Haralamb Vasiliu

Ctitorul învăţământului agronomic superior în Moldova

Data și locul nașterii

17 Ianuarie 1880, satul Hoiseşti, comuna Dumeşti, judeţul Iaşi

Data și locul morții

3 Noiembrie 1953, Iaşi

Educație

• Urmează cursurile primare şi gimnaziale în Podu Iloaiei.
• 1901-1902 – După ce a absolvit Liceul Internat din Iaşi, s-a înscris la secţiile de ştiinţe fizico-chimice şi matematici ale Universităţii din Iaşi, pe care le-a absolvit. Ca urmare a rezultatelor excepţionale obţinute la învăţătură, Academia Română i-a acordat bursa „V. Adamachi” la propunerea lui Petru Poni şi astfel urmează cursuri de specializare la Academia Agricolă din Hohenheim şi apoi ale Universităţii din Breslau, cu specialitatea agrochimie.
• 1906 – Susţine doctoratul la Breslau (azi Wroclaw, în Polonia), obţinând distincţia „Magna cum Laudae”, după care revine în ţară.

Activitate

• 1909 – Haralamb Vasiliu devine profesor suplinitor de chimie agricolă, apoi profesor definitiv al Universităţii din Iaşi.
• 1916 – Haralamb Vasiliu devine profesor titular al Universităţii din Iaşi.
• 1921 – Începe să facă demersuri pentru organizarea unei Facultăţi de Agronomie în Moldova. Obţine organizarea unui câmp experimental, unde studenţii să efectueze practica agricolă, iar, ulterior, la insistenţele sale, este creată o „Secţie de ştiinţe agricole”.
• 1933 – Este întemeiată Facultatea de Agronomie, iar Haralamb Vasiliu este numit primul decan al acesteia.
• 1942 – Devine membru titular al Academiei de Ştiinţe din România.
• 1990 – Este ales membru post-mortem al Academiei Române.
• Rezultatele obţinute în cercetările sale au fost publicate în peste 50 de lucrări ştiinţifice.

Povești care ne merg la suflet

Naşterea învăţământului agricol superior la Iaşi
Haralamb Vasiliu a pornit de la zero în crearea învăţământului superior agricol la Iaşi, asemuind evoluţia sa cu dezvoltarea unui organism viu: „Perioada 1907-1912 – gestaţiunea sau acele cursuri complet libere, pentru că studenţii nu primeau diplome, nu plăteau taxe, ci doar dorinţa de a obţine cunoştinţe agricole. Apoi a urmat 1912 – naşterea sau Legea lui Arion care se numea Legea învăţământului secundar şi superior. Urmează 1912-1918 – copilăria sau legiferarea Secţiunii de ştiinţe agricole în cadrul Facultăţii de Ştiinţe la Iaşi. Urmează anii 1918-1933 – adolescenţa sau înfiinţarea catedrelor, laboratoarelor, loturilor experimentale, înfiinţarea bibliotecii agricole şi eliberarea primelor diplome de inginer agronom. Din 1933 – maturitatea: la 9 aprilie 1933 apare Legea pentru transformarea Secţiei de Ştiinţe Agricole de la Universitatea din Iaşi în Facultate de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi. ”
In mai 1933 Facultatea de Ştiinţe Agricole din Iaşi şi-a ales primul consiliu de conducere, decan fiind ales Haralamb Vasiliu.
Mutarea Facultăţii la Chişinău
Încă de la început a fost o mare afluenţă de studenţi din Basarabia., astfel că în 1918 peste 50% dintre studenţi erau basarabeni.
Iată ce poveşteşte Haralamb Vasiliu
„La începutul anului 1933, starea învăţământului agricol la Iaşi era într-o situaţie extraordinar de precară; personalul didactic extrabugetar plătit ameninţa cu sistarea cursurilor, laboratoarele neînzestrate sau deloc, fără subvenţii, nu puteau servi la lucrările practice ale studenţilor, iar practica agricolă lăsa mult de dorit. În această situaţie critică ne-a venit propunerea reprezentanţilor Basarabiei de a muta învăţământul nostru la Chişinău, sub formă de facultate, înzestrându-l bine. S-a obţinut un acord general, având în vedere starea precară a învăţământului la Iaşi, dar şi nevoia mare a Basarabiei pentru un învăţământ agricol superior.”
În acest context a venit soluţia mutării facultăţii la Chişinău.

Autori

  • Catană Teodora

Bibliografie

  • Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
  • Prof.dr.ing. Viorel Iulian Peştean, prof.univ.dr. Filip Cantar: Haralamb Vasiliu: Omul şi opera, Editura Cronica, Iaşi, 1995

Legături utile