• La începutul anului 1918, presiunile Austro-Ungariei asupra României s-au amplificat, cerându-se înlăturarea dinastiei şi încheierea grabnică a armistiţiului.
• 14 februarie 1918 – are loc la Răcăciuni o întrevedere între rege şi ministrul de externe austro-ungar, care pune problema armistiţiului într-o manieră ultimativă.
• 18 februarie 1918 – Ferdinand întruneşte un Consiliu de Coroană unde le prezintă participanţilor condiţiile de pace oferite în urma întrevederii cu ministrul austro-ungar. Alexandru Marghiloman este desemnat pentru a încheia o pace mai blândă, din cauza poziției sale filogermane, pentru protejarea integrităţii teritoriale a ţării.
• 24 aprilie 1918 – se încheie Pacea de la Bucureşti, care cuprinde prevederi umilitoare: Dobrogea este ocupată de Bulgaria, Austro-Ungaria ia partea vestică a Carpaţilor, Germania instituie monopol asupra ţiţeiului, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, iar accesul la Marea Neagră era permis numai de-a lungul unui drum comercial până la Constanţa.
• 27 martie 1918 – la Chişinău, Sfatul Ţării hotărăşte cu majoritate de voturi Unirea Basarabiei cu România. Prin decretul regal nr. 842 din 10 aprilie, regele promulgă actul unirii.
• 24 octombrie 1918 – regele Ferdinand a proclamă mobilizarea generală şi ordonă armatei române să reintre în război de partea Antantei (totodată este demis și guvernul Marghiloman).
• 11 noiembrie 1918 – Puterile Centrale capitulează, iar România se situează în tabăra învingătoare.
• 15/28 noiembrie 1918 – la Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Prin decretul-lege din 18/31 decembrie 1918, regele Ferdinand a consfinţit Unirea Bucovinei cu România.
• Prin decretul nr. 3631 din 11/24 decembrie 1918, regele Ferdinand a ratificat Unirea Transilvaniei cu România.
• Parlamentul a votat pe 29 decembrie legile prin care se ratifică Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Regatul României, iar pe 31 decembrie au fost promulgate de regele Ferdinand. Marea Unire din 1918 a fost recunoscută în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris
• 1921 – Este finalizată reforma agrară
• 15 octombrie 1922 – are loc un serviciu religios la Catedrala din Alba-Iulia; regele Ferdinand poartă coroana de oţel, căreia i s-au adăugat însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, simbolizând unirea tuturor românilor.
• 1923 – regele promulgă noua Constituţie a României, propusă de guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu şi votată de Parlament la 28 martie 1923. Constituţia a avut un rol important în consolidarea statului naţional unitar român, a independenţei şi suveranităţii sale, definind trăsăturile şi conţinutul regimului politic din România, fiind considerată printre cele mai avansate din Europa interbelică.
• 27 martie 1926 – este promulgată legea electorală a „primei majorităţi”.
• 20 iulie 1927 – un comunicat oficial anunţă moartea regelui Ferdinand.
• 23 iulie 1927 – Ferdinand I este înmormântat la Catedrala Episcopală din Curtea de Argeş.

Fragment din „Proclamaţia către ţară”
„Români! Războiul, care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre, a zdruncinat adânc vechiul aşezământ al Europei şi a învederat că pe viitor numai pe temeiul naţional se poate asigura viaţa paşnică a popoarelor. Pentru neamul nostru, el a adus ziua aşteptată de veacuri de conștiință naţională, ziua unirii lui. După veacuri îndelungate de nenorociri şi de grele încercări, înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin Războiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă: unirea românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor. De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei, unde Ştefan cel Mare doarme somnul cel de veci. În noi, în virtuţile, în vitejia noastră stă putinţa de a le da dreptul ca, într-o Românie întregită şi liberă de la Tisa până la mare, să propăşească în pace potrivit datinilor şi aspiraţiilor gintei noastre. Români! Însufleţiţi de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de un crâncen război, pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor care are credinţa neclintită în menirea lui. Ne vor răsplăti roadele glorioase ale izbândei. Cu Dumnezeu înainte! ”

Reforma agrară
„În anul 1921, aproximativ un milion de familii ţărăneşti deţineau abia 46,7% din terenul cultivabil al ţării, în timp ce numai 1.171 de mari proprietari stăpâneau 42,5%”
Aceste stări de fapte au făcut ca problema agrară să constituie principala problemă a societăţii româneşti, în anii imediat postbelici, rezolvarea ei impunându-se ca o necesitate ce nu mai suferea amânare.
Factorii de decizie a României Mari au înţeles că prosperitatea ţării depinde în mare măsură de (...) „ridicare a satului printr-o Reformă Agrară, cerinţă formulată de Ioan I. Brăteanu încă în 1913.”
Împroprietărirea a fost promisă şi în anul 1917, pe front, de către Regele Ferdinand, (...) „ca un act de Justiţie socială dar şi o recunoaştere a contribuţiei ţăranilor la Războiul de Reîntregire Naţională.”
Reforma Agrară s-a legiferat treptat: (...) În 1917, Parlamentul refugiat la Iaşi a înscris dreptul de expropriere în Constituţie; apoi Legea s-a aplicat în mod progresiv, pe regiuni pentru Basarabia a fost adoptată în 1920, iar în Vechiul Regat, Transilvania şi Bucovina, în 1921.”
În baza Legii Reformei Agrare se declara expropriate suprafeţele cultivabile mai mari de 100 de hectare (...) „cu excepţia viilor, pădurilor, plantaţiilor de pomi roditori, lacurilor, bălţilor şi a pământului irigat.”
Au fost expropriate peste 6 milioane de hectare, din care aproape 4 milioane de hectare de teren arabil, adică 66% din suprafaţa stăpânită de marii proprietari. Au primit pământ aproximativ 2 milioane de familii ţărăneşti.
Reforma Agrară din 1921, (…) „a fost cea mai mare din Istoria Modernă a României şi una din cele mai ample din Europa.” Reforma Agrară a avut urmări benefice pentru ţărănime contribuind la dezvoltarea generală a ţării, la consolidarea MARII UNIRI A STATULUI UNITAR ROMÂN, la modernizarea agriculturii, producând schimbări profunde şi în viaţa social-politică românească. (prof. dr. Ioan CORNEANU, avocat Vasile MOIŞ, avocat Anca Violeta PETRAN, prof. Anca Cristina ONESC)