Descoperitor şi promotor al folclorului românesc autentic
Data și locul nașterii
24 Februarie 1908, Piatra Neamț
Data și locul morții
11 Martie 1988, Bucureşti
Educație
• 1925-1929 – Face studii muzicale la Conservatorul din Bucureşti cu D.G. Kiriac (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie), Ştefan Popescu (dirijat cor), George Breazul (enciclopedia şi pedagogia muzicii) şi Constantin Brăiloiu (istoria muzicii).
• 1928-1929 – În paralel cu Conservatorul, frecventează cursurile de sociologie (Dimitrie Cuclin) şi estetica (Tudor Vianu) la Universitatea din Bucureşti
• 1934 – Obţine o bursă de studii folclorice la Paris şi lucrează la Muzeul „Trocadero” cu André Schaeffner
Activitate
• 1929-1932 – Profesor de muzică la Liceul „Sf. Haralambie” din Turnu Măgurele
• 1929 – Datorită pasiunii sale ştiinţifice faţă de folclorul muzical, Dimitrie Gusti îl include în echipa de cercetare sociologică monografică din satul Drăguş. Harry Brauner şi Constantin Brăiloiu se ocupau, în această complexă echipă de monografişti sociologi, de muzică. Din echipă mai făceau parte şi Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Petru Comarnescu, Margareta Sterian, Tudor Vianu, dr. Mitu Georgescu, Traian Herseni, Emanoil Bucuţa, Lena Constante. Ulterior a participat şi la cercetările sociologice din Runcu, Gorj (1931), Şanţ, Năsăud (1935) şi Nucşoara - Muscel (1937). Într-un deceniu de cercetare a cules şi înregistrat circa 5000 de melodii , un adevărat tezaur de melos popular.
• 1932-1935 – Profesor de muzică la Liceul „Sf. Sava”, „Mihai Viteazul” şi „Matei Basarab” din Bucureşti, profesor suplinitor la clasele de istoria muzicii şi estetică muzicală la Conservatorul din Bucureşti şi la Academia de muzică religioasă din Bucureşti
• 1934 – O descoperă şi o lansează pe Maria Tănase. Maria Tănase va învăţa şi va cânta multe dintre cântecele culese de Harry Brauner, cum ar fi celebrul cântec „Cine iubeşte şi lasă”, cules de Harry Brauner în 1929, în Drăguş.
• 1940-1944 – Profesor de muzică la Liceul evreiesc „Barbu Delavrancea” din Bucureşti
• 1944-1948 – Devine consilier pentru folclor la Radiodifuziunea Română şi se îngrijeşte de conservarea Arhivei de folclor, al cărei director devine
• 1945 – Publică „Cântecele oamenilor muncii”în colaborare cu George Derieţeanu
• 1948-1950 – Profesor şi şeful catedrei de folclor la Conservatorul din Bucureşti
• 1949 – Obţine prin intervenţii la Lucreţiu Pătrăşcanu, clădirea pentru Institutul de folclor, al cărui prim director devine
• 1950 – Datorită relaţiilor pe care le avea cu Lucreţiu Pătrăşcanu, a fost condamnat în „lotul Pătrăşcanu” la 15 ani de închisoare, din care executa 12 ani (dintre care 7 în izolare totală).
• 1965-1968 – Documentarist principal la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române
• 1966 – Scrie cântece pentru copii („Pârâuş, apă vioară”, cor la unison şi pian, versuri de Cicerone Theodorescu; „Ce de flori”, cor la unison şi pian, versuri de Marcel Breslaşu)
• 1967 – A făcut parte din juriul internaţional al „Cinquième Biennale de Paris”, la propunerea lui Jacques Lassaigne
• 1968 – „La moartea lui Ştefan cel Mare”, poem dramatic pentru voci şi percuţie, textul după Şt. O. Iosif, este cântat în primă audiţie la Paris, 23 noiembrie 1968, Centre d’Expression
• 1971-1974 – Conduce laboratorul de etnomuzicologie la Conservatorul din Bucureşti
• 1973 – Realizează ilustraţii muzicale pentru teatru: „Cosma”, piesă după „Unchiul Anghel şi Haiducii” de Panait Istrati şi „Păpuşile harnice” de Lena Constante
• 1979 – Publică volumul de studii despre tezaurul folcloric românesc „Să auzi iarba cum creşte”, într-o formă cenzurată de autorităţile comuniste
• A îngrijit imprimarea muzicii populare româneşti la Casele de discuri „Columbia” (1936-1938), „Lifa” (1936-1939) şi „Electrecord” (1958).
• A susţinut emisiuni de radio („Geografia muzicală a României”) şi televiziune.
• Este fratele pictorului Victor Brauner.
• Harry Brauner a descoperit la Târgovişte, de la un cobzar, melodia baladei Meşterul Manole. Este cea dintâi înregistrare a acestei melodii.
• Harry Brauner a descoperit şi promovat mari talente ale cântecului popular: Maria Tănase, Gheorghe Zamfir, Ionela Prodan, Alexandru Mica, Maria Dragomiroiu
• Toţi cei care l-au cunoscut au rămas impresionaţi de darul pe care îl avea de a obţine încrederea cântăreţilor populari. H. H. Stahl povestea „Viu ca o zvârlugă, inteligent până la a fi sclipitor, iubitor al folclorului până la patimă, Brauner a dovedit încă de la Drăguş surprinzătoarele sale calităţi de anchetator. Reuşea, ca în joacă, cele mai năstruşnice performanţe profesionale. Pentru el nu existau dificultăţi în a obţine de la oricine orice. Cel mai refractar şi răuvoitor dintre informatori nu rezista la darul lui de a se băga în sufletul omului şi de a-l emoţiona, în aşa fel, încât cântecul sau bocetul să apară ca fiind ceva de la sine înţeles. Aparent, în purtarea lui puteai crede că lucrează cu o doză de cinism, atât de calm mânuia sentimentele oamenilor, chiar şi în împrejurări în care altcineva ar fi stat la îndoială.”
• În 1929 în timpul campaniei sociologice de la Drăguş, Harry Brauner o întâlneşte şi se îndrăgosteşte de Lena Constante, artist plastic. Lena Constante a colaborat cu Elena Pătrăşanu (soţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu), întemeind împreună primul teatru de păpuşi din Bucureşti. Datorită relaţiilor apropiate dintre Lena Constante, Harry Brauner şi familia Pătrăşcanu, amândoi au fost arestaţi în „lotul Pătrăşcanu” şi au făcut 12 ani de închisoare. Abia în 1963, la un an de la eliberarea din închisoare, Lena Constante şi Harry Brauner se căsătoresc, în satul Viişoara unde Brauner avea domiciliu forţat. Iată cum rememorează Lena Constante acest moment: „A fost o căsătorie de un comic nebun. La masă, pe care am pregătit-o foarte frumos, am invitat doi deţinuţi. Când au intrat în casă şi au văzut totul împodobit cu flori şi atâtea feluri de mâncare, s-au emoţionat. Au început imediat să plângă şi ne-am pus şi noi pe bocit.” Lena Constante a publicat un volum memorialistic „Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România”, o mărturie a crimelor comunismului în România. În 1968, Harry Brauner şi Lena Constante sunt reabilitaţi politic, împreună cu toţi cei arestaţi în „lotul Pătrăşcanu”.
• Melodiile cuprinse în volumul intitulat „Melodii compuse în temniţele Aiudului” au fost compuse în gând de Harry Brauner în timpul detenţiei la Aiud şi au fost puse pe note în timpul domiciliului obligatoriu. Condamnat în lotul Pătrăşcanu, pedeapsa lui fiind cea mai grea posibilă şi anume aceea de a locui singur în celulă şi de a nu schimba o vorbă cu nimeni, îşi continuă activitatea artistică compunând în gând melodii şi dictându-le în codul Morse prin bătăi în zid. Versurile melodiilor aparţin unor cunoscuţi poeţi români, precum Mihai Eminescu, Şt. O. Iosif, Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Elena Farago şi Nichifor Crainic.
• Marin Preda, în „Cel mai iubit dintre pământeni” (volumul II, p. 178-180) îl are ca personaj pe acel „evreu pasionat de folclorul românesc, un om de cultură rafinat, care se străduia aproape zilnic să ne convingă de marile valori ale cântecelor noastre populare. Ştia bocete de o frumuseţe care te înfiora, cântece tragice de despărţire, de dor, de nuntă, unele sublime, altele brutale şi groteşti, cum nu auzise nimeni niciodată”.
• În 1966, Harry Brauner participă într-o delegaţie la Bienala de la Veneţia, unde pictura lui Victor Brauner era expusă, într-o sală specială, în pavilionul francez. Iată ce scrie Harry Brauner Lenei Constante: „Ce e vis, ce e realitate? Nu ştiu, dar mă surprind cu nişte lacrimi care curg pe brazdele obrajilor. O fi de emoţie, de regretul unei vieţi irosite, de fericirea de a mă vedea aici, după atâtea peripeţii servite copios de destinul şi capriciul întâmplărilor de-a lungul vremii? Am sentimentul omului bătrân care umblă pe picioarele şi sufletul pe trecut. Mă simt scormonit în mine iar imaginile lui Victor, care m-a adus aici, mă urmăresc mereu, ca o piatră grea ce-mi stă pe suflet.”
• Constantin Noica i-a scris următoarele în legătură cu volumul „Să auzi iarba cum creşte”: „Ţi-am citit cu mare sete şi cu multă mirare cartea. Este o carte nebună şi adevărată, aşa cum ţi-a fost viaţa. Cartea ta nu are nici cap, nici coadă, dar are miez. Nu respectă niciun fel de reguli ale scrierii de carte şi totuşi va înota bine prin apele timpului.”
• „Cântecele oamenilor acestui pământ mi-au umplut întreaga viaţă. În preajma neasemuitelor cântece am fost copleşit nu numai de frumuseţea lor, dar de tămăduitoarea lor putere” – scria Harry Brauner în ultimul său deceniu de viaţă
Apa vie leac să-ţi fie" – film de Catinca Ralea despre Harry Brauner (1973)
Variantă a baladei Meșterul Manole (cunoscută mai bine ca Monastirea Argeșului, grație lui Vasile Alecsandri) cântată rapsozii-lăutari Ion Puceanu (voce și vioară) și Dumitru Bursuc (cobză) din loc. Teiș, jud. Dâmbovița, înregistrată pe cilindri de fonograf la începutul anilor ’30 de reputații etnomuzicologi Constantin Brăiloiu și Harry Brauner pentru Arhiva de Folclor a Societății Compozitorilor Români și editată pe disc Cristal (Electrecord de mai târziu) în 1934
Acasă
