• Cursurile primare le urmează la Şcoala Domnească
• Devine elevă la Liceul Oltea Doamna din Iaşi
• Urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie la Iaşi
Activitate
Poetă şi prozatoare
• 1912 – Debutează cu versuri în revista Viaţa Românească, publicaţie căreia îi rămâne colaboratoare fidelă
• 1923 – Debutează editorial cu volumul de poezii Lumini şi umbre, urmat de Fluturi de noapte (1926) şi Cântec de comoară (1931)
• Colaborează la Însemnări ieşene, Adevărul literar şi artistic, Lumea, Bilete de papagal, Iaşul nou, Iaşul literar, Orizont, Gazeta literară, Cronica etc.
• Publică volume de proză (Din întuneric. Fapte şi întâmplări adevărate. Din carnetul unei doctorese (1928), Grădina cu amintiri şi alte schiţe (1929), În târguşorul dintre vii... (1939), A murit Luchi... (1942)).
• Este o autoare consacrată în genul literaturii pentru copii (Jucării, 1938; Baba Iarna intră-n sat, 1954).
• Şi-a strâns amintirile în volumul Prietenii mei scriitori...,1960.
• Poezia de după 1944 este adesea debitoare clişeelor literaturii dogmatice.
• A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă şi sovietică (Gorki, Cehov ş.a.).
Opera
• 1923 – Lumini şi umbre, Iaşi
• 1924 – Unchiul din America, Iaşi
• 1926 – Fluturi de noapte, Bucureşti
• 1928 – Din întuneric. Fapte şi întâmplări adevărate (Din carnetul unei doctorese), Bucureşti (ed. II,1956)
• 1929 – Grădina cu amintiri şi alte schiţe
• 1930 – Licurici. Cronici fanteziste şi umoristice, Bucureşti
• 1931 – Cântec de comoară, Bucureşti
• 1938 – Jucării, Bucureşti
• 1939 – Poezii, Bucureşti
• 1939 – În târguşorul dintre vii..., Bucureşti
• 1942 – A murit Luchi..., Bucureşti
• 1948 – Catinca şi Catiuşa, două fete din vecini, Bucureşti
• 1948 – Stăpânul lumii, Bucureşti
• 1949 – Alb şi negru, Bucureşti
• 1954 – Baba Iarna intră-n sat, Bucureşti, (alte ediţii: 1972; 1985; 2001)
• 1957 – Albumul cu poze, Bucureşti
• 1957 – Versuri, pref. de C. Ciopraga, Bucureşti
• 1959 – Poezii, Bucureşti
• 1960 – Prietenii mei scriitori..., Bucureşti
• 1961 – Partidului de ziua lui, Bucureşti
• 1964 – Poezii (1923-1963), Bucureşti
• Cele mai frumoase poezii
• 1971-1972 – Scrieri în proză, I-II, studiu introductiv de C. Ciopraga, Iaşi
• 1973 – Inscripţii pe marginea anilor, Iaşi
• 1978 – Scrieri despre teatru, ed. Iaşi Premii obţinute:
• Premiul Academiei Române (1927)
• Premiul Femina (1928)
• Premiul Naţional pentru poezie (1937)
• Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1942)
• „Poeta sufletelor simple” – aşa a fost numită de Constantin Ciopraga această autoare reprezentativă pentru literatura română din perioada interbelică.
• Poezia sa reprezentativă, considerată ca fiind „tipic feminină”, a fost bine definită de E. Lovinescu drept „graţioasă şi minoră”
• Mihail Sadoveanu şi Garabet Ibrăileanu au modelat starea de spirit a tinereţii sale: “nu trimiteam un manuscris la tipar fără să mă gândesc: Oare o să-i placă lui G. Topîrceanu (mărturisesc că la el mă gândeam mai întâi), lui Domnul Ibrăileanu şi Sadoveanu?...”
• A avut cultul prieteniei şi istoria literară a consemnat relaţiile de breaslă dintre Otilia Cazimir şi confraţii săi: George Topîrceanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu, Panait Istrati, Tudor Arghezi, Constanţa Marino-Moscu: “N-au fost prea mulţi prietenii mei scriitori-domnu Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, acel vântură-lume care-a fost Panait Istrati, draga mea bătrână prietenă Constanţa Marino-Moscu (“Madam Tolstoi”, cum îi ziceam), marele sonetist Mihai Codreanu şi, mai ales, cel care mi-a fost mai prieten decât toţi – George Topîrceanu”.
• A încurajat generaţia tânără de scriitori („parcă-i la mănăstire” – zicea Sadoveanu) Astfel, i-a susţinut în demersurile lor de debut pe: Ioanid Romanescu, Ana Mâşlea, Silvia Ştefănescu, Corneliu Sturzu şi Gabriela Melinescu. Dintre poete, le-a preţuit îndeosebi pe Alice Călugăru şi pe Magda Isanos.
• A scris până în ultima clipă a vieţii: „Trăiesc într-o continuă încordare. Îmi dau seama că mă expun, la sfârşitul vieţii, la un dificil şi pretenţios examen.”
• Casa în care a locuit şi a creat Otilia Cazimir a devenit muzeu memorial în 1972. Biroul este plin de manuscrise, călimara, ochelarii şi alte obiecte personale par că o aşteaptă, totul pare viu şi te aştepţi ca în fiecare moment poeta să intre pe uşă.
Epistolier
Bibliografia poetei, prozatoarei, traducătoarei şi memorialistei Otilia Cazimir (1894–1967) însumează şi un impresionant număr de epistole pe care le-a scris prietenilor, rudelor şi, mai ales, confraţilor săi. Unele dintre aceste scrisori s-au publicat în ziare, reviste, almanahuri, crestomaţii sau cărţi ce cuprind documente de istorie literară. Epistola următoare conţine o mărturie privitoare la posteritatea lui M. Sadoveanu.
[Iaşi], 16 mai 1937
Duminică seara
Draga mea prietenă, bună şi dulce,
Te-a întristat scrisoarea mea? Ţi-a făcut impresia că resping prietenia matale? Atât de prost ştiu să mă exprim? Iartă-mă. Am fost poate brutală. Dar când ai şti cum simt nevoia să mă brutalizez! Când sunt rea, cu mine sunt rea. Cu alţii, niciodată.
Nu ştiu ce o să mai iasă şi din scrisoarea mea din seara asta (vezi, n-am măcar un plic decent: am fost obligată să scriu atâtea scrisori idioate de politeţă, că le-am isprăvit pe toate. Şi nu vreau să amân scrisoarea: mi-e aşa de frică de ziua de mâne!).
Sunt ostenită. Din ce în ce mai ostenită. Îmi vine să mă aşez pe marginea drumului şi să mor. Dar... n-am vreme. Am atâtea de făcut! Două zile am lucrat, la via Domnului Sadoveanu, ca să pun un pic de ordine în manuscrisele lui. Caietele, însemnările lui, claie peste grămadă într-un sac! Le-am scos, le-am netezit, le-am rânduit. Filosofie, psihologie, fizică, studii despre stil, versuri, teatru Papură-Vodă, Microcosm... Aşa de tare m-a emoţionat, aşa de cumplit m-a speriat imensa bogăţie de material de preţ pierdut, aşa de tare m-a obosit efortul, că am venit acasă bolnavă, cu corpul prins de dureri rele, cu fălcile încleştate.
Şi lipsesc manuscrise! De ce le-au luat? Ce-or să facă cu ele străinii, nepricepuţii? Era, ştiu bine, un capitol dintr-un roman în franţuzeşte, un deliciu. Romanul s-ar fi chemat Souvenirs d’un nourrisson. Şi începea: Je me souviens... Ţi-l imaginezi? …
Mi-eşti dragă,
Didi
[Doamnei Sandra Cotovu, Strada Traian, nr. 51, Constanţa; Expeditor – Otilia Cazimir, Strada Bucşenescu, nr. 4, Iaşi]. După moartea lui G. Topîrceanu
Confesiunile Otiliei Cazimir, transcrise la doar nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu evocă o lume care continuă să existe până azi în spaţiul cultural şi literar.
“Azi am fost la cimitir, întâia oară de atunci. I-am dus şi din partea matale garoafe. Mormântul lui, înţelege mata cuvintele astea absurde? Mormântul lui! Dar... nu l-am simţit pe el acolo, dedesubt. El e în altă parte. O să-l caut şi o să-l găsesc. Prea mi-e dor de el ca să nu mai fie nicăieri (…)
Ştii ce de jucării avea? Am găsit într-o zi o praştie, o praştie de copil, pentru vrăbii. Tăiase pielea dintr-o mănuşă nouă! Şi avea aeroplane, şi muzicuţe. Şi mie nu mi-au dat nimic. Le-au aruncat, desigur. Ce era să facă oamenii „serioşi” cu jucăriile lui? Să-ţi descriu odaia lui? Ar fi tare greu. Era un amestec de lucruri care nu se potriveau între ele, într-o dezordine aparentă, pe care-o respectam,dar care era minuţios ordonată. Ştii mata cum îi ştiam orice lucruşor, orice carte, orice fleac? El îmi spunea că-s miraculoasă, că se teme de mine. Şi acum le ştiu pe toate cum erau. Şi dacă, prin imposibil, s-ar întoarce toate la locul lor şi peste zece ani aş şti unde să găsesc un capăt de aţă! Acum, a rămas în mijlocul odăii un morman de cărţi. Le cataloghează un student, supravegheat cu străşnicie de familie.”(1937) Universul operei - universul copilăriei
Literatura pentru copii e o literatură adevărată şi “nu merge oricum”…(Otilia Cazimir)
Criticul G.Călinescu o încadrează în ceea ce el numeşte “simboliştii din seria sentimentală”, care asociază copilăria cu mirozne, lumini şi sunete specifice, evocând senzorial un timp risipit. În creaţiile poetice, Otilia Cazimir are “un simţ deosebit pentru viaţa obscură ce tresare în ierburi şi în plante şi se agită vioaie în micile fiinţe acvatice, în insecte, în păsările pădurii sau ale lacurilor”. În poezia ei, descoperi nu numai sentimentul – tristeţea, uimirea sau durerea, gingăşia ori suferinţa, dar şi lumea naturii unde poeta observă minuţios anotimpurile, florile, amurgurile pe care le fixează în graţioase pasteluri. Versurile sale sunt un amestec original de delicateţe, anecdotic şi mici suferinţe, poeta având sentimentul delicat al Edenului minuscul, arghezian: „Nota particulară a poetei este o mare prospeţime de senzaţii” (G. Călinescu).
Cântând copilăria, vârsta senzaţiilor violente (G.Călinescu), poezia Otiliei Cazimir rămâne un teritoriu pe deplin câştigat al literaturii pentru copii. Criticii despre opera Otiliei Cazimir
• Hristu Cândroveanu într-un portret făcut autoarei: „Imaginea universului copilăriei în scrisul delicatei poete ieşene… este cea a unui Gulliver în Ţara piticilor din propria sa perspectivă de om matur, sau a aceluiaşi erou al lui Jonathan Swift în Ţara uriaşilor – din unghiul copilului de odinioară care a fost scriitoarea…”
• Garabet Ibrăileanu: „Ai impresia că acest suflet de femeie are darul să proiecteze această lume pe un ecran ireal, ca-ntr-un miraj încântător de forme, de culori, de imagini.”
Acasă
