• Pe 25 octombrie este eliberat pe motive medicale.
• Pe 29 octombrie semnează o declarație în care se desolidarizează de Mișcarea Legionară.
• 1940 – Pleacă la Londra, ca atașat cultural.
• 1941-1944 – Eliade este consilier cultural în Portugalia, Lisabona.
• 1945 – Neputând să se întoarcă în țara ocupată de sovietici, de teama represaliilor pentru trecutul său de “dreapta”, Eliade ajunge la Paris. La invitația lui Georges Dumezil, ține un discurs la Ecole des Hautes Etudes (Sorbona).
• 1946-1949 – Ține cursuri la Sorbona. Are numeroase contribuții în publicațiile științifice pariziene.
• 1957 – Eliade acceptă postul de profesor titular şi de coordonator al Catedrei de istoria religiilor la Universitatea din Chicago.
• 1966 – Este ales membru al Academiei Americane de Științe și devine Doctor Honoris Causa al Universității Yale.
• 1972 – În revista Contemporanul, apare un interviu luat lui Eliade de Adrian Păunescu; deși autoritățile comuniste depun eforturi pentru a-l convinge pe savant să viziteze România, interviul este cenzurat, fapt ce stârnește furia lui Eliade.
• 1985 – Catedra de Istoria religiilor de la Universitatea din Chicago este denumită “Mircea Eliade”
Publicaţii
• 1921 – Începe să scrie “Romanul adolescentului miop”, sub influența lui Giovanni Papini.
• 1933 – Apare romanul “Maitreyi”, în urma câștigării unui concurs de manuscrise, fiind premiat de o comisie formată din Perpessicius, Cezar Petrescu, Mihail Ralea, Șerban Cioculescu, George Călinescu.
• 1934-1935 – Apar romanele “Întoarcerea în rai”, “Huliganii” și ”Santier”. Publică volumele de eseuri și studii “Oceanografie”, “India” și “Alchimia asiatică”.
• 1936 – Eliade își publică, la București, lucrarea de doctorat cu titlul “Yoga. Essai sur les origines de la mistique indienne”. Apare romanul cu vampiri “Domnișoara Christina”.
• 1937 – Apare romanul “Șarpele” și lucrarea “Cosmologie și alchimie babiloniană”.
• 1938 – Apare la sfârșitul anului “Nuntă în cer”, roman scris în lagăr.
• 1940 – Scrie “Secretul doctorului Honigberg” și “Nopți la Serampore”.
• 1941-1944 – Apar “Mitul reintegrării”, “Saalazar și revoluția din Portugalia”, “Insula lui Euthanasius”.
• 1949 – Publică, la Paris, “Tratat de istorie a religiilor”, lucrarea sa de căpătâi și pilonul sistemului său teoretic.
• 1951 – Scrie monografia despre șamanism “Le Chamanisme et les techniques archaiques de la extase”.
• 1954 – Publică, în Franța, “Le Yoga. Immortalite et liberte”.
• 1955 – Apare traducerea în franceză a romanului “Noaptea de sânziene”, cu titlul “Foret Interdite”.
• 1957 – Apare, în germană, versiunea originală din ”Sacrul și Profanul”.
• 1966 – Apare, la Madrid, primul volum de “Amintiri: Mansarda”.
• 1969 – Sunt publicate “La țigănci”, “Un om mare”, “Douasprezece mii de capete de vită”, “Fata căpitanului”, “Ghicitor în pietre”, “Adio!” și “Podul”.
• 1976 – Primul volum din “Istoria ideilor și credințelor religioase”
• 1980 – “De la Zalmoxis la Genghis Han”, “Nouăsprezece trandafiri”
• 1987 – Apar cele 16 volume din “The Encyclopedia of Religions”, post-mortem.
• 1988 – Apare în franceză al doilea volum din “Memorii”.

Constantin Noica
“Ce reprezintă Mircea Eliade în cultura veacului al XX-lea poate fi arătat, în primul moment, doar prin comparaţie. La capătul celor 12 volume din Ramura de aur, Frazer declara că istoria omului este un şir de crime şi stupidităţi. La capătul unui inventar al credinţelor omenirii, la fel de autorizat dacă nu de vast, Eliade afirmă: totul a avut sens. În ultimii două sute de ani ai Europei Occidentale, toate s-au dizolvat în faţa lucidităţii “omului modern”; astăzi s-ar spune că nimic nu mai înseamnă nimic. Eliade declara, în numele altei forme de luciditate: fiecare lucru şi gest al omului au însemnat ceva. S-au prăbuşit religii, state şi sisteme alături de triburi şi credinţe tribale; s-au surpat nu numai în timpul lor istoric, ci şi în adevărul lor. Dar în faţa acestei cascade de prăbuşiri, iată pe cineva care vine să spună: Toate ţin, în fond. Numai Hegel, în ceasul său şi în felul său, mai făcuse aşa ceva, iar Eliade poate fi alăturat acestuia, într-un sens - oricât de nepotrivit ar părea la început - având de partea sa tăria faptelor, pe când primul avea tăria speculaţiilor.”
Mircea Eliade: 20 august 1946
“ Dragi părinţi, eu lucrez tot timpul ca să-mi pot câştiga viaţa prin muncă şi producţia mea literară. Ministerul de Instrucţie francez a voit să mă angajeze cu contract pe trei ani, bine plătit, la Sorbona, dar ducându-se Ministrul la Dl Stoilow, actualul nostru ministru la Paris, să-l întrebe dacă guvernul român îşi dă asentimentul, Dl Stoilow a răspuns negativ, sub motivul că n-ar fi oportun să fie invitaţi la Sorbona oameni ca mine. Era fatal să se întâmple astfel, căci doară suntem români! Cum era să suporte cineva ca să-l întrec până şi pe Iorga, care nu a fost niciodată angajat şi plătit ca să ţină cursuri regulate la Sorbona? Mi s-a oferit, bineînţeles, cetăţenia franceză şi atunci n-aş mai avea nici o plictiseală. Dar din mândrie am refuzat până acum această invitaţie de a renunţa la naţionalitatea mea. Vreau să continuu mai departe, să fac cinste ţarii mele, chiar dacă reprezentanţii ei oficiali mă lovesc neîncetat.“