Ion Ghica

Ilustru diplomat al Revoluţiei paşoptiste

Data și locul nașterii

12 August 1816, Bucureşti

Data și locul morții

22 Aprilie 1897, Ghergani

Educație

• 1825-1830 – urmează studii primare în particular şi la o şcoală grecească împreună cu Ion Heliade Rădulescu
• 1831-1834 – urmează Colegiul Naţional Sfântul Sava din Bucureşti, unde îi are colegi pe Nicolae Bălcescu, Grigore Alexandrescu şi Constantin A. Rosseti
• 1836 – promovează examenul de bacalaureat în litere, la Sorbona, Paris
• 1836-1837 – urmează Şcoala de arte şi manufacturi
• 1838 – obţine licenţa în ştiinţe matematice la Facultatea de Ştiinţe din Paris
• 1838-1840 – urmează Şcoala de mine din Paris

Activitate

• 1840 – se întoarce în Ţara Românească şi intenţionează să devină profesor la Colegiul Sfântul Sava şi să se ocupe de exploatarea salinelor. Este refuzat şi i se propun posturi administrative specifice rangului de boier
• 1841 – pleacă la Iaşi, unde devine profesor la Academia Mihăileană fondată de domnitorul Mihail Sturdza. Predă geometria, geologia, mineralogie şi economie politică
• 1843 – Înfiinţează societatea secretă „Frăţia”, împreună cu Nicolae Bălcescu şi Christian Tell, aceasta având un rol important în viitoarea mişcare revoluţionară de la 1848
• 1844 – editează săptămânalele „Propăşirea” şi „Foaie ştiinţifică şi literară”, în colaborare cu Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. În acelaşi an pleacă la Paris.
• 1845 – înfiinţează Societatea Studenţilor Români de la Paris, împreună cu Constantin Alexandru Rosetti
• 1846 – se întoarce în Ţara Românească
• 1847 – se căsătoreşte cu Alexandrina Mavros. Participă la lucrările „Asociaţiunii literare a României”. În această perioadă redactează romanul „Istoria lui Alecu Şoricescu” în care critica societatea revoluţionară bucureşteană, care îşi urmărea propriile interese de înavuţire în urma unor răsturnări politice
• 1848 – este participant activ al Revoluţiei în Ţara Românească. În timpul evenimentelor, este numit membru al Comisiei executive aleasă de Comitetul revoluţionar şi agent al Guvernului provizoriu la Constantinopol. Ion Ghica este exilat. Colaborează la publicaţia „Journal de Constantinopole”
• 1853 – tipăreşte la Paris broşura „Derniere occupation de Principautes par la Russie”.
• 1854 – guvernul otoman îl numeşte guvernator al insulei Samos, pe o perioadă de 4 ani şi jumătate, primind titlul de bei (prinţ) de Samos. În timpul guvernării, reuşeşte să reducă pirateria în mod considerabil.
• 1858 – încearcă să se reîntoarcă în Ţara Românească, cu gândul de a candida la Adunarea electivă, dar întâmpină probleme la redobândirea drepturilor politice.
• 1859 – pe fondul Unirii Principatelor Române, este chemat de Alexandru Ioan Cuza, devenind prim-ministru
• 1861 – colaborează cu „Revista Română” şi publică lucrarea „Reorganizarea României”
• 1865 – publică „Convorbiri economice”, o lucrare cu mare importanţă ştiinţifică
• 1866 – la abdicarea lui Cuza, este desemnat de locotenenţa domnească să formeze un guvern provizoriu care să administreze ţara până la aducerea unui prinţ străin pe tronul României. Carol I îl reconfirmă în funcţie, până în 1867, timp în care ocupă şi funcţia de ministru de Interne. Ca şi ministru, a adoptat Legea Poliţiei Rurale, un adevărat cod rural, care organiza sistemul de pază la sate. Aceasta evidenţia principiul responsabilităţii colective a satului şi reglementa funcţionarea acestei instituţii.
• 1870 – Ghica obţine un nou mandat de prim-ministru, alături de gruparea liberală moderată. Încearcă răsturnarea regelui şi instaurarea republicii, dar eşuează şi este demis din funcţie în 1871.
• 1872 ¬¬– devine director şi membru al consiliului de administraţie al Creditului Funciar Rural, până în 1875
• 1876-1882 – devine pentru prima oară preşedintele Academiei Române
• 1877 – devine director al Teatrului Naţional din Bucureşti
• 1881-1890 – este ales ambasador extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Londra
• 1884-1887 – devine pentru a doua oară preşedintele Academiei Române
• 1890-1893 – devine pentru a treia oară preşedintele Academiei Române
• 1895-1895 – al patrulea mandat de preşedinte al Academiei Române
• 1897 – îşi centrează atenţia asupra economiei, realizând primele studii aplicate la realităţile româneşti. Se retrage la moşia din Ghergani, unde încetează din viaţă pe 22 aprilie, la vârsta de 81 de ani

Povești care ne merg la suflet

• A fost primul care a susţinut apariţia unei industrii şi a unui comerţ naţional, luând drept exemplu ţările occidentale.
• În timpul evenimentelor din 1848, adresează un amplu memoriu adresat Porţii, care cuprindea cauzele revoluţiei şi nevoile românilor. Ca prim scop al revoluţiei, el indica necesitatea unei administraţii corecte, devotate binelui public: „Ceea ce vor românii înainte de toate – preciza emisarul revoluţionar – este un guvern cinstit, onest şi civilizator. A le acorda un asemenea guvern înseamnă umanitate, justiţie, acesta fiind, totodată, şi interesul, datoria şi dreptul puterii suzerane.”
• Deşi a fost un politician înverşunat şi un om al ştiinţelor, acesta şi-a demonstrat şi calităţile de povestitor în corespondenţa cu vechii prieteni „paşoptişti”. În opera „Scrisori către V. Alecsandri”, acesta critica moravurile sociale dintre 1800-1860. Ingeniozitatea acestor scrisori este dată de observaţia împrejurărilor tipice care se împletesc cu crearea de personaje fictive, într-o viziune pitorească, satirică şi umoristică, de un mare interes documentar şi artistic. Câteva dintre cele mai importante scrisori sunt: „Din vremea lui Caragea”, „Liberalii de altădată”, „Libertatea”, „Egalitatea”, „Dascăli greci şi dascăli români”, „Legile”, „Insula Prosta”, „Nicu Bălcescu”.
• Obişnuindu-şi întreaga familie cu tradiţia engleză, Ion Ghica şi-a educat fiul, Scarlat Ghica, în Marea Britanie, iar acesta a tradus în limba română două capodopere ale dramaturgiei shakespeariene: „Neguţătorul din Veneţia” şi „Antoniu şi Cleopatra”
• Într-o scrisoare a lui Duiliu Zamfirescu, pe care scriitorul i-a trimis-o lui Nicolae Petraşcu, Ion Ghica era considerat ca având spirit englez şi cultură franceză. De altfel, pentru educaţia fiilor săi, el adusese în Samos o guvernantă engleză, miss Haycock, care va fi înmormântată lângă cavoul familiei Ghica de la Ghergani în 1882.
Citate
• „Educaţiunea trebuie să ţintească a face pe om folositor lui şi societăţii.”
• „Istoria românilor ne arată că unirea a fost totdeauna ţelul cel mai dorit al lor. Ori de câte ori viitorul a surâs României, fiii ei nu au lipsit de a aspira către unire.”
• „Numai adevărul este etern şi inalterabil.”
• „Ceea ce dă omului o superioritate nemăsurată asupra tuturor celorlalte vieţuitoare este lucrarea spiritului: cugetarea.”

Autori

  • Cobzaru Petru Mihai

Bibliografie

  • Valentin Georgescu, „Diplomaţi iluştri”, Editura Politică, Bucureşti, 1973
  • Viorel Alecu, Alexandru Piru, Vladimir Dogaru, „Literatura română”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1969
  • Nicolae C. Nicolescu, „Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003”

Legături utile