Lena Constante

Artist plastic care a reconstruit prin cuvânt memoria închisorilor comuniste

Data și locul nașterii

17 Noiembrie 1909, Bucureşti

Data și locul morții

2 Noiembrie 2005, Bucureşti

Educație

• Urmează școala elementară de la Pitar Moș
• Urmează Liceul Regina Maria din București
• 1933– Absolvă Academia de Arte Frumoase Bucureşti. Dimitrie Gusti i-a fost profesor de sociologie.

Activitate

• 1929 – Face parte din echipa de cercetări sociologice condusă de Dimitrie Gusti, participând astfel la campania sociologică din satul Drăguş, Făgăraş. Devine un membru important al echipei şi participă la toate activităţile organizate de Profesorul Gusti: la realizarea marilor Expoziţii de la Paris (1937), New York (1939), la alcătuirea Muzeului Satelor Româneşti (1936)
• 1934 – Deschide expoziţii personale la Bucureşti (1934, 1935, 1946, 1948) şi Ankara (1947)
• 1945 – Preocuparea deosebită pentru scenografie o determină să participe alături de Elena Pătrăşcanu, Alexandru Brătăşanu şi Ileana Popescu la fondarea teatrului de păpuşi şi marionete “Ţăndărică”, condus de actriţa Lucia Calomeri.
• 1950 – Este condamnată la 12 ani de închisoare în „lotul Pătrăşcanu”, dintre aceştia 8 ani îi va executa în totală izolare.
• 1968 – Este reabilitată, împreună cu toţi cei condamnaţi în „lotul Pătrăşcanu”. Deşi îşi redobândeşte drepturile civice nu i se permite să expună pictură.
• 1973-2005 – Mergând la Pădureni, Hunedoara, Lena Constante a descoperit că femeile de la sat îşi brodau bluzele foarte bogat şi cu nişte geometrii aparte. Colecţionează timp de peste zece ani cămăşi uzate pe care cu multă artă le va transforma în tapiserii. Cu aceste lucrări va participa în perioada 1973-2005 la expoziţii în ţară şi în străinătate. Lucrările realizate prin refolosirea pieselor de port popular ieşite din uz sunt foarte apreciate de criticii de artă români şi străini.
Publicaţii
• 1972 – Păpușile harnice, București
• 1975 – Păpușile harnice în grădiniță, București
• 1990 – L'évasion silencieuse, Editura Le Decouvérte, Paris
• 1992 – Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România , editura Humanitas, București
• 1993 – Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc, 1957-1961, Editura Fundaţiei Culturale Române, București
• 1995 – O poveste cu un tată, o mamă și trei fetițe, București

Povești care ne merg la suflet

• În 1997 regizorul Thomas Ciulei îi consacră un film documentar impresionant, „Nebunia capetelor” . În film, Lena Constante îşi interpretează propriul rol. Thomas Ciulei a renunţat la alegerea iniţială – actriţa Maia Morgenstern – pentru că, după propriile spuse, a vrut să oblige spectatorul la un exerciţiu de imaginaţie. „Am vrut să-l silesc pe spectator să-şi construiască un spaţiu imaginar, cum a făcut Lena Constante când era în celulă. Pe mine asta m-a interesat foarte mult, cum povesteşte, cum îşi aduce aminte, cum se produce în faţa aparatului de filmat, ce imagine creează despre sine.”
• Despre începuturile lucrărilor sale de tapiserie, Lena Constante povesteşte: „După ieşirea din puşcărie, m-am dus la galeriile Fondului Plastic şi am spus că vreau să vând şi eu lucrări. Era prin anii ‘68-’69. Nu aveam cu ce trăi. Din casa îmi furaseră, tot atunci, când m-au închis: picturi, desene, acuarele. Mi s-a răspuns că nu am voie să vând în magazinele lor, pentru că făcusem puşcărie şi nu am demnitatea de a vinde la ei decât obiecte de artizanat. M-am apucat atunci să fac păpuşele din cârpă, animale, care se vindeau ca artizanat. Încetul cu încetul, m-am gândit să fac altceva, să mă ocup cu ceva care îmi place în mod deosebit şi, în al doilea rând, care să se vândă bine. Şi cum mergeam împreună cu Harry, soţul meu, la ţară, unde el culegea melodii din folclorul românesc, am ajuns şi în regiunea Hunedoarei, la Pădureni. Acolo am văzut acele costume populare care au o calitate nemaiîntâlnită în portul nostru: modelele sunt cusute compact, ca un goblen, fără nici un pic de spaţiu alb între ele. Toate cusăturile sunt făcute cu o precizie fantastică şi inventate de femeile din Pădureni, care, potrivit obiceiului din zonă, de Paşte trebuiau să poarte costum nou. Şi atunci, în timpul iernii, la lumina unei lămpi de gaz, brodau aceste cămăşi, care pe mine m-au cucerit. Cele uzate erau aruncate la vechituri. Impresionată de acele broderii, m-am gândit să le salvez şi să fac din fragmentele recuperate un fel de compoziţii-colaj, tocmai pentru a nu se pierde asemenea minunăţii. Primii doi, trei ani n-am lucrat nimic. Am adunat bucăţele de cusături de pe mânecile şi piepţii iilor de la femeile din sat, care au devenit prietenele mele. Abia în 1973 am reuşit să fac prima expoziţie la Galeria Orizont. Lucrările au fost apreciate, am vândut chiar câteva, dar la închiderea expoziţiei s-a iscat un mare scandal, eu fiind acuzată că distrug folclorul românesc. În cele din urmă s-au potolit. Au fost ani grei. Iar lucrările mele s-au născut greu. Stăteam toată ziua în genunchi, pe duşumea. Ca să pot uni decupajele de broderie, în întregime autentică, trebuia să-mi leg genunchii cu vată, pentru că mă dureau. Păi, să ai răbdare să aranjezi aşa de multe fragmente din teancurile pe care le aveam, nu era uşor!”
• „Tapiseriile Lenei Constante sunt feerice... Lena Constante asamblează cu acul citate de gândire populară, formulând din aceste prime figuri de stil fraze artistice noi, al căror sens îi aparţine exclusiv. De unde provin citatele?... sunt piepţi şi mâneci de cămăşi populare, ii, din zona Pădurenilor, brodate cu motivele emblematice tradiţionale ale ariei arhaice româneşti: soarele, luna, apa, focul, stelele, frunza bradului, care ne trimit în adâncul mitologiei. (...) Ea obţine, astfel, prin desimea motivelor şi prin rânduire compoziţională, adevărate antologii de artă românească.“ Paul Anghel, jurnalist
• În închisoare „compune”, păstrând-o în memorie, o piesă de teatru în versuri, prezentată la Radio România Tineret abia după patru decenii: „Zâmbete în floare”, 1992.
• Târziu, în anii 80, Lena Constante hotărăşte să relateze experienţa sa în închisorile comuniste. Primul volum, „Evadarea tăcută” a fost scris iniţial în limba franceză, apoi rescris integral în limba română şi se referă la primii 8 ani petrecuţi în izolare („iadul singurătăţii” cum l-a numit Ruxandra Cesereanu). Iată cum motivează Lena Constante apariţia acestei cărţi: „Vreau să vorbesc de starea de detenţie, ca atare. Cu perfecta cunoaştere a faptelor. Viaţa de toate zilele într-o celulă. Cred că am trăit o experienţă unică. O femeie, singură, de-a lungul multor ani. Ani făcuţi din ore, din minute, din secunde. Secundele acestea aş vrea să le povestesc, aceste 3600 de secunde dintr-o oră, aceste 86400 de secunde dintr-o zi, care se târşâie încet, de-a lungul trupului, şerpi băloşi urcându-ţi-se în spirale de la picioare până la gât, fără răgaz, fără milă, de dimineaţa până seara şi în nopţile de insomnie, prea dese, continuând să te înlănţuiască fără odihnă şi fără oprire, la nesfârşit. Pentru că vreau să vorbesc şi de demnitatea umană. Şi de acele femei, mai târziu tovarăşele mele de penitenciar, care, împotriva a tot şi a tuturor, au rămas fiinţe profund umane.
Şi ca să afirm o speranţă. Speranţa că într-o zi îndepărtată omul va învinge firea. Nu schimbând cursul apelor, deşerturile sau cucerind cosmosul, ci schimbându-se pe sine însuşi. Schimbându-şi inima şi mintea.“
• „Scrisă în franceză, apoi rescrisă integral în română, după 1990, Evadarea tăcută este totodată povestea unei experienţe autobiografice cumplite şi mărturie despre un drum dureros prin Istorie, pe care mulţi au fost obligaţi să-l parcurgă în România comunistă. În închisoare, într-o izolare care îi interzice orice contact cu exteriorul şi orice obiect, inclusiv hârtia şi creionul, Lena Constante va practica o «scriere tăcută», lipsită de materialitate, o scriere mentală, care numai după ani şi ani va ajunge să fie pusă pe hârtie, dând astfel corp şi istorie perioadei petrecute în temniţă. Jurnalul nu se referă la aspectele politice ale detenţiei, ci povesteşte un cotidian făcut din frică, din lacrimi şi slăbiciuni, dar şi din mici revolte din care nu lipsesc clipele de bucurie; totuşi o face într-un stil lipsit de emfază, cu fraze austere, ce restituie, prin intermediul trăirilor cotidiene, sensul incredibilei realităţi pe care autoarea a traversat-o.“ (Angela Tarantino, traducătoarea ediţiei italiene, L'Evasione silenziosa, Nutrimenti, 2007
• „Închisoarea este o experienţă colosală. Dacă apuci să supravieţuieşti. Dacă scapi cu sufletul neotrăvit. Dacă reuşeşti să transformi răul în bine. E o întrecere cu tine. Să ai ambiţia să nu înnebuneşti, să nu pleci capul, să nu te umileşti.“ Lena Constante

Autori

  • prof. Emanuela Cerchez

Legături utile