Radu Ştefan Gyr (Demetrescu)

Apostolul poet al închisorilor româneşti

Data și locul nașterii

2 Martie 1905, Câmpulung-Muscel

Data și locul morții

28 Aprilie 1975, Bucureşti

Educație

• Urmează cursurile liceului Carol I din Craiova
• Din 1924 urmează cursurile Facultății de Litere şi Filosofie din Bucureşti

Activitate

• La vârsta de 14 ani, Radu Gyr işi publică primul său poem dramatic, intitulat "În munţi". Acest poem este publicat în revista Liceului "Carol I" din Craiova
• În 1924 este publicat primul său volum, intitulat "Linişti de schituri"
• În 1925 Societatea Scriitorilor Români îi oferă "premiul sonetului"
• Radu Gyr a fost de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 și 1939) al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române
• Doctor în litere, a fost Conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București
• A colaborat la revistele Universul literar, Gândirea, Gând Romanesc, Sfarmă-Piatră, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeană și altele, precum și la ziarele Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studențesc, etc.
• În 1940 fiind director general al teatrelor a înfiinţat singurul teatru evreiesc din Europa
• Publică volumul "Poeme de războiu", editura Gorjan
• În 1942 este internat in lagărul de la Târgu-Jiu
• În 1945 este condamnat prin decizia Tribunalului Poporului pentru activitate publicistică, la 12 ani de detenţie
• Până în 1954 compune în temniţă 200 de poezii
• La sfârşitul anului 1955 este eliberat
• În 1958 este condamnat la moarte pentru faimoasa poezie "Ridică-te Gheorge, ridică-te Ioane" (titlul iniţial era "Manifest"), pedeapsă ce i s-a comutat la 25 de ani de muncă silnică (dar nu se află acest lucru decât cu 11 luni după modificarea sentinţei), poetul executând 6 ani de detenţie, până la amnistia generală din 1964
• Din 1963, după ce a fost eliberat din închisoare, a fost ameninţat şi urmărit de Securitate, dar colaborează la revista "Glasul Patriei" ("Tribuna româniei" mai târziu)

Povești care ne merg la suflet

• Radu Gyr în închisoarea de la Aiud a fost supus unui regim de detenţie foarte aspru, doi ani din pedeapsă executându-i purtând lanţuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, înfiltrat pulmonar cu TBC, hemofilic, a fost refuzat şi nu a primit asistenţă medicală
• În 1946 toamna, în închisoarea de la Văcăreşti, Radu Gyr compune poezia "Iisus în celulă". Această poezie a ridicat moral şi spiritual sute de mii de deţinuţi, fără ea mulţi nu ar fi rezistat. Atanasie Berzescu povesteşte despre "miracolul" pe care l-a făcut această poezie: "În Aiud, Radu Gyr L-a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina de libărci, spre îndumnezeirea omului. Îi ştiam cu toții poeziile pe dinafară şi aşteptam cu nerăbdare următoarea creație care să ne bucure, să ne îmbărbăteze. E greu de înțeles pentru omul modern de azi ce a însemnat atunci temnița comunistă şi ce rol a avut poezia lui Gyr în acel context. Fără ea mulți s-ar fi prăbuşit. Iată ce rol major poate avea poezia în inima omului"
• "Scos din circuitul valorilor publice în țară, a fost complet ignorat înainte de 1989, cu excepția notabilă a criticului Nicolae Manolescu, care a avut îndrăzneala să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu." (Wikipedia)

Autori

  • Ivaşcu Gabriela

Legături utile