• 1861 – Trimis de Al. I. Cuza într-un voiaj de studiu în Polonia, face cercetări în bibliotecile şi arhivele din Cracovia şi Lemberg (astăzi Lvov) adunând o mare colecţie de documente din care o mare parte a fost publicată în Arhiva istorică.
1862 – Prin ordonanţă domnească, devine profesor de istorie la cursul superior al Colegiului Naţional din Iaşi. Temperamentul său l-a pus în conflict cu colegii şi mai ales cu directorul colegiului, Titu Maiorescu. Adversarii săi (V.A. Urechia, Titu Maiorescu, Ion Pangrati ş.a.), au profitat de apariţia nuvelei „Duduca Mamuca” pentru a-i intenta un proces, acuzându-l de imoralitate. A fost destituit din învăţământ.
• 1863 – Ministrul cultelor, Alexandru Odobescu, îl numeşte membru în Comisia Istorică, având misiunea de a cerceta patrimoniul mănăstiresc. B.P.Haşdeu se stabileşte la Bucureşti şi colaborează la numeroase reviste din capitală: Ateneul Român, Dacia, Instrucţiunea publică, Steaua Dunării (condusă de Mihail Kogălniceanu) etc. A fondat o revistă, „Aghiuţă”, continuată de „Satyrul”, publicaţii satirice care criticau anumite aspecte ale societăţii, motiv pentru care au fost interzise.
• 1864 – Începe să publice documente pe care le comentează din punct de vedere istoric şi filologic.
• 1865 – Deschide un curs liber de istorie a dreptului constituţional al românilor.
• 1867-1871 – Este deputat liberal de Bolgrad. Discursurile sale din Camera au apărut în „Monitorul Oficial”.
• 1868 – Publică Arhiva istorică a României. Călătoreşte în Serbia, Ungaria, Austria, Boemia, Bavaria şi Francia, pentru cercetãri speciale de arhivã privind secolele XV - XVI ale istoriei poporului român.
• 1869 – Publică la Bucureşti gazeta «Traian», preponderent antidinastică şi antiboierească.
• 1870 – În locul ziarul „Traian”, suprimat de guvern, publică revista „Columna lui Traian” unde declara că va continua linia politică a precedentului, însă pe parcurs revista s-a specializat în „istorie, lingvistică şi psihologie poporană”. Multe dintre operele sale capitale au fost publicate aici, şi mulţi oameni de ştiinţă şi de litere români şi străini au colaborat la ea: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Ion Creangă, Simion Florea Marian, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu, George Bariţiu, Grigore Tocilescu, Aron Densuşianu, Hugo Schuchardt, G. Vegezzi - Ruscalla, H. Wolzogen etc.
1876-1900 – Este numit director ale Arhivelor Statului şi membru al Consiliului Permanent al Instrucţiunii Publice.
• 1874 – Apariţia „Istoriei critice a românilor (volumul I) a crescut prestigiul său ştiinţific şi i-a deschis porţile universitare. Este numit profesor de filologie comparată la Universitatea din Bucureşti, iar la 14 octombrie 1874 ţine primul curs, un mare eveniment pentru viaţa ştiinţifică românească. Demonstra o erudiţie fără egal în România acelei epoci şi calităţi pedagogice care-i asigurau o largă audienţă.
• 1876 – Este numit director general la Arhivele Statului, funcţie pe care o va deţine un sfert de veac.
• 1877 – Este ales membru al Academiei Române. Apare la Bucureşti volumul I din vasta lucrare filologico-comparisticã „Cuvente den bãtrâni: Limba vorbitã între 1550-1600 (Studiu paleografic-lingvistic)”.
• 1880 – I se decerneazã Premiul „I. Heliade Rãdulescu” (de 500 lei aur) al Academiei Române pentru volumul II, „Cãrţile poporane ale românilor în sec. al XVI-lea. Studiu de filologie comparativã” din vasta lucrare Cuvente...
• 1881 – Primeşte pentru a doua oarã Premiul „I. Heliade Rãdulescu” pentru studiul «Principii de lingvistică», vol III al Cuventelor…
• 1882-1885 – Decan al Facultăţii de Litere. Este ale membru al Societăţii de lingvistică din Paris
• 1884 – Este ales membru corespondent al Academiei Imperiale de Ştiinţe din Sankt Petersburg. Haşdeu este însărcinat de plenul Academiei Române cu elaborarea marelui dicţionar „Etymologicum Magnum Romaniae”
• 1888 – După moartea Iuliei Haşdeu, fiica sa, activitatea lui B.P. Haşdeu se fracturează. Întrerupe temporar cursul de la Universitate. Când încearcă să îl reia, predă etnopsihologie, în loc de filologie comparată. Se dedică studiului spiritismului, pentru a găsi o cale de comunicare cu fiica sa.
• 1892-1893 – Apar volumele II şi II din Etymologicum Magnum Romaniae
• 1894-1896 – Construieşte la Câmpina un castel-templu, după planurile inspirate de fiica sa defunctă. Rigoarea şi verticalitatea sa intelectuală exclud aici ipoteza unei mistificări. Faptul e straniu şi a impus cercetări. Acolo s-a stabilit definitiv cu soţia sa, în 1897.
1898 – Apare volumul IV din Etymologicum Magnum Romaniaeşi anunţă public abandonarea lucrării.
• 1907 – Se stinge din viaţă, după grele suferinţe şi ani de singurătate.
Cele mai importante opere (filologice, istorice, literare)
• 1865 – „Ioan Vodă cel Cumplit: aventurile, domnia, resbelele, moartea lui; rolul său în istoria universală şi în viaţa poporului român”
• 1865 – Domniţa Rosanda, o piesă de teatru despre fiica domnitorului Vasile Lupu. Piesa a fost revizuită în mod repetat şi publicată în 1895 sub numele „Femeea”.
• 1867 – Răzvan şi Vidra, dramă romantică
• 1873 – Poezii
• 1871-1873 – „Istoria critică a Românilor”
• 1874-1875 – Cursul „Principii de filologie comparativă” susţinut de B.P. Haşdeu la Universitatea Bucureşti (doar primele 4 fascicule au fost publicate)
• 1877 – „Cuvente den bătrâni: Limba vorbitã între 1550-1600 (Studiu paleografic-lingvistic)”
• 1880 – „Cuvente den bătrâni: Cãrţile poporane ale românilor în sec. al XVI-lea. Studiu de filologie comparativã”
• 1881 – „Cuvente den bătrâni: Istoria limbei române, partea I. principie de linguistica”
• 1886-1898 – Etymologicum Magnum Romaniae
• 1892 – Sic cogito
• 1897 – Sarcasm şi ideal

• „Trebuie să recunoaştem” scria Mircea Eliade, „că destinul lui Haşdeu nu a fost dintre cele mai fericite. Acest mare scriitor, nu trebuie numai citit, el trebuie asimilat.”
• Mircea Eliade a scos la iveală principalele trăsături ale personalităţii, prefaţând ediţia din 1937: „În acest sens poate fi numit Haşdeu «romantic»: în sensul că era copleşit de o intuiţie magică a Lumii şi a Istoriei. Adică găsea «corespondenţe» şi «armonii» între toate ordinele existenţei - şi credea că poate vedea originile, începuturile, momentele acelea abisale în care se năşteau neamurile, se creau legendele şi se lumina conştiinţa istorică".
• „Monumentul cel mai de seamă al activităţii filologice a lui B.P. Haşdeu", afirma Cicerone Poghirc, „îl constituie neîntrecuta sa culegere de texte vechi româneşti intitulată „Cuvente de bătrâni, Limba vorbita între 1550-1600”. Primul tom cuprinde documente reproduse cu caractere chirilice originale, transcrise în alfabetul latin, comentate din punct de vedere lingvistic şi filologic. În cel de-al doilea tom, „Cărţile poporane ale românilor”, Haşdeu editează textele unor vechi cărţi pouplare româneşti (Textele mahacene, Legenda duminicii şi a Sfintei Vineri, Legenda lui Avram, Călătoria Maicii Domnului la iad, Apocalipsul apostolului Paul, balada Cucul şi turturica, Povestea numerelor etc.) şi iniţiază studiile de literatură româna populară comparată la noi.”
Citate
• „Fii liber sau conservator, fii cum ştii, dar crede în patrie”
• „În lume talentul nu înseamnă nimic fără caracter”
• „Cea mai cruntă răzbunare este când duşmanul tău e silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău”