomiei umane, respectarea planurilor, necesitatea etalării lucrării în spaţiu. După terminarea corecturilor îşi privea elevii, încercând să observe dacă sunt descurajaţi sau nu, după care se îndrepta spre uşă şi îi saluta scurt, părăsind sala.

Mai puțin -

Autori

  • Arhip Alexandra Mihaela

Legături utile